Vasile Chirtoca: Corupția din Primărie va putea fi distrusă doar după alegerea unui primar
Nu vom putea combate coruptia pînă nu va fi ales un primar general care va lupta cu acest fenomen, susține consilierul municipal Vasile Chirtoca.
Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău (CMC), în timpul dezbaterilor pe marginea subiectului inclus pe ordinea de azi care prevede aprobarea Planului local anticorupție al Primăriei municipiului Chișinău pentru anii 2018-2020.
„Nu vom putea lupta cu fenomenul corupției din Primărie pînă cînd nu va fi ales, de popor, un primar general, care nu va avea nevoie de averi, dar care își va iubi orașul”, a conchis Chirtoca.
Planul local anticorupție al CMC pentru anii 2018-2020 a fost elaborat în conlucrare cu CNA și în conformitate cu o dispoziție a primarului general interimar.
Cu votul majorității consilierilor locali, proiectul a fost trimis la reexaminare.
Leave a Reply