Chirtoca_Cricova_ (22)

Chirtoca: Cineva dintre tovarășii mei a lansat zvonul despre înaintarea mea la funcția de președinte

Președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din cadrul Consiliului municipal Chișinău (CMC), cunoscutul om de afaceri din Moldova Vasilii Chirtoca, s-a arătat surprins de știrea despre o posibilă înaintare a candidaturii sale la funcția de președinte al țării pe lista PCRM.

Chirtoca nu a exclus că astfel a glumit unul dintre vechii lui cunoscuți. Omul de afaceri a comentat apariția acestei informații pe 29 martie, în cadrul emisiunii „Vecernii razgovor” de la „TVC21″, informează NOI.md.

„Am citit pe Internet știrea despre aceea că candidatura mea ar putea fi înaintată la funcția de președinte din partea PCRM. Nu e mare lucru să inventezi o asemenea știre. Am prieteni foarte vechi, cu care ne sunăm în permanență, iar atunci cînd reușim să ne vedem, facem glume unul pe seama altuia. Probabil, cineva dintre tovarășii mei a lansat zvonul despre înaintarea mea la funcția de președinte. Anume pentru aceea ca ulterior să fiu întrebat despre aceasta. Probabil, acea persoană stă acum în fața televizorului și surîde”, a spus Chirtoca.

Referindu-se la o posibilă candidatură la funcția de președinte al țării din partea PCRM, Vasili Chirtoca nu a exclus că acesta ar putea fi liderul comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin. „În PCRM este un lider și consider că el este cel mai real și mai puternic candidat (la funcția de președinte – n.red.) din partea partidului. Consider că el (Vladimir Voronin – n.red.) a fost cel mai bun președinte al țării noastre, în pofida faptului că Vladimir Nicolaevici comitea greșeli. Nu doresc să minimalizez rolul pe care l-au avut Mircea Snegur și Petru Lucinschi, însă majoritatea populației are amintiri pozitive din perioada guvernării lui Voronin. El (Voronin – n.red.) mai are potențial, chiar dacă Vladimir Nicolaevici a trecut de 70 de ani. El e sănătos și vioi, are o mulțime de dorințe, inclusiv să corecteze greșelile comise (în perioada aflării în funcția de președinte, anii 2001-2009 – n.red.). Ar fi un candidat bun la postul de președinte din partea PCRM”, a conchis Chirtoca.

Consilierul municipal a subliniat că nu intenționează să părăsească funcția de președinte al fracțiunii comuniștilor și celor de partid din CMC. „A fost proiectul nostru de a corecta situația în administrarea municipiului Chișinău. În cei opt ani, actuala conducere a orașului a comis greșeli majore. Este explicabil, or, gospodăria urbană este mare. Pentru a administra această gospodărie, este nevoie de cunoștințe multilaterale. Aceste cunoștințe se pot acumula doar odată cu experiența. Mai este nevoie și de studii corespunzătoare. Bineînțeles, actualul primar nu avea această experiență și de acest fapt au profitat mulți, chiar dacă el (Dorin Chirtoacă – n.red.) este un om capabil. În Consiliul municipal avem o fracțiune din trei persoane și noi ne străduim să muncim, să ajutăm conducerii executive, care însă nu arde de dorința să accepte ajutorul nostru. Noi elaborăm proiecte de hotărîri, încercăm să le perfecționăm juridic și factologic. Aceste proiecte trebuie adoptate și implementate. Unele deja au fost votate”, a declarat alesul local.

De menționat că unul dintre portalurile moldovenești a anunțat, pe 29 martie, cu referire la surse anonime din PCRM, că în cadrul formațiunii se discută privind o eventuală înaintare a candidaturii lui Vasilii Chirtoca la funcția de șef al statului. Potrivit publicației, președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără de partid din CMC ar putea deveni urmașul lui Vladimir Voronin la conducerea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Leave a Reply