Chirtoca_MedPark_ (15)

Probabilitatea de a deveni lider al PCRM este foarte mică

„Eu nu am ambiții în ceea ce privește conducerea Partidului Comuniștilor, noi nu am discutat acest lucru cu Vladimir Voronin, pe adresa mea nu a parvenit nicio propunere în acest sens și de aceea eu nici nu le-am examinat”, a declarat în cadrul unui interviu acordat lui Artur Efremov pe portalul privesc.eu șeful fracțiunii comuniștilor și celor fără partid în Consiliul Municipal Chișinău, businessmanul Vasili Chirtoca, abordînd tema unei eventuale calități de lider al PCRM, relatează NOI.md.

Solicitat să răspundă la întrebarea care sînt relațiile lui cu Vladimir Voronin, Vasilii Chirtoca a răspuns că ei au relații respectuoase de parteneri. Replicînd la întrebarea dacă Vladimir Voronin și-a pregătit deja un succesor, Vasili Chirtoca a presupus că „Vladimir Nicolaevici permanent meditează asupra acestui lucru și, probabil, acești oameni există”. Totodată, el conștientizează că este foarte greu să ajungi la nivelul lui Vladimir Voronin, în timp ce, în opinia multora, „Partidul înregistrează un trend descendent”. Fiind întrebat, dacă a sugerat măsuri pentru a spori trendul Partidului, Vasilii Chirtoca a răspuns:„Nu, nu am sugerat, deoarece parteneriatul nostru ține în exclusivitate de conlucrarea noastră spre binele locuitorilor Chișinăului”.

Vasilii Chirtoca a reiterat că, în pofida zvonurilor că anume el va deveni succesorul lui Vladimir Voronin, „acest lucru nici nu s-a discutat”. „Eu nu am examinat astfel de chestiuni, nu sînt un apologet sau susținător al doctrinelor comuniste moderne, de aceea probabilitatea este una mică”.

Leave a Reply