Vasili Chirtoca: „Noi trebuie să ne conducem de interesul moldovenesc și să știm a-l apăra”

Vasili Chirtoca: „Noi trebuie să ne conducem de interesul moldovenesc și să știm a-l apăra”

Președintele DAACHermes S.A. și președintele Consiliului DAACHermes Grup S.A., filantropul Vasili Chirtoca a fost invitatul emisiunii „По фактам с Юлией Федоровой” în cadrul căreia a relatat multe lucruri interesante despre viață, afaceri, interesele Republicii Moldova, atractivitatea acesteia, dezvoltarea viitoare, proiecte unice, potențialul agriculturii ecologice, perspectivele consolidării societății moldovenești și ideile care ar trebui să contribuie la ea, despre patriotism, despre cum să fii sănătos și fericit și despre ce poate oferi lumii, nou și interesant, țara noastră. Vă propunem atenției versiunea textuală a acestui interviu.

– Să începem conversația cu viziunea dumneavoastră asupra stării în care se află Republica Moldova în present.

– Am mai spus deja că noi, businessmenii moldoveni, suntem optimiști definitivi. Altfel, nu am face nimic aici, pur și simplu am închide tot și am pleca, cum au făcut-o alții. Dar se pare că, în afară de faptul că suntem oameni de afaceri, avem și o anumită experiență, și o bună școală sovietică, și un univers larg. Și noi ori nu înțelegem de ce ne aflăm la această etapă de dezvoltare, ori înțelegem că avem în față perspective frumoase, pentru că, de fapt, mai rău nu se poate.

– Dar vedem că se poate, totuși. Credeam că am atins fundul, dar iată că nu e așa.

– Pe de altă parte, poate că lucrurile nu-s așa de disperate cum credem. De ce? Pentru că există idei care nu au fost încă pe deplin acceptate de autorități, inclusiv pentru că, se pare, autoritățile nu citesc toată presa, iar ideile de acest gen apar în presa patriotică. Autoritățile noastre, din păcate, – toate pe care le-am avut pe parcursul a 30 de ani, – au contat mai mult pe sfaturile venite de peste hotare. Am fost sfătuiți din străinătate cum să introducem leul. În rezultat, peste doi ani întreaga industrie s-a prăbușit, căci ne-au năvălit importurile. Care arătau frumos, dar erau de o calitate nu prea bună, cum a demonstrat timpul.

Am fost sfătuiți cum să privatizăm terenurile, în loc să transformăm colhozurile și sovhozurile în societăți pe acțiuni și să le păstrăm pe cele mari. Noi pur și simplu am împărțit totul. Astăzi este foarte greu să consolidezi terenul, este foarte greu să-l cultivi. Vedem peste tot, în lanuri, insule de copaci sălbătăciți, crescuți acolo. Vedem foste brigăzi de tractoare, grajduri fără ferestre și uși, și așa mai departe. Crezi că au ajuns în această situație pentru că nu au proprietar? Da, nu-l au. Da de ce nu există un proprietar? Pentru că nu el poate fi acolo. Au luat grajdul și l-au împărțit la o mie de oameni, acum grajdul le aparține lor. Dar această mie de persoane nu poate fi organizată într-o cooperativă sau o societate pe acțiuni. De aceea grajdul pur și simplu stă în delăsare.

Noi încercăm să reanimăm o brigadă de tractoare dintr-o comună. Pentru a o reanima, trebuie să înțelegem cui îi aparține terenul. Este imposibil să-l cumperi, să-l închiriezi, etc. E imposibil să găsești pe cineva. E imposibil să aduni mai mult de 50% din acești asociați.

Străinii ne-au sugerat cum să constituim legislația investițională și cea fiscală. Ne-au sugerat cum să facem privatizarea.

– Și totul – cu intenții bune?

– Totul cu intenții bune, ni se părea nouă. De fapt, pentru politicienii occidentali votează cetățenii lor occidentali. Nu cred că există un stat, care să fie interesat de prosperitatea altui stat. Pentru că, ne place sau nu, am putea deveni concurenți. La ce bun să ne crească? Din punctul nostru de vedere, din această cauză a fost aleasă calea finanțării, limitată clar de cadrul „non-dezvoltării”. Prin felul în care obținem împrumuturi, devenim debitorii lor. Dar, în același timp, este foarte important pentru ei ca aceste împrumuturi, cu ajutorul consultanților lor, să nu fie folosite pentru dezvoltare. Nu ne învață cum să ne dezvoltăm. Ne învață cum să economisim bani și să reducem tot ce a fost creat înaintea noastră. Ne învață cum să nu ne dezvoltăm.
Rezultatul: numărul populației s-a înjumătățit. Așezările care au fost întemeiate de strămoșii noștri, – și de Ștefan cel Mare, și de tatăl său, și de bunicul și străbunicul său, – se închid. Școlile se închid, iar dacă școala se închide, localitatea moare. Nu există programe de dezvoltare a provinciei cu adevărat bune, deoarece procesul de urbanizare este încurajat de consultanții externi. L-ai urbanizat pe țăran, i-ai „netezit” creierul, l-ai smuls din cultura populară, l-ai rupt de ogor. Acum poți face orice cu acest țăran. Îl poți convinge să voteze pentru unii, pentru alții, pentru terți, și așa mai departe.

Iată de ce, din punctul meu de vedere, nimic nu se face pur și simplu. Iar sarcina elitei noastre este să înțeleagă ce se întâmplă în lume și să găsească interesul nostru. Este un moment foarte important. Eu nu cred că noi înțelegem prea bine ce se întâmplă în lume. Din punctul meu de vedere, e timpul ca unii să nu se mai uite spre Est, iar alții să nu se mai uite spre Vest. Ar trebui să cugetăm mai mult la interesele noastre, moldovenești. Să ținem cont, că alături de noi există state mari, că avem de a face cu puteri globale. Dar cu toate acestea, întotdeauna să fim capabili să respectăm interesele moldovenești.

Din punctul meu de vedere, situația în care ne aflăm, printre altele, se datorează faptului că politicienii noștri devin dependenți ba de unii actori externi, ba de alții, interesele cărora, să spunem așa, nu întotdeauna coincid cu ale noastre. Despre asta trebuie să vorbim, asta trebuie să înțelegem. Dar asta nu înseamnă că nu poți conlucra cu ei. Este posibil și necesar să faci afaceri, dar trebuie să vorbești într-un mod calificat, profesional. Convinge oamenii. În cele din urmă, avem beciurile de la Cricova, unde îi putem duce pe acești emisari, și acolo să-i convingem să accepte niște condiții mai favorabile de colaborare.

– De ce credeți că se vor lăsa convinși, dacă au o sarcină total diferită?

– Știți, relațiile internaționale, ca și afacerile, oricum se bazează pe relații personale. Desigur, există și unele interese globale. Dar dacă ele nu coincid cu ale noastre, trebuie să le opunem rezistență. Și actorii, dacă văd această rezistență, văd argumente convingătoare, cedează. Ei înțeleg că nu pot trece pe aici, și merg în altă parte. Da cu aceștia te poți înțelege.

– Și dacă geopolitica este cea care decide? Să luăm problema gazelor în Uniunea Europeană. Toți înțeleg totul perfect, dar o iau pe o altă cale…

– Oricum, cazul nostru este puțin diferit. Avem un conflict teritorial nerezolvat. Avem un viitor, care, în opinia mea, ține de reintegrare. Noi vorbim despre aceea, că acest stat trebuie să existe, trebuie să aibă o perspectivă. Din punctul meu de vedere, este foarte important să înțelegem și să le demonstrăm partenerilor noștri, că acest stat nu are viitor fără reintegrarea Transnistriei.

Dar din moment ce această problemă există, noi trebuie să o rezolvăm nu numai cu vecinii prietenoși, ci și cu alte state, pe care vecinii noștri le-au clasificat drept neprietenoase. Ce ar trebui să facem? Pentru ei este un stat neprietenos, dar pentru noi este un partener cu care trebuie să colaborăm. Ce avem de făcut?

– În timpul emisiunii noastre trecute, am discutat subiectul reintegrării. Ați spus că, indiferent de direcția în care se dezvoltă Moldova, trebuie să unim țara. Astăzi vom aborda subiectul divizării în societatea noastră moldovenească. Nu este vorba doar de geopolitică. Ce idei aveți? Ce poate și trebuie să servească drept fundament pentru unirea societății?

– Bună întrebare. Într-adevăr, sistemul nostru politic este construit în așa fel că, dacă există putere, trebuie să existe și o opoziție înverșunată. Adică, nu constructivă, da ireconciliabilă. Și autoritățile percep orice opoziție anume în acest fel. Și orice opoziție se pregătește să colaboreze cu autoritățile anume din acest punct de vedere. Adică, există critici nemiloase, guvernul este prins pe picior greșit, iar opoziția atrage atenția publicului asupra acestor greșeli. Dar nu există o cooperare constructivă, nu există idei care să fie obligatorii pentru toate forțele politice. Dacă vorbim despre existența acestui stat, iar existența lui are toate drepturile justificate istoric, etnic și chiar lingvistic, dacă plecăm de la faptul că statul ar trebui să aibă un nume identic cu numele principalului grup etnic și al limbii, atunci este evident că a venit momentul ca forțele politice să se pună de acord asupra unor lucruri care sunt de nezdruncinat pentru toată lumea.

De exemplu, nu înțeleg cum într-un stat independent pot opera forțe politice, al căror scop este distrugerea acestui stat. Acest lucru este pur și simplu inacceptabil! Dar în țara noastră există partide unioniste. Acestea nu spun: „Hai să discutăm cu elita românească cum ne putem uni, poate să facem Chișinăul capitală, ca încoace să curgă bani din București, poate altfel cumva”. Nu! Ei spun clar că trebuie să lichidăm Republica Moldova și să o anexăm la România. Dar în acest caz nu putem rezolva problema reintegrării statului nostru, iar una din două sute în cele cinci mii de națiuni care au statalitate trebuie să dispară. Acest lucru este greșit. Există lucruri asupra cărora toate forțele politice trebuie să ajungă la un acord printr-un dialog constructiv și să consfințească acest lucru în lege. Aceasta este reintegrare, aceasta este în mod necesar independență, suveranitate a statului, aceasta este neutralitate. Lucruri care țin de domeniile-cheie ale dezvoltării economice.

Din punctul meu de vedere, problema-cheie pe care trebuie să o abordăm în dezvoltarea economiei este dezvoltarea provinciei și substituirea importurilor. În același timp, trebuie să lucrăm la restaurarea mediului ambiant. Nu este vorba doar despre natură, ci despre un aspect vast al mediului nostru înconjurător: cu ce ne alimentăm, cu ce jucării se joacă copiii noștri, ce materiale de construcție folosim, ce mobilier avem acasă, pe unde ne plimbăm, ce respirăm. Aceasta este o problemă complexă.

– Spuneți mereu, că este foarte important să educăm patrioți ai acestei țări. Vă voi cita: „Cea mai importantă sarcină națională a unei țări care, după renașterea statalității sale, nu are încă multă experiență și o lungă perioadă de existență, este să-și formeze propria cultură, propria istorie. Sau mai degrabă, nici măcar nu să o formeze, ci pur și simplu să o acumuleze”. În același timp, ați făcut pași importanți în această direcție timp de mulți ani. Și investiți sume impresionante de bani în asta. Care este randamentul?

– Așa este. Dacă vorbim despre activitatea noastră filantropică și caritabilă, chiar asta facem. Încercăm să ajutăm poporul nostru să-și învețe istoria, să-și înțeleagă istoria, să înțeleagă diferențele de națiunile vecine, să înțeleagă diferența dintre istoria noastră și istoria națiunilor vecine, ca să nu confundăm anumite lucruri. Să înțelegem asemănările cu vecinii. Este foarte important să formăm o temelie, pe care un stat slab să se poată baza, să-și poată construi în continuare prezentul și viitorul. De aceea facem asta.

Există un proiect mare, bine cunoscut, despre care noi nu prea menționăm că avem vreo legătură cu el. Acest proiect se dezvoltă și îi ajută pe oameni să înțeleagă acest lucru. În plus, eu și Constantin Moscovici am implementat un alt proiect, am restaurat cele mai bune piese muzicale moldovenești din perioada sovietică, într-un aranjament modern. Din punctul meu de vedere, a fost o artă unică. În perioada sovietică, în URSS piesele moldovenești erau pe locul doi ca popularitate după cele rusești. Nu „Pesniarî”-urile din Belarus, nu cele din Ucraina, ci cele în limba moldovenească. Toată lumea le cunoștea. Formația „Noroc” este una dintre primele grupuri rock din Uniunea Sovietică. Piesele interpretate de ea au fost traduse în rusă, și așa mai departe.
În continuare, vreau să spun că avem o economie, avem industrie, avem Universitatea Tehnică, care încă mai pregătește specialiști. Drept că eu am întrebări pentru conducerea acestei universități, pentru că eu însumi am absolvit Politehnica, doar că la Odessa. Din punctul meu de vedere, trebuie să încetăm să mai facem business pe studii. Este necesar ca statul să rezolve problema finanțării formării specialiștilor în cele mai importante sectoare: ingineri mecanici, ingineri constructori, ingineri care lucrează în domeniul energetic. Aceasta este cea mai largă gamă de ingineri. Nu totul este construit pe IT. În linii mari, IT-ul este un sistem de control și un sistem de îndobitocire. Iată două funcții. Vorbim despre inteligență artificială. Desigur, ea este capabilă să ajute și inginerii. Pentru a face acest lucru, este esențial să o dezvoltăm.

– De fapt, de ce am întrebat. Pentru că nu există un sprijin larg. Acesta nu este primul an, poate chiar nu primul deceniu, în care V-ați angajat în promovarea patriotismului în mase. Și totuși, niciuna dintre puteri nu V-a sprijinit în această privință. De ce, cum credeți?

– Pentru că fie guvernul, fie cei care se apropie de acest guvern, îl conving că nu trebuie să atingă niște subiecte sensibile, care pot fi înțelese greșit fie de vecini, fie de altcineva. Așa cred. Nu vreau să spun că acesta este meritul nostru. Dar faptul pe care l-am văzut recent este relevant. Rezultatele recensământului. S-ar părea, recensământul a fost efectuat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare. Printre membrii lui, cred, există destul de mulți oameni, moldoveni, care înțeleg, știu și cred că limba ar trebui numită așa. Așa că au făcut un recensământ. 77% din populație a declarat că este moldovenească de naționalitate. 49% consideră încă limba lor ca fiind moldovenească. Putem spune, că moldoveneasca și româna sunt identice. Pot fi. Dar întrebarea este cum o numim. Din punctul meu de vedere, statul național slab trebuie să o numească moldovenească. Cred că ceea ce facem noi în această direcție ca patroni, ceea ce fac mulți alți oameni de-ai noștri, ceea ce au făcut unele guverne și forțe politice, nu dispare pur și simplu. Dar cel mai important lucru este că memoria etnică trăiește în fiecare persoană. Oamenii nu-și uită strămoșii.

Îmi amintesc de părinții mei, de bunici. Ei ne-au spus cine suntem, de unde venim. Am crescut printre nunțile moldovenești, în cultura moldovenească, una dintre cele mai bogate din Europa. În perioada sovietică, oamenii de știință de la Institutul de Etnografie al Academiei de Științe au adunat mai bine de 10 volume groase de folclor moldovenesc. Cîntece, basme, balade, mituri, legende și așa mai departe. Acesta este un strat imens care trebuie studiat și pe baza căruia trebuie construită educația tineretului nostru.

– Într-un interviu recent, ați spus: „Cu regret, timp de 30 de ani am crescut patrioți ai oricărui alt stat, dar nu și ai Moldovei. Creștem oameni care vor să plece undeva. Dar, dintr-un anumit motiv, mi se pare că situația s-a schimbat în bine în ultima vreme”. Hai să vorbim despre acest optimism. Cum vedeți aceste schimbări în bine?

– Noi tot călătorim prin lume, vedem ce se întâmplă în lume. Privim televizorul, citim ziare, ne dezvoltăm, totul ne este disponibil. Vedem că probleme apar peste tot. O persoană care a plecat undeva, a locuit acolo o perioadă, s-a confruntat cu realitățile locale, începe să se întrebe: cum este acasă? Omul sosește și se uită mai atent. Cred că 70% dintre cei care au plecat încă mai cred că poate va trebui să se întoarcă. Prin urmare, își pregătesc rute de evadare: cumpără locuințe și pun în ordine casele părinților lor din sate. Și dintre aceștia, cred că majoritatea vor să se întoarcă pentru că acasă e pur și simplu mai bine .
Mi se pare că a construi fericirea copiilor tăi acasă este mult mai promițător ca în ​​străinătate. Pentru că este foarte dificil pentru un străin să obțină același statut social, care poate fi obținut în țara natală. Sentimentul de fericire al unei persoane și absența dorinței pentru ceva neîmplinit depind în mare măsură de aceasta.

Acesta este primul lucru. Al doilea. Acolo unde ne naștem, unde crește hrana potrivită pentru noi, este mai ușor să fim sănătoși, din punctul meu de vedere. Cercul de prieteni și rude este mult mai larg. Pentru că comunicarea cu semenii noștri este foarte importantă pentru a ne simți bine și a trăi mult. Și văd că astfel de oameni vin să lucreze pentru noi. Cei care se întorc vin să lucreze cu noi și explică de ce vor să se întoarcă. Nu o mai ascund. Dacă mai devreme oamenii veneau cu dor de patria lor și cu dorința de a se întoarce, dar nu recunoșteau, ei arătau: „uite ce tare sunt, am plecat, m-am stabilit acolo”. De fapt, nu le-a mers acolo, dar tot și-au umflat obrajii și nu s-au mai întors, ca să nu devalorizeze faptul că au plecat. Acum oamenii revin și nu se mai jenează de asta. Ei spun că există probleme. Slavă Domnului, acasă îți poți crește copiii.

– Deocamdată nu este un proces masiv, dar și eu cunosc asemenea cazuri.

– Așa se face, că în compania noastră eu aprob angajarea tuturor, dar concedierea – nimănui. Oamenii fie demisionează, fie sunt concediați. Eu nu controlez acest proces. De aceea mă uit ce fel de oameni, de unde vin, de ce vin aici. Vorbesc cu unii dintre ei. Procesul a început, dar ceea ce împiedică acest proces, din punctul meu de vedere, este lipsa unei comunicări suficient de clare maselor a unor imagini ale viitorului. Pentru a crea o imagine a viitorului potrivită pentru mulți, problemele trebuie rezolvate în ansamblu. Și noi înțelegem cum putem face asta.

– Atunci, să vorbim despre speranță, reieșind din riscurile geopolitice globale și tensiunile în creștere. Este dificil să faci predicții specifice, dar ai propria viziune strategică. Dacă pornim de la formula optimistă, care afirmă că fiecare criză este o nouă oportunitate, la ce poate spera Republica Moldova?

– Dacă spunem că lumea intră într-un fel de criză, atunci probabil că voi fi de acord…

– Nici măcar nu voi cita previziunile FMI. E înfricoșător acolo.

– Au loc procese care se întâmplă odată la multe decenii. Se prăbușește sistemul financiar, care există din 1944. Vorbim despre sistemul Bretton Woods. Cred că monopolul dolarului american dispare. Însăși Statele Unite sunt interesate de acest lucru. Căci, dacă produci o monedă mondială, este un risc mare pentru statul însuși, pentru că la un moment dat ea începe să revină, și oamenii o refuză. Desigur, sunt de acord că amploarea crizei care se desfășoară astăzi este fără precedent. Dar ea e permanentă. Cred că în această situație trebuie să ne dăm seama de acest lucru și să oferim poporului nostru și lumii ceva interesant. Ce poate fi interesant, din punctul meu de vedere?
A apărut Internetul. A apărut un volum imens de informații diverse, care anterior nu erau disponibile. Sau erau disponibile doar elitei. Am mai povestit această istorie. Eram în Consiliul Economic pe vremea premierului Vasile Tarlev, și ni s-a adus un proiect de lege privind modificarea condițiilor tehnice pentru produsele alimentare. Și acolo am descoperit cu surprindere, că ni se cerea să înlocuim GOST-urile sovietice cu condiții tehnice, în baza cărora aveam cârnați fără carne, înghețată și brânză fără lapte și așa mai departe. Bineînțeles că ne-am opus acestui lucru. L-am „împachetat”. A venit ministrul, adjuncții lui și așa mai departe. Dar, după un timp, guvernul a luat această decizie. Treptat, în loc de „Докторская” a apărut „Докторская особая”, „Докторская бельцкая”, „Любительская” de diferite tipuri. Apropo, pentru cei care cumpără salam, vreau să spun că doar „Докторская”, „Любительская” și „Московская” sunt produse după rețete sovietice. Nu au dreptul să o facă altfel. În rest – tot ce vrei este acolo…

– De aceea toate au un gust diferit. Conform acelorași GOST-uri, dar au gusturi diferite. Orice „Докторская”, chiar și cea mai scumpă „Московская” – gusturi absolut diferite. Nu seamănă deloc cu cârnații sovietici.

– Au gust diferit, dar sunt totuși fabricate conform standardelor GOST. Acolo carnea poate fi mai rea sau mai bună, și așa mai departe. Înțelegi ce se întâmplă în lume? Ni se administrează treptat lucruri care ne ucid moral, mental, intelectual și fizic. Asta se face permanent, treptat. Și începem să ne obișnuim cu asta. Acest lucru devine deja ceva obișnuit pentru noi, nu îi acordăm atenție. Dar, de fapt, dacă privești toate acestea din exterior, e îngrozitor.

Avem o agricultură groaznică. E plină de substanțe chimice, de îngrășăminte. Drept urmare, obținem randamente mari dintr-un produs care, în principiu, este impropriu consumului uman. Dar îl consumăm, corpul nostru se obișnuiește cu el. Ne îmbolnăvim de multe boli. Și medicina modernă vine imediat în serviciul nostru. Cu propriile medicamente, care sunt, de asemenea, aproape toate sintetice. Dar altă dată, acum 100-150 de ani, bolile noastre erau tratate cu preparate de origine vegetală

– Altă data nu existau nici antibiotice. Dar noi nu am fi supraviețui fără ele.

– Antibioticul este, de asemenea, de origine vegetală, de fapt. Astăzi, aproape toate medicamentele se bazează pe rețete din plante. Dar sintetizate. De asemenea, se ia o rețea structurală și se face o pregătire în funcție de aceasta. Mai departe. Tot ce cumpărăm este în plastic. Toată lumea ar trebui să știe, că un produs ambalat în polietilenă conține obligator diverși conservanți. Există și conservanți în „sticlă”, dar asta este sarea, ar putea fi piperul. Totul – natural. În plus, produsul „în sticlă” este pasteurizat sau sterilizat la o temperatură de 90-100 de grade. E suficient. Dacă cumperi în polietilenă, cu siguranță vei cumpăra o grămadă de chestii neplăcute acolo: coloranți, amelioratori, materiale de umplutură. Există doar 20-30% produs natural acolo, în rest totul este chimie.

– Și așa trecem la agricultura ecologică…

– Nu, vreau doar să atrag atenția tuturor la faptul, că astăzi trăim într-un mediu în principiu nepotrivit pentru supraviețuirea omului. Pentru o supraviețuire fizică normală și o supraviețuire psihologică normală. Prin urmare, cred că dacă țara noastră va oferi cetățenilor săi, lumii un program de restaurare a habitatului uman natural în toate manifestările sale, în ceea ce privește natura, flora și fauna, produsele alimentare, ceea ce folosim, atunci acest lucru are un potențial colosal, din punctul meu de vedere. Pur și simplu colosal. De exemplu, facem un program prin care, în 5 ani, toate produsele pe care le avem ar trebui să fie ambalate fie în hârtie, fie în sticlă. Renunțăm la polietilenă. În același timp, proiectăm și construim încă 3-4 fabrici de sticlă. Avem trei. Avem specialiști. Există și materii prime. Există o mulțime de materii prime în jur. Creăm un sistem de unificare a recipientelor și un sistem de schimb a lor. La noi, recipientele care vin merg la reciclarea sticlei.

– Asta îmi amintește de ceva.

– Da, de vremurile sovietice. Eu duceam sticlele odată pe lună.

– Cine nu le ducea?

– Cred că alergați alături, cumva.

– Nimic. Duceam totul. Aveam propriile noastre 15-20 de copeici pentru schimb.

– Omul a venit cu mașina și le-a adus. Fiecare supermarket este dotat cu…

– În copilărie, dacă ai găsit o sticlă, știai că o poți returna ușor. Ai 20 de copeici.

– Desigur. Dacă umblam prin țară, vedeam ciulini purtați de vînt. Și acum vîntul poartă pachete peste tot. Plasticul se găsește acum în creierul oamenilor. Plasticul se găsește în sîngele oamenilor. Din nou, devenim pacienți și clienți ai medicinii moderne, care trebuie și ea schimbată. Este necesar un program cuprinzător de modificare a habitatului. Îl avem. Cred că îl vom publica în scurt timp. E foarte atractiv. Țara să ofere oamenilor produse complet naturale, benefice oamenilor.

– Să folosim un exemplu concret. Ca să fie clar că acestea nu-s doar vorbe. Agricultura Moldovei, odinioară glorioasă, este acum în declin. Dvs. mizați pe ea. Vorbim despre agricultură ecologică. În 2015, împreună cu fermierul austriac Sepp Holzer, ați creat o gospodărie ecologică unică, VioPark, bazată pe proiectul lui. Poate cineva știe despre asta. Aceasta este ideea, de care poți fi mîndru pe bună dreptate. Vom vorbi despre motiv. Dar la început, despre idee. Cum s-a născut ea? Din cele spuse în ultimele 5 minute, se pare că Vă doare sufletul pentru că țara moare din cauza substanțelor cancerigene?

– Întreaga lume moare

– O puteți face pentru țara noastră.

– Eu am crescut la sat. M-am născut și am crescut într-o localitate foarte frumoasă. În apropiere erau lacuri și păduri. Am alergat pe acolo desculț. Aveam piciorul plat. Acum nu-l mai am, pentru că am alergat desculț. Toți copiii ar trebui să alerge desculți. Părinți, dacă copiii voștri au piciorul plat, fugăriți-i desculți de cel puțin 2-3 ori pe zi, așa ca să alerge prin denivelări.

Venit la oraș, îmi lipsea constant ceva. Pe măsură ce deveneau disponibile mai multe informații, am început să înțelegem ce și cum consumăm. Ne-am amintit roșiile aromate, castraveții, legumele, fructele. Comparativ cu ceea ce există astăzi. Am început să căutăm modalități, dar cum ne putem întoarce la asta? A apărut ideea construirii așezărilor ecologice. Avem această idee. Ea are peste 20 de ani. Partenerii mei și adjuncții mei o percep bine. Pregătim astfel de proiecte. Este foarte dificil să consolidezi suficient teren. Pentru a construi o astfel de așezare, trebuie să ai cel puțin 150 de hectare. Ne îndreptăm treptat spre asta. Dar pentru ca această așezare să existe, pentru ca ea să fie construită rapid, sunt necesare plante, este nevoie de un ecosistem. Acest lucru necesită designeri peisagiști și capacitatea de a organiza rapid lucrurile. Iată moșia. Un hectar. Pe el există 40 de ari de pădure și 15 ari de grădină

– Ați luat o carieră. Terenul de acolo era nepotrivit pentru plantare.

– Nu se putea altfel. Așadar, am găsit 130 de hectare laolaltă. E doar sol rău. A fost greu să găsesc altul. Și am construit VioPark în acest loc. În același timp, aveam nevoie de el pentru a produce materii prime pentru una dintre fabricile noastre. De aceea am creat acest proiect. L-am implicat și pe Sepp Holzer în asta. El este o persoană unică, care și-a creat propriul sistem agricol. Problema cheie a unui sistem ecologic închis este că trebuie să existe un anumit procent de apă în teritoriu. Iazurile trebuie construite folosind tehnologia lui. Exclude polietilena de pe fund sau orice material de cauciuc. Există un sistem special de etanșare la bază. Și astfel, conform proiectului acestui minunat austriac și a arhitectului său german, am construit VioPark.
VioPark crește puieți pentru viitoarea așezare ecologică. Încercăm să refacem populația culturilor de legume pe care le cultivau strămoșii noștri. Ne-am propus sarcina de a le face gustoase și de a avea un randament normal. De asemenea, pregătim acolo materii prime pentru industria cosmetică. Dar s-a dovedit că proiectul în sine este foarte interesant. Ne-am zis că, după un timp, va fi necesar să le arătăm oamenilor și să popularizăm aceste idei. Într-o mare măsură, acesta este un proiect social, pentru că noi avem doar minusuri acolo. Ele vor exista mereu. Dar, ca factor prin care vom introduce oamenii în aceste idei, cred că acest lucru va fi important în țara noastră. De anul viitor, deja plănuim să organizăm excursii, să arătăm, să povestim, să le inițiem copiilor acest lucru, să le insuflăm înțelegerea că aceasta este calea pentru țara noastră și pentru umanitate în ansamblu, astfel ca țara să poată supraviețui.

– Este vorba despre cinci lacuri, care folosesc o tehnologie unică. Pentru oricine este interesat, informațiile sunt disponibile pe internet, pe YouTube. Trebuie doar să le vezi. Apropo, turismul nu este încă dezvoltat în zona respectivă. Încă nu ați deschis parcul pentru publicul larg. Dar există planuri. Există deja o secară originală, înaltă de doi metri și un grîu înalt de 2,5 metri. Peste 35 de varietăți de ierburi, arbuști, pomi fructiferi. Și asta nu e tot. Ce altceva este planificat? Crearea unei unități de producție pe teritoriul VioPark, unde vor fi produse uleiuri vegetale și extracte de plante. Pur și simplu înțeleg ce investiție este aceasta. Apropo, azi cumpărați materii prime pentru produsele cosmetice? Unde?

– Noi colectăm o mulțime de materii prime în VioPark. Le colectăm acolo, le uscăm acolo. Facem toate acestea manual. Există deja un echipament special pentru uscare. Care este diferența dintre plantele tratate cu substanțe chimice, și plantele care nu au fost tratate cu substanțe chimice? Plantele neprocesate sunt de zeci de ori mai utile pentru oameni, comparativ cu cele procesate. De ce? Pentru că dacă ai tratat-o ​​cu o substanță chimică, ai protejat-o de insecte, dar în același timp ai distrus cele mai importante substanțe care formează imunitatea plantei. Dar tocmai aceste substanțe sunt cele mai benefice pentru oameni. Prin urmare, sistemul lui Holzer asigură păstrarea imunității plantelor datorită faptului, că diferite specii de plante trăiesc împreună și în apropiere. Și asta este foarte interesant. Aceasta arată de ce în pădure plantele și florile înfloresc și iarba crește și nicio creatură nu le strică. Pentru că totul crește împreună.

– Pentru care piețe cultivați produse organice? Sau vă concentrați exclusiv pe piața internă?

– Deocamdată, da. Dar cultivăm puțin încă. La noi copacii încă mai cresc. Încă se formează colectivul…

– Reieșind din viziunea strategică, priviți cu ani înainte…

– Ne orientăm doar la piața internă. Cred că piața internă va absorbi ceea ce producem și peste 10 ani. Dar și exporturi vom avea, pentru că la noi vor veni oameni care vor dori să guste, să cumpere, să ia cu ei, și așa mai departe.

– Și centrul turistic, el cum va fi? Înțeleg că preconizați și crearea unui muzeu?

– Da. Vom avea și un hotel. În plus, vor fi construite mai multe așezări ecologice de un hectar, unde oamenii vor locui într-un sistem închis, împreună cu copiii lor, o anumită perioadă de timp.

– Un proiect social. Presimt ce prețuri vor fi acolo pentru turiști.

– Nu cred. Vor fi sume nu foarte mari. Un proiect care există deja de mai bine de 10 ani și care va începe să aducă bani peste alți 10 ani, este un proiect social.

– Din punct e vedere al afacerilor, este un proiect mega-social.

– În afaceri, perioada de recuperare a investiției este de 5-7 ani, altfel nimeni nu își va asuma nimic.

– Plănuiți să creați o subdiviziune științifică a parcului. Cu cine veți lucra? Pe ce se va concentra această unitate de cercetare?

– Instituția științifică se va concentra pe studierea proprietăților plantelor, pe studierea efectelor diferitelor plante naturale asupra pielii, asupra sângelui, asupra organismului uman. Vrem să cercetăm acest lucru și, poate, în timp, după ce și conducerea noastră va ajunge la această concluzie, vom transfera statului rezultatele acestei cercetări. Știți, la un moment dat conducerea Universității de Medicină a creat ceva similar nu departe de Chișinău, în raionul Ialoveni, la Bardar, cred. Există secții ale universității noastre unde se cultivă plante. Au adus un om de știință, un botanist, care cultivă zeci de tipuri de plante medicinale, dar din păcate acestea nu-s folosite, pentru că facem parte dina OMS. Aceasta este Organizația Mondială a Sănătății. Politica farmaceutică este modelată de această structură globală, care nu încurajează deloc tratamentele naturiste pe bază de plante.

Așa că, nu știu, a păstrat Universitatea noastră de Medicină facultatea de farmaceutică, unde se studiază proprietățile plantelor în tratarea oamenilor? Mă tem că această direcție se stinge treptat, cel mai probabil pentru că nu corespunde tendințelor globale. Vrem să dezvoltăm această direcție.

– Dar dacă nu corespunde și nu aveți, să zicem, o legătură cu autoritățile, cum poți să o dezvolți, dacă nu există interes pentru ea? În interior, cu toată presiunea externă, așa cum spuneți.

– Dar există un interes imens din partea oamenilor, a mamelor, taților, care deja înțeleg cu ce se hrănesc. Ei caută hrană sănătoasă, înțeleg importanța ei pentru dezvoltarea unei persoane. Există o zicală care spune „suntem ceea ce mâncăm” și are o semnificație profundă. Ceea ce respiră copiii, în ce atmosferă trăiesc, creează o cerere colosală pentru acest lucru. Prin urmare, proiectul nostru social, desigur, se va transforma treptat într-un proiect de afaceri cu un accent social, deoarece, după un timp, probabil vom avea niște venituri din afaceri, care vor fi mai utile oamenilor din toate punctele de vedere. Prin urmare, desigur, pentru a oferi ceva unei persoane, trebuie să-i explici ce efect bun are asupra sănătății sale. Așadar, vom studia asta, și de ce nu… De ce nu…

-Desigur, influențele externe afectează realitatea din Republica Moldova, dar există și factori interni. Care dintre ei împiedică dezvoltarea economiei moldovenești?

– Uite, în primul rînd, trebuie să existe un program strategic, care să ne arate nu multe cifre, căci există programul de dezvoltare-2030 și mai departe. El conține o mulțime de cifre… Ce este acum, ce a fost, ce va fi, etc. Un program care va desena imagini ale viitorului și va oferi pași clari despre cum să obținem aceste imagini. Avem nevoie de anume un astfel de program, care să includă un set de măsuri pentru restaurarea mediului ambiant, un set de măsuri pentru dezvoltarea industriei, deoarece IT-ul poate oferi locuri de muncă pentru 50-100 de mii de oameni. Trebuie să creăm 700-800 de mii de locuri de muncă, poate chiar un milion. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să dezvoltăm industria. Nu există alte opțiuni.

Ce fel de industrie să dezvoltăm? Unu – ne trebuie un sistem de substituție a importurilor. Doi –

trebuie să dezvolte provincia și să fie plasată în provincie. Trei – această industrie nu trebuie să dăuneze mediului. Declarăm acest lucru, definim lista de produse pe care ne propunem să le producem aici, iar aceasta reprezintă aproximativ 50% din gama produselor aprobate de guvern. Și spunem că, dacă investești într-un centru raional, și avem, cred, o împărțire administrativ-teritorială reușită – un centru raional, în jurul lui 20-30 de comune, situate destul de aproape de centrul raional – dacă creezi cel puțin 100 de locuri de muncă, plătești salarii de cel puțin 700-1000 de euro pe lună, în medie. Construind, achiziționezi cel puțin jumătate din materialele de construcție moldovenești. Și în acest caz ești scutit de impozitul pe venit timp de 7-10 ani. După 7-10 ani, statul îți va rambursa integral investiția. Forma de returnare este o altă problemă. Cred că este foarte interesant. De unde va lua statul banii? În 5-7 ani statul va primi toți acești bani, care vor trebui restituiți sub formă de impozit pe salarii, sub formă de plăți sociale, pensii și altele. Dar vom avea industrie în provincii, vom avea producere, vom avea oameni angajați. Este foarte important să se creeze un program pentru îmbunătățirea localităților rurale. Acest lucru este real, deoarece pentru a construi drumuri, trotuare, pentru a instala apă și canalizare, există suficiente materiale locale.

– Cum credeți, de ce dezvoltarea încetinește? Secolul XXI, anul 25, a trecut un sfert de secol, dar canalizare nu avem peste tot. Într-o Moldovă așa de mică există problema apei.

– Pentru că practic toate guvernele pe care le-am avut nu au avut oameni care să posede cunoștințele necesare pentru a concepe și implementa astfel de programe. Dar am avut întotdeauna consilieri prin preajmă, fie de stînga, fie de dreapta, fie din Vest, fie din Est, care ne dădeau instrucțiuni ce să facem, dar, în același timp, nivelul acestor consilieri era chiar mai redus ca al celor pe care îi consiliau. Cred că aici e problema.

Mai e ceva interesant. La noi, toți cei ajunși la putere cred că știu totul. Dacă o persoană ajunge la putere, se așază la masă, cineva vine la ea și încearcă să-i propună ceva, ea apriori zice: „Ei, ce-mi poți tu oferi? Eu știu totul”. De aceea de mai mulți ani eu nu mai particip la întrevederile businessului cu conducerea, este inutil. Nu are rost! Există un singur format corect, care a fost folosit la o anumită etapă de către comuniști. Acesta este Consiliul Economic, fără avizul căruia nu se luau decizii. Dar v-am arătat pe acel exemplu, că acest principiu a fost pierdut. Prin urmare, problema dialogului dintre mediul de afaceri și guvern este foarte importantă. Este foarte important să înțelegem, că nimeni nu știe mai bine ca noi ce-i de făcut. Și dacă revenim la întrebarea dumneavoastră, este foarte important sistemul de finanțare a afacerilor. Noi nu l-am format încă. Cum putem vorbi despre dezvoltarea afacerilor?

– Nu l-am format timp de 30 de ani?

– Absolut, nu avem un sistem de finanțare a dezvoltării afacerilor și familiilor. Avem mai multe bănci. Dar a rămas doar una cu acționari moldoveni. Aceasta este FinComBank. Toate celelalte au fost cumpărate de străini la un preț de nimic.

– Ce pericol prezintă asta pentru noi? Spuneți-ne, Vă rog.

– Voi continua puțin, după care vom reveni la asta. Noi nu avem o piață de valori mobiliare. În lume, fondurile pentru dezvoltare vin, în principal, de pe piața valorilor mobiliare. Noi avem doar bănci, care-s destul de scumpe. Și sistemul nostru financiar nu ne permite să primim lei pentru dezvoltare. Deoarece leul este mult mai scump ca moneda străină. Dar în țară este imposibil să cumperi ceva cu monedă străină. Sistemul este conceput așa, ca să încurajeze importurile. Dacă vrei să cumperi echipamente, materiale de construcții etc., iei un credit în valută stabilă, cumperi acolo și aduci încoace. Iar dacă marfa există pe piața internă, trebuie să ei un credit în lei. El este de două ori mai scump. Nu este foarte interesant, dacă leul e stabil. Noi nu avem un sistem de finanțare de risc. Nu avem capital istoric. Așa că afirmația că noi avem propriul sistem financiar, că avem bănci și așa mai departe, mă face să zîmbesc ușor…

– Dacă sistemul financiar bancar este o himeră, nu mai știu la ce putem spera.

– Sarcina noastră… Există un așa indicator – nivelul de monetizare a economiei. Acesta este cantitatea leilor, raportul dintre moneda națională emisă și PIB. La noi este unul dintre cele mai scăzute din lume. Noi nu avem bani în economie. Cum putem să o dezvoltăm, dacă nu avem bani pentru a implementa proiecte economice mari? Dar, în același timp, toată lumea ne spune că trebuie să dezvoltăm afacerile mici, mijlocii și de altă natură.

– V-am întrebat despre factorii interni care influențează creșterea economică, o creștere modestă, potrivit oficialilor guvernamentali, de 0,1%. Care-s factorii interni, cei mai importanți, ce influențează și vor continua să influențeze situația?

– Factorul-cheie. Noi nu avem acces normal la finanțare pentru a dezvolta familiile și businessul, deoarece nu avem încă o piață de valori mobiliare, nu avem suficient capital istoric, ele nu există, de fapt. Pentru asta, trebuie să dezvoltăm altfel finanțarea bancară. Este imperativ să emitem mai mulți lei. Banca Națională trebuie pusă în slujba dezvoltării economice, dar ea a fost pusă în slujba Dumnezeu știe a cui. Ea este responsabilă de prețuri. Ea nu poate răspunde de prețuri. Cum poate ea răspunde de prețuri? Doar raportul dintre cererea și oferta internă poate determina prețurile. Și pentru aceasta trebuie să dezvoltăm producția internă. Pentru a dezvolta producția internă, este necesară o monedă locală, care să nu coste mai mult de 4%, care să poată fi luată pe 10 ani, cu o „vacanță” de 3 ani pentru rambursarea împrumutului, și așa mai departe.

– Producerea internă. Pe ce se poate concentra Moldova?

– Pe foarte multe. Pe tot ce vrei. Creați stimuli atractivi pentru investitori, și ei vor veni încoace.

– Cum să vină? – zic reprezentanții puterii. – Război, nu există claritate…

– Dacă noi construim o strategie, trebuie să o construim pentru decenii înainte.

– Să ținem cont de toate riscurile.

– Dacă o construim pentru un deceniu înainte, vom construi această strategie în decurs de un an sau doi. În acest timp, războiul se va încheia. Desigur, trebuie să pornim de la premisa că el nu va exista. Dar vreau să spun că unele state, deși sună cinic, au profitat de acest război și s-au dezvoltat foarte mult. Acum niște ani, ratele noastre de creștere erau mai mari ca în ​​Armenia. Astăzi, în Armenia există o creștere de 7%. Georgia – la fel. Țările din Asia Centrală… De ce? Datorită faptului, că mulți dizidenți din Rusia au fugit încolo. Practic, fosta Uniune Sovietică. Mentalitatea este similară, limba rusă încă există. Iată de ce. Iar noi doar ne închidem. Nu avem nicio legătură aeriană cu Rusia. Traficul auto este foarte complicat. Avem sute de mii de compatrioți acolo. Ei ajung foarte dificil.

– Cum poate fi renăscută calea ferată? Care ar putea fi baza pentru renașterea ei? Cu implicarea tuturor centrelor noastre logistice.

– Acum sarcina noastră, din punctul meu de vedere, este pur și simplu să păstrăm calea ferată. Altă dată această întreprindere de stat era extrem de profitabilă. Situația actuală este de așa natură, că transportul de mărfuri și cel de pasageri este în scădere. Deci, trebuie recunoscută ca fiind planificat neprofitabilă. Trebuie subvenționată. Pentru că este foarte ușor să distrugi. Încearcă să restaurezi.

– În plus, să nu uităm de specialiști. Este vorba despre specialiști de profil îngust.

– Specialiști foarte serioși, care își vor găsi de lucru întotdeauna și oriunde. Calea ferată trebuie recunoscută ca o întreprindere planificat generatoare de pierderi. Trebuie subvenționată. Cred că vor fi necesare 400-500 de milioane de lei pe an. Cu bugetul pe care îl avem. Dar dacă vorbim despre economie, trebuie să ne străduim să eliminăm politica din problemele care țin de economie. Uite, ca să încerci să iei un credit pentru locuință, în cel mai bun caz vei avea 10% pe an. Aceasta este o robie pe viață. În Rusia 20%. Eu nu-i înțeleg deloc.

– Și prețurile imobilelor noastre au luat-o razna. Mult va continua asta? Ce plafon vom atinge? Cum vine asta, în raport cu nivelul de trai din țară?

– În perioada sovietică, am fost directorul unei organizații de proiectare. Și mă uitam la scriitorii și poeții care au ajuns la putere atunci. Juriști, poate. Ei nu înțelegeau nimic în economie. S-au uitat la un institutul de proiectare, la al doilea, la al treilea. Ce clădiri mari și frumoase ocupă ele. De ce e nevoie de ele? Le-au distrus în 4-5 ani. Mulți proiectanți nu știau ce să facă. Iar persoana care proiectează construcția este un specialist foarte îngust. Există puțini astfel de specialiști. Dar, în același timp, experiența este cel mai important factor pentru un proiect de calitate. Astăzi, practic nu mai are cine proiecta obiecte serioase

Și ce avem? Construcția la noi încetinește din mai multe motive. La urma urmei, cererea de locuințe este mare. Dar nu se construiesc suficiente locuințe. Aceasta este una dintre cauzele principale ale prețurilor înalte. Doi – costul materialelor de construcție a crescut în întreaga lume. Dar acesta nu este factorul principal. Principalul factor este birocrația mare la alocarea terenurilor. Este foarte dificil să întocmești toată documentația de proiectare necesară pentru a începe construcția.

Voi da un exemplu. Primăria Chișinău încearcă de mai mulți ani să elaboreze Planul Urbanistic Zonal pentru un teren de 600 de hectare de la Sculeanca: mărginit de Șoseaua Balcani, străzile Petricani, Mihail Viteazul și Calea Ieșilor. Odată ce acest plan zonal va fi aprobat, se vor deschide oportunități pentru construirea a peste 400.000 de metri pătrați de locuințe. A început acest proiect cu un singur institut de proiectare, care era capabil să facă asta – „Chișinăuproiect”. Și pe el au încercat să-l distrugă. Slavă Domnului, primarul a înțeles asta.

– Să mai așteptăm cu planul general

– Și l-a păstrat. Cum numai actuala conducere a țării a aflat despre acest proiect, imediat a adoptat o lege conform căreia toate planurile generale trebuie coordonate cu Ministerul Dezvoltării Regionale. Dar nu a stabilit reglementări pentru această coordonare. Dacă ați stabilit o nouă procedură, atunci stabiliți, că de la primirea materialului, se acordă o lună pentru coordonare. Da la noi coordonarea durează mai bine de un an. Dar dacă proiectul va fi coordonat, atunci, în conformitate cu acest document, va fi posibilă construirea a sute de mii de metri pătrați de locuințe, ceea ce va extinde oferta de spații rezidențiale și va reduce prețurile, precum și va oferi locuri de muncă pentru mii de constructori.

Vă puteți imagina ce impuls reprezintă acest lucru pentru dezvoltarea economică la această etapă? Nu avem încă un program de dezvoltare a provinciei. Dar să fie măcar așa. Ucrainenii vor să cumpere. Am prieteni, care au decis să se mute din casele lor de vară. Le-au comercializat cu bani frumoși. Dar nu au putut să-și cumpere un apartament. Ei voiau să cumpere un penthouse de 120-150 de metri pătrați. Și spun că e imposibil să cumpere. Ucrainenii au cumpărat totul. Există cerere. Și, prin urmare, sarcina statului și a autorităților locale este să creeze condițiile necesare pentru ca această cerere să poată fi satisfăcută. Și asta e tot economie. Iar construcțiile – o parte importantă a economiei.

– Una dintre verigile acestui lanț, pe care tocmai l-ați numit, este portul Giurgiulești. Nu se poate să nu vorbim despre el. Singura noastră ieșire la mare. Așa de greu a fost să-l construim. A durat ani de zile – 2005-2009. Astăzi este scos la licitație. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare îl vinde. Guvernul român așteaptă, probabil, oportunitatea de a-l cumpăra.

– M-am pronunțat deja pe această temă în presă. Cred că situația cu acest port este unul dintre indicatorii, care arată pentru cine lucrează conducerea țării (pentru Moldova sau pentru actori externi). Acesta este unul dintre cei mai importanți indicatori. A fost o mare greșeală să dăm portul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a achita datoriile. Cu rezerve de 5,0 miliarde de dolari…

– Inițial, da.

– Pentru că investitorul a luat un împrumut cu garanții de stat. Împrumutul a fost contractat de la una dintre băncile elvețiene, iar apoi drepturile de a-l revendica au fost cumva transferate către BERD, care a finanțat inițial proiectul și era acționarul lui minoritar. Au fost lucruri legate de furtul de active de către managerul olandez. Există un dosar penal deschis pe această temă. Dar datoria era garantată. Și statul trebuia să o onoreze. Guvernul nostru a renunțat pur și simplu la port, pentru a achita această datorie. Dar pe atunci aveam rezerve de 5 miliarde de dolari, acum avem mai multe. Adoptă o lege specială, scoate de acolo 30 de milioane de euro și dă-le Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Că doar e singura ieșire la mare. Nu, l-am dat. Mai departe. Să vedem ce va face Banca Europeană în această privință. L-ați dat, puneți condiția să fie format un conglomerat de companii din Republica Moldova. Ce e așa dificil în gestionarea acestui port? Avem deja oamenii noștri acolo, care se ocupă de asta. Ei cunosc totul. E nevoie de un investitor cu experiență, etc.? Băieți, nu-i ascultați pe toți acești oameni.

– Întreprinderile strategice. Portul, aeroportul, calea ferată. În opinia mea, acestea sunt niște teste de turnesol.

– Vreau să spun, că eu am multe întrebări față de cum este guvernată țara astăzi. Dar pentru că au recuperat aeroportul, îmi scot pălăria în fața lor. Bine au făcut! Bravo, au recuperat aeroportul. Asta e foarte bine! Cred că acest lucru poate fi trecut în activul PAS. Altceva e că nu trebuie să mai fie dat cuiva. Trebuie dezvoltat. Aeroportul statului aduce bani. Da, poate că ceva nu este în regulă. Scaune au fost puse în cafenea. Alt fel de acadele au cumpărat, și așa mai departe. Toate acestea se vor liniști în timp.

– Duty-free-ul a murit. Ce prețuri există acolo.

– Duty-free-ul a murit. În schimb, au apărut mai multe produse locale acolo. Îmi cer scuze dacă fac vreun fel de publicitate, dar Viorica nu a putut intra în duty-free. După ce s-a schimbat conducerea aeroportului, produsul nostru este acolo. Omul zboară, are nevoie să cumpere ceva. De ce să nu cumpere ceva al nostru?

– Vasili Afanaievici știe să dialogheze. Asta-i tot.

– Nu, nu reușeam cu duty-free-ul. Așa că slavă Domnului că aeroportul a fost luat. Nu-l mai dați! Mă adresez conducerii PAS. Nu-l dați sub nicio formă! Aduceți înapoi portul Giurgiulesti. Faceți din asta o întreprindere de stat. Aveți toate oportunitățile necesare pentru asta. Explicați-le sponsorilor occidentali, care vor să ne lase fără ultimii pantaloni. Și păstrați acest port pentru țară.

– Există multe întreprinderi cu potențial de export în Moldova? Ce sprijin au din partea autorităților? Cum ar trebui să fie acesta?

– De ce susținem dezvoltarea substituirii importurilor? Pentru că doar pe piața internă se pot dezvolta întreprinderile cu potențial de export. Cu excepția cazului, în care este o investiție specială a unor investitori străini. Vorbim despre asta de 30 de ani. Dar nu există astfel de investitori, de fapt. Avem doar unul-doi, în zone. De ce? Pentru că avem o piață mică. Care nu este deloc garantată. Nici spre Est, nici spre Vest. Încă nu facem parte din comunitatea europeană. Părăsim activ CSI. Rupem aceste legături. Prin urmare, este clar că marii investitori străini, care să construiască fabrici de automobile și alte lucruri aici, nu vor veni la noi în viitorul apropiat. Care este soluția? Să dezvoltăm propriul business. Cum? Stimularea substituirii importurilor. Încurajarea atragerii de întreprinderi străine de dimensiuni medii, nu a celor globale, care să se implice în producerea de bunuri de consum. Și întreprinderile de pe piața internă se pot transforma în întreprinderi cu potențial de export. Un exemplu. Întreprinderea noastră de lactate. Prietenul meu, Volodea Jardan. Am vorbit deja despre el. JLC este deja o corporație transnațională, care deține un anumit număr de fabrici de lactate în întreaga lume.

– Da, Dumnezeu să ne ajute să avem mai multe produse naturale.

– Apropo, el lucrează în această direcție. De mai mulți ani, la Bălți se produce doar înghețată pe bază de lapte. Am savurat-o. Este delicioasă.

– Nu-mi amintesc când am gustat ultima dată cvas adevărat sau înghețată adevărată. Salam, la fel, vom vorbi în continuare…

– Ieri am cumpărat kombucha. Este o întreprindere pe Eminescu. Știi ce este kombucha? Nu este cvas, dar este cultivată pe ciuperci de ceai.

-Din nou revenim la vremurile sovietice. Pe atunci, această ciupercă era cultivată în borcane de trei litri. Consumam și eram sănătoși.

– Acum există companii, care produc așa ceva.

– Vă închipuiți, fac afaceri cu asta.

– La noi există industria covoarelor, care trebuie ajutată acum.

– Industria covoarelor are mari probleme, cred.

– Cu un potențial de export mare. Dar are nevoie de ajutor. Producem motoare hidraulice și mașini de recoltat struguri. Nu ar strica să fim ajutați. Avem o industrie cosmetică interesantă. Producem sticlă. Avem multe lucruri cu potențial de export. Nici nu vorbesc despre vinuri, coniacuri și altele de acest fel. Avem potențial de export, dar acesta poate fi sporit prin dezvoltarea pieței interne. Piața internă trebuie încă dezvoltată, și limitată strict contrabanda, limitată legalizarea ei. Unii politicieni s-au văietat la interzicerea comercializării bunurilor ambalate în bază de patentă. Nu există așa ceva nicăieri în lume. Asta ar fi trebuit interzis de mult. Vinzi cu patentă, fără un document. Ce-i asta? Este ori contrabandă, semi-contrabandă, ori produs contrafăcut. Acest lucru trebuie interzis fără echivoc. În general, sistemul trebuie să funcționeze în așa fel, ca să excludă legalizarea tuturor mărfurilor ilegale din comerț.

– Să lupți cu afacerile și economia tenebră?

– E simplu. Dorință de ar fi.

– E simplu?

– Dacă conducerea nu face parte din ea, e simplu

– O concretizare perfectă. Vasili Afanasievici, mai am o întrebare. În emisiunea precedentă am vorbit despre aceea că puteți sprijini autoritățile în dialogul lor cu mediul de afaceri. Ați îndemnat guvernul să se ocupe de economie, subliniind în același timp că mediul de afaceri este gata să-l ajute. Există un dialog astăzi?

– Lipsă totală de dialog. Dar așa a fost dintotdeauna. Autoritățile noastre duc lipsă de originalitate. Chiar și în cei mai frumoși ani ai regimului comunist, și ei au fost cei mai buni…

– Voi interveni. Dacă guvernul de astăzi este acuzat de incompetență și ne-înțelegerea unor lucruri fundamentale, atunci ce a fost pe timpul comuniștilor, de nu exista un dialog cu guvernul? Ce era pe timpul democraților?

– Atunci a existat un lider care se auto-întitula comunist, dar în esență nu era nici măcar socialist. Cel mai probabil, era un conservator de dreapta. Vorbesc despre Vladimir Voronin. El există, slavă Domnului. Îi doresc viață lungă. Dar el a venit cu pregătirea sovietică, de partid. Aceasta este dezvoltarea producției, aceasta este soluția problemelor sociale, acestea sunt pensiile, acestea sunt școlile.

– Da ce reforme liberale au fost în economie? Ați uitat de „Ghilotina”?

– Desigur, și „Ghilotina”, și cota zero…

– ” Ghilotina 1″, ” Ghilotina 2″. Pe atunci erau numiți liberali în ambalaj comunist.

– Adică, liderul înțelegea ceva în economie. După aceea, din păcate, există puțină înțelegere. Dar există consultanți occidentali semi-analfabeți, care ne spun cum să trăim, și-s ascultați.

– De ce pe Dvs. nu Vă ascultă? Aveți peste 2000 de angajați. Aceasta este întreprinderea care, apropo, supraviețuiește sub orice guvern. Nu numai că trăiește, dar se și dezvoltă. Nu pot să nu întreb, care este secretul, Vasili Afanasievici?

– Cred că facem lucruri utile pentru toate autoritățile. Noi suntem cei mai mari contribuabili. Le oferim oamenilor locuri de muncă. Suntem oameni utili autorităților. Ne dau chiar și premii.

– Da, ați dat o recepție

– Și Maia Sandu ne-a acordat un premiu pentru ajutorul acordat în organizarea summit -ului liderilor europeni. Suntem loiali oricărei puteri. Criticăm, dar este în interesul nostru ca lucrurile să se înrăutățească din ce în ce mai mult în următorii 4 ani. Este în interesul nostru obiectiv ca țara să devină din ce în ce mai bună. Dar există lucruri care nu pot fi iertate. Aceasta este trădarea.

Trădarea țării, trădarea poporului tău. În ultimii 15 ani, elemente ale acest fel au putut fi observate la mulți dintre ei. Cred că oamenii nu prea înțeleg ce fac. În niciun caz statul nu trebuie subminat. În niciun caz nu trebuie să ne străduim să rezolvăm problemele geopolitice fără a rezolva problema reintegrării. Am vorbit deja despre asta. O țară, care renunță de bunăvoie la o parte din ea, nu are viitor. O țară care nici măcar nu declară oficial acest lucru, dar totuși acționează în această direcție, nu are viitor. Prin urmare, dacă conducerea nu își stabilește această sarcină, ea trădează țara, trădează poporul, și așa mai departe. Cred că actuala conducere trebuie să demonstreze că nu-și trădează țara.

– Moldova și piața Uniunii Europene. Moldova este candidată la aderare, cu toate oportunitățile și perspectivele care decurg de aici. Din experiență, ce transformare vedeți? Ca om de afaceri, cum evaluați relațiile comerciale bilaterale? Echilibru, accesibilitate la piața europeană, deschidere pentru piața moldovenească și așa mai departe?

– Desigur, piața europeană este accesibilă. Poftim, mergi, vinde, fă ce vrei. Dar noi producem în principal alimente sau bunuri de larg consum. Pentru a le vinde, sunt necesare investiții în comercializare, comparabile cu investițiile în producere. Unu – trebuie să creezi un brand. Este vorba de o sumă uriașă de bani, investiții etc. Doi – trebuie să creezi o bază pe piață. Depozite, un birou, angajați, care trebuie educați, ceea ce e costă mult. Cei care pot vinde sunt cei mai scumpi oameni.

Mai departe, specificul sistemului de comercializare din Occident, practic este repetat aici – rețelele. Încearcă să ajungi în aceste rețele. Pentru asta, trebuie să angajezi comercianți și o grămadă de alte persoane. Și să cheltui sume uriașe de bani pentru a-ți susține vânzările. Urmează comerțul online. Trebuie să investești sume uriașe în comerțul online. Dacă vorbim despre formatul de magazin de marcă, trebuie să investești sume uriașe în aceste magazin. În centre comerciale, în prețuri de închiriere „sălbatice”, și așa mai departe. Așa că poți lucra pe piața europeană. Și poți avea succes pe piața europeană. Dar trebuie să înțelegem, că intrăm cu toții într-o afacere foarte competitivă, care acolo s-a dezvoltat deja. Și fără sprijin guvernamental, din punctul meu de vedere, practic e imposibil ca noi să facem acest lucru eficient.

Va înțelege statul acest lucru sau nu, este un mare semn de întrebare, dar trebuie să o spunem. Cred că exportatorilor trebuie să li se achite participarea la expoziții. Trebuie ajutați exportatorii care au mărci bune și promițătoare; trebuie să existe o comisie specială, care să poată lua astfel de decizii. Trebuie să le fie achitată chiria în centrele comerciale timp de mai mulți ani, dacă ei creează propriile rețele de marcă. Și oferită toată asistența posibilă, poate chiar un fel de asistență consulară, diplomatică și de altă natură, ca să poată obține permise de muncă pentru angajații lor, și așa mai departe. Pentru că în pozițiile-cheie trebuie să-ți pui propriii oameni. Să fie trimiși de aici, altfel vei ajunge pur și simplu fără pantaloni. Trebuie să existe o întreagă politică, dar ea nu există.

– Da, în acest caz este o problemă. Ce principii și valori puneți la baza afacerilor Dvs.?

– Din punctul meu de vedere, esențial este să producem ceea ce de folos oamenilor. Să nu producem nimic dăunător oamenilor. Noi încercăm să nu facem asta. Este foarte important. Dacă vorbim despre valoare, acesta este, desigur, principalul lucru. Mai mult, dacă vorbim despre abordarea faptului, ca aceste valori să se dezvolte, atunci este foarte important să poți vedea ce va urma.

– Se numește gîndire strategică.

– Da, e foarte important. Și este foarte important să ai o așa calitate, cum e capacitatea de a evalua consecințele deciziilor luate. Apropo, foarte puțini politicieni posedă această calitate. Pentru că de foarte multe ori iau decizii fără să înțeleagă consecințele lor. Acesta nu este doar un semn de neprofesionalism, ci adesea este chiar un semn de lipsă de patriotism. Poate că ei chiar înțeleg, dar procedează greșit.

– Cum împărțiți rolurile? Soția lucrează în holding, fiul lucrează. Sau chiar ambii. Cum separați rolul de tată și cel de lider?

– Aceasta este a doua valoare. Este foarte important să construiești relații interne corecte cu adjuncții și partenerii tăi. În același timp, dacă fiii tăi sau partenerul soțului/soției se dovedesc a fi partenerii și adjuncții tăi, apare un nou tip de relații. Una e relația tată – fiu, și cu totul altceva – oamenii care au obligații financiare reciproce. Plus un interes comun, uneori cu o abordare diferită a ceea ce va urma. Și în această situație este foarte important să nu avem subiecte închise. Dacă cuiva nu-i place ceva, i-am învățat pe copiii mei că trebuie să spună deschis acest lucru. Ne adunăm și discutăm aceste probleme. Dacă există o obidă, trebuie să vorbim despre ea, pentru că putem ofensa o persoană fără să observăm. Și iarăși, e una dacă l-am ofensat ca tată, dacă i-am spus că, în opinia mea, greșește. Și alta, dacă o faci ca lider și partener. Dacă e ca tată, el poate să tacă, să plece capul, dar dacă e ca lider și partener, aici nu ar trebui să tacă, trebuie să vorbească, și noi trebuie să analizăm situația ca să o rezolvăm definitiv.

– Adică, nu este ușor, probabil ar fi mai ușor cu un străin.

– Să rezolvăm definitiv. Dar mai presus de toate acestea mai domină tata și fiul. Cu mama, vedeți, înainte de a deveni om de afaceri, mama era cu casieria. După ce am intrat în afaceri, mama mai creștea copiii și nu a venit de la bun început, cred că prin 1998, am început eu să gestionez fondurile, pentru că banii familiei fac parte din afacerea comună. Nu are rost să scoți ceva ca să zacă pe undeva. De aceea nu am niciodată mulți bani în buzunar.

– Adică, o abordare tradițională.

– Da, da. E normal, ne înțelegem.

– Și e perfect. Vă mulțumesc pentru conversația de astăzi. Emisiunea s-a încheiat. Vă doresc noroc și prosperitate.

– Mulțumesc, Iulia!

– Doamnelor și domnilor, la revedere!