Chirtoca_TiTiTiC_ (10)

Organele de asistență socială trebuie să acorde atenție copiilor lipsiți de supraveghere și pensionarilor solitari (FOTO, VIDEO)

Aspectele sociale din programul electoral al candidatului PCRM la funcția de primar general al municipiului Chișinău, Vasili Chirtoca, au fost prezentate în cadrul întîlnirii candidatului cu angajații și administrația Fabricii de articole din piele „Ti Ti Ti & C” Ltd.

„Pe străzile orașelor noastre au apărut copii lipsiți de supraveghere. Niciodată nu am crezut că numărul acestora poate fi atît de mare”, a spus Vasili Chirtoca. Candidatul le-a povestit celor adunați că demult se ocupă cu susținerea socială: „Noi realizăm concomitent mai multe proiecte sociale, iar printre partenerii noștri se numără Casa Regală a Habsburgilor și soția celui de-al treilea președinte al Moldovei, Taisia Voronina”, a menționat Vasili Chirtoca. Candidatul la funcția de primar general al capitalei acordă susținere permanentă caselor de copii din satele Visoca și Pîrîta, dar și Gimnaziului-internat nr. 3 din Chișinău, unde studiază copii orfani și din familii social-vulnerabile.

„După cum s-a dovedit, un grup de «binevoitori», consilieri din Occident, oferă țării noastre «asistență socială», realizînd programul de întoarcere a copiilor din internate în familiile biologice. Adică copiii care au fugit de la părinții alcoolici sau narcomani sînt întorși înapoi! Mai mult, se oferă și o sumă de bani pentru aceasta. Bineînțeles, copiii fug din nou, completînd numărul copiilor străzii”, a constatat cu tristețe Vasili Chirtoca.

O altă categorie de locuitori ai capitalei, căreia serviciile sociale ar trebui să-i acorde atenție sporită, sînt pensionarii solitari. „Imaginați-vă, omul are peste 70 de ani, nu are nicio rudă, pensia este de 900 de lei, iar pentru facturile comunale trebuie de achitat 700 de lei. După spusele acestor bătrîni, ei nu au cui să se adreseze după ajutor. Nu înțeleg cum acești oameni supraviețuiesc cu 200 de lei pe lună”, a spus Vasili Chirtoca.

El a promis că după cîștigarea scrutinului din 14 iunie organele de asistență socială nu vor aștepta să fie apelate, ci singure vor merge pe la oameni. „Îi vom cunoaște personal pe cei care au nevoie de ajutor”, a promis Vasili Chirtoca.

„Problema funcționarului municipal de astăzi constă în aceea că el nu știe ce să facă. El este disciplinat și așteaptă indicații de la șefi, numai că aceștia sînt tare ocupați și nu reușesc să dea aceste indicații. De aceea funcționarilor nu le rămîne decît să ne creeze probleme, pe care ulterior să le rezolve pentru mită”, a menționat candidatul la postul de primar general al Chișinăului.

Vasili Chrtoca a precizat că aparatul administrativ al municipiului va fi redus cam de trei ori, iar funcțiile vor fi repartizate după principiul capacității de a avea compasiune față de oameni, dorința și abilitatea de a soluționa problemele. „Fără aceste calități funcționarul, fie și unul deștept și bine instruit, nu doar că este inutil, ci chiar periculos pentru societate. Acum sînt mulți funcționari de acest fel”, consideră Vasili Chirtoca.

În încheiere, candidatul a îndemnat colectivul fabricii să-și consolideze eforturile pentru viitorul Chișinăului.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

Leave a Reply