Chirtoca147_noi_md

Decizia referitoare la construcția din „Valea Morilor” trebuie studiată în detaliu (Video)

Președintele fracțiunii comuniștilor și celor fără partid din Consiliul municipal Chișinău (CMC), Vasili Chirtoca, a declarat că susținătorii lui nu intenționează să-și retragă voturile pentru decizia privind privatizarea terenurilor din zona parcului „Valea Morilor”.

La ședința din 21 iunie a CMC, opiniile consilierilor referitoare la recunoașterea ca nelegitimă a deciziei privind privatizarea terenului de pămînt a Clubului de Tenis «Profi-Sport» din parcul „Valea Morilor” s-au împărțit. Unii insistă asupra anulării deciziei, ceilalți spun că aceasta necesită completări și că asupra ei mai trebuie de lucrat.

Fracțiunea socialiștilor consideră că trebuie anulată decizia cu privire la privatizarea terenului de pe strada Vasile Lupu din parcul „Valea Morilor”, considerînd-o ilegală. „Acest teren urmează să fie vîndut la un preț de nimic. În plus, avem temeri că în acest loc, chiar dacă există proiectul, poate fi construit un complex locativ”, a declarat șeful fracțiunii socialiștilor din CMC, Ion Ceban.

La rîndul său, Vasili Chirtoca a declarat că fracțiunea comuniștilor nu intenționează să-și retragă voturile de pe proiectul de decizie. „Este necesar să studiem în detaliu proiectul în cauză. În situația creată am luat decizia de a studia de sine stătător proiectul. Am mers la fața locului, ne-am întîlnit cu compania care a elaborat proiectul construcției pe acest teren (în parcul „Valea Morilor” – n.red.), am fotografiat teritoriul. Am dori să menționăm că împărtășim preocuparea socialiștilor, care declară că terenul a fost privatizat și apoi vîndut, iar în acest loc așa și nu a fost construit obiectul sportiv”, a declarat Chirtoca.

„După întîlnirea cu autorul proiectului, pot spune că proprietarul terenului intenționează să construiască un obiect sportiv, care ar fi foarte potrivit în acest loc. Preocuparea mea este că, dacă noi vom susține acest proiect, atunci, peste cîțiva ani, pe acest teren este posibil să apară o clădire cu 20 de etaje. Noi însă sîntem categoric împotriva construirii în acest loc a unor astfel de clădiri. Privatizarea acestui teren poate fi făcută numai cu condiția ca proiectul să fie implementat în forma în care ne-a fost prezentat și de care am luat cunoștință. Adică acolo trebuie să fie construite un hotel, o piscină și un teren de tenis. Realizarea acestui proiect va permite, de asemenea, atragerea în zona de parc a unei investiții în mărime de opt milioane de euro”, a spus Chirtoca.

„Toate fracțiunile au primit, că să aibă la dispoziție, proiectul de decizie, pe care-l oferim și sperăm să ne acorde sprijinul lor. Facem apel către Partidul Liberal, în special, către domnul Cojușneanu, care mi-a dat posibilitatea de a face cunoștință cu proiectul și autorul acestuia. Faptul că veți susține proiectul nostru va servi drept dovadă că sînteți interesați de construirea pe acest teren a sălii de sport”, a spus consilierul municipal.

Disponibilitatea de a sprijini propunerea lui Vasili Chirtoca și-au exprimat-o consilierii Partidului Democrat Liberal și cei din „Partidul nostru”. Consilierii liberali au subliniat faptul că susținerea proiectului propus de Vasili Chirtoca este posibilă numai după votarea anulării deciziei privind privatizarea terenurilor din parcul „Valea Morilor”.

De menționat că la ședința CMC din 19 mai aleșii locali din partea Partidului Liberal, „Partidului nostru”, Partidului Liberal Democrat, Partidului Popular European și Partidului Democrat au susținut proiectul de decizie privind oferirea terenului din parcul „Valea Morilor” pentru construcție. Socialiștii nu au participat la vot, boicotîndul-l. Mai tîrziu, cîteva facțiuni au declarat că sînt gata să-și retragă voturile.

Leave a Reply