chirtoca_bivol_01 s

Președintele Federației de Box din Moldova s-a întîlnit cu Dmitry Bivol

Celebrul boxer profesionist rus de origine moldovenească, Dmitry Bivol, în timpul vizitei sale în țara noastră s-a întîlnit cu președintele Federației de Box din Moldova, maestru în sport la box, Vasile Chirtoca.

Părțile au discutat despre problemele legate de starea actuală și perspectivele dezvoltării boxului moldovenesc, transmiterea experienței tinerilor boxeri care visează să aibă același succes și să devină la fel de neînvinși pe ring ca Dmitry Bivol.

După cum s-a anunțat anterior, celebrul boxer profesionist rus de origine moldovenească, Dmitry Bivol, care concurează la categoria semi-grea și este de neînvins, a sosit din St. Petersburg la Chișinău pe 22 mai pentru a-și vizita rudele din partea tatălui său care locuiesc în raionul Ialoveni, pentru a vedea locurile unde a crescut tatăl său.

Tatăl lui Dmitriy- Iurie Ivanovici Bivol – este de naționalitate moldovean, iar mama sa Elena Veaceslavovna Bivol este coreeană.

Dmitry Bivol este maestrul sportului din Rusia de clasă internațională, medaliat cu argint al Universiadei de vară (2013), campion al Jocurilor Mondiale de Arte Marțiale (2013), medaliat cu bronz al Campionatului Mondial de Box în rîndul tinerilor (2008).

Printre profesioniști este actual Super campion după versiunea WBA (2019-prezent) și fost campion mondial regulat după versiunea WBA (2017-2019), WBA Interim World Champion (2016-2017), WBA Intercontinental Champion (2015-2016) și WBC-USNBC Light Heavyweight Champion (2015-2017).

Dmitry Bivol s-a interesat de box la vîrsta de șase ani și a început să se antreneze sub îndrumarea primului său antrenor. În 2002, s-a mutat cu traiul, împreună cu tatăl său, mama și două surori, în Sankt Petersburg. În 2007, a primit titlul de maestru al sportului de clasă internațională în box.

chirtoca_bivol_02

Noi.md

Leave a Reply