consiliu_municipal77_actualitati_md

În CMC a fost creat un grup de lucru pentru modificarea Planului urbanistic al Chișinăului (DOC)

În Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a fost creat un grup de lucru pentru modificarea Planului urbanistic general al municipiului Chișinău. Modificările au fost propuse pe 18 februarie de președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid, Vasili Chirtoca, și se referă la elaborarea unui regulament special de efectuare a lucrărilor de construcție și reparație.

Elaborarea regulamentului este prevăzută în proiectul cu privire la unele restricții la efectuarea lucrărilor de construție, care a fost prezentat de Vasili Chirtoca la ședința CMC din 18 februarie.

În acest sens s-a propus crearea unui grup de lucru care va definitiva propunerile de modificare a Planului urbanistic general al capitalei. Propunerea a fost susținută de majoritatea consilierilor municipali, prezenți la ședința CMC din 18 februarie. Din grupul de lucru fac parte consilieri din partea PSRM, PCRM, PPEM.

Proiectul prevede interzicerea oricăror lucrări de construcție și reparație în clădirile de importanță istorică și culturală, care ar putea schimba fațada și interiorul edificiilor. Totodată, conform documentului, sînt interzise lucrările de construcție în interiorul cartierilor, lîngă obiectele istorice. Proiectul mai prevede protecția și păstrarea spațiilor verzi, precum și limitarea înălțimii clădirilor noi în centrul istoric al Chișinăului pînă la 15 metri.

Leave a Reply