Chirtoca_Frispa_ (26)

Principala cerință față de funcționarul public va fi compasiunea față de oameni

„Voi sînteți viitorii funcționari. Iar cerința de bază față de funcționari, mai întîi în capitală și apoi în întreaga Moldovă, va fi experiența, dar și mai important – capacitatea de a compătimi oamenii.” Declarația a fost făcută de către candidatul PCRM la funcția de primar general al capitalei, Vasili Chirtoca, în timpul unei întrevederi cu studenții de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat.

Dar astfel de standarde ridicate implică și ridicarea statutului și revizuirea sistemului de compensări, a menționat Vasili Chirtoca. El le-a spus viitorilor manageri că consideră administrația publică una dintre cele mai dificile profesii și a subliniat necesitatea de a reveni la beneficiile pe care le-au avut funcționarii în trecut.

„Da, noi nu vom fi în stare să le plătim funcționarilor publici salarii de nivelul celor ce le primesc specialiștii din sfera de afaceri, dar nivelul de responsabilitate și regimul de lucru al funcționarilor de stat presupune o compensație corespunzătoare muncii lor”, a spus Vasili Chirtoca.

De asemenea, el a menționat că tînărul funcționar public trebuie să-și vadă în mod clar viitorul pe termen lung. „Acesta se numește stabilitate – să știi cînd vei avea un apartament, ce perspective de carieră ai, ce salariu vei primi și multe altele. Toate aceste lucruri trebuie specificate în detalii”, a subliniat Vasili Chirtoca. Candidatul a remarcat că intenționează să introducă un astfel de sistem mai întîi la Chișinău, iar apoi acesta să fie extins în toată țara.

Evident, infrastructura urbană ar trebui îmbunătățită pentru a elimina exodul constant al tinerilor, celor mai pregătite, determinate și întreprinzătoare persoane. „Problemele sociale, infrastructura sportivă minimă, drumuri moderne și sistem de transport public adecvat – un astfel de oraș dorim să creăm. Sîntem conștienți ce trebuie să facem, cum să investim și de unde putem obține mijloace financiare”, a spus în încheierea întîlnirii cu studenții Vasili Chirtoca.

Leave a Reply