Vasili Chirtoca: Am încetat să mai fiu liberal nu pentru că m-am schimbat eu – s-a schimbat ideea liberală. Partea 1

Vasili Chirtoca: Am încetat să mai fiu liberal nu pentru că m-am schimbat eu – s-a schimbat ideea liberală. Partea 1

Recent, oaspetele emisiunii „По фактам” cu Iulia Fiodorova a fost Vasili Chirtoca, Președinte al companiei DAAC Hermes S.A. și președinte al Consiliului DAAC Hermes Grup S.A. Vasili Chirtoca este unul dintre principalii antreprenori moldoveni, filantrop, fost consilier municipal și un înflăcărat patriot al țării sale.

Subiectul conversației au fost și problemele actuale ale businessului autohton, și potențialul economic al Republicii Moldova, și influența geopoliticii asupra dezvoltării țării, și multe alte subiecte.

Propunem atenției Dvs. versiunea textuală a acestui interviu.

– În Moldova se știe cine este Vasili Chirtoca, se știe și în afara ei, în special în contextul activității antreprenoriale. Dar unele creionări vor completa totuși portretul. Pe scurt, jaloanele importante, sau etapele de formare. De specialitate – inginer-mecanic, ați fost inginer-șef la Institutul unional de proiectări al Ministerului industriei ușoare al URSS. Iar la 31 de ani conduceați filiala Chișinău a Institutului de Stat de proiectări din Novosibirsk al Ministerului Industriei Radio din URSS. Apoi, la finele anilor 80 – apariția valului cooperatist, în care V-ați scufundat la fel ca mulți alții pe atunci. Pe de o parte – clasica genului, pe de alta – cooperativele pe care le-ați creat, reformatate evident, se mențin și în prezent. Care este secretul? Ce anume nu a permis să dispăreți, ca om de afaceri?

– Eu am fost un proiectant, și mulți dintre colegii mei proiectanți au această calitate – clarviziunea. Noi avem deprinderea de a judeca strategic, a calcula pașii pentru ani înainte. Anume de aceea eu întotdeauna m-am străduit să-mi formez viziunea viitorului, fie că este vorba despre planul pentru un an, doi sau zece. Și anume această clarviziune a fost busola acțiunilor mele. Spre exemplu, înțelegeam că întotdeauna va fi nevoie de tratarea apelor uzate de la instalațiile industriale. De aceea, știind ce este asta și fără a intra în contradicții sau conflicte de interese cu activitățile în care eram angajat în serviciul public, am creat societatea cooperatistă «Голубая волна». În baza tehnologiilor Institutului de Gospodărire a Apelor din Roven, am început să facem proiecte reale, foarte interesante. Și din această companie cooperatistă, care a adus primii bani din proiectare, a început deja să crească o afacere. Întreprinderile noastre cumpărau acele produse. Unul dintre primii clienți a fost uzina din Strășeni „Комплектхолодмаш”. Apoi au mai fost și alte întreprinderi industriale, cu care am colaborat.

– Dar ați fost pionier în domeniul dat?

– Aici, la noi, printre companiile private – da! Desigur, sistemele de purificare erau deja implementate la întreprinderile industriale, dar tehnologia Roven era cea mai avansată.

– Dar erau, cum s-ar spune, vremurile apariției economiei de piață: societăți pe acțiuni, SRL-uri, piața valorilor mobiliare, bănci private, valută, obligațiuni, acțiuni. Și acum oamenii pomenesc de acțiunile DAAC Hermes. Ce se întîmplă, de fapt?

– Știți, eu eram liberal…

– Și ați mai rămas, s-au V-ați schimbat?

– Azi am viziuni departe de cele liberale. Am revenit la valorile, pe care le susțineam în anii 80. Pe atunci eram membru de partid, frecventam adunările de partid. Deși am avut propuneri, nu am devenit membru al comitetului raional. Uram formalizarea excesivă și lipsa unei discuții reale pe subiecte importante. Se discutau doar subiecte pregătite în prealabil de aparatul de partid, care, din păcate, nu a fost progresist și era preocupat doar de a satisface conducerea. Am înțeles asta. Noi, conducătorii, avem multe probleme. Perestroika, inflația și alte probleme ne lovea ca o avalanșă. Adoptarea legii privind cooperația, la care m-am alăturat cu entuziasm, a dus la consecințe neprevăzute – a început prăbușirea masivă a întreprinderilor. Cu regret, noi nu am înțeles din start gravitatea catastrofei care se apropia. Politica contradictorie a statului, care interzicea întreprinderilor de stat ceea ce era accesibil întreprinderilor private, dar permitea comercializarea produselor către proprietarii privați, a dus la distrugerea treptată a industriei și a sectorului public al economiei. Această practică vicioasă a devenit punctul de plecare pentru dezmembrarea sistemică.

Și acum țin minte Primul congres al deputaților poporului, unde au vorbit oameni, care apoi s-au dovedit a fi niște ticăloși. Pe atunci îmi vizitam tatăl, la vilă. Pe timpuri, el la fel ca mine a fost conducător – director de școală, apoi președinte de colhoz, iar fiind pensionar era pasionat de agricultură, a plantat o vie pe terenul moștenit de la o verișoară.

Și se desfășura primul Congres al deputaților poporului, transmis în direct la radio. Eu prășeam, și tot mutam după mine aparatul de radio, ascultam aceste discursuri ”excelente” și chiar am lăcrimat. Mi-am zis: ”În sfîrșit!”

Dar perestroika aceasta s-a dovedit a fi foarte prost concepută. Ea fusese sugerată de așa-numiții parteneri de dezvoltare. Totul a mers prost, în direcții diferite. Dar deoarece noi așteptam schimbări, pentru că eram activi, eram tineri, aveam cunoștințe, aveam dorința de a face ceva, noi am construit o afacere, care, după părerea noastră, era promițătoare.
Printre altele, la noi, eu am fost primul care a început să lucreze pe piața valorilor mobiliare. În Rusia, am deschis două companii, care au primit a doua și a treia licență pe piața de valori mobiliare din Rusia. Brokerii mei din Sankt Petersburg au primit a treia, a patra licență.

– Ce vîrstă aveați pe atunci ?

– 32-33. Deci, am deschis o afacere în Rusia. Eu cunoșteam bine Moscova, deoarece acolo erau șefii mei precedenți.

– Adică, nu degeaba acolo figurează „Hermes”?

– Da, într-adevăr, grupul de companii „Гермес” a fost partenerul nostru. Acum, cu acest nume s-a păstrat grupul, care la acea vreme era condus de partenerul meu, iar acum prietenul meu apropiat de la „Гермес-Планета”, Volodea Morîjenkov. Lucram cu acțiunile. O parte din ele au îndreptățit așteptările, altă parte – nu. Am lucrat, în Rusia, și pe piața valorilor mobiliare, spre exemplu, revindeam vouchere. Cumpăram, să zicem, de 3000 de ruble, și peste o săprămînă le vindeam cu 4000. Cumpăram cu 4000 – vindeam cu 5000. La un moment dat, aveam așa de multe vouchere, că puteam cumpăra 1% din acțiunile „Газпром”. Însă eu am înțeles asta tîrziu.

– Ce anume n-a funcționat, sau nu vi s-a permis?

– Nu m-am dumerit cu privatizarea rusească și, de aceea, la începutul privatizării noastre moldovenești, am revenit. Am comercializat și am închis tot ce aveam în Sankt Petersburg și Moscova, și m-am implicat activ în privatizarea de aici. În paralel, lucram activ în comerț, lucram cu produse metalice și petroliere. Noi am fost prima companie, care în a.1992 a reexportat mii de tone de metal din Moldova. L-am cumpărat în Novocuznețc, l-am adus aici, apoi l-am redirecționat spre Ilicevsk și l-am trimis cu feribotul în Bulgaria. Am făcut bani foarte buni.

Și eu, desigur, am crezut în această privatizare. M-am dumerit bine în ea, împreună cu echipa am obținut succes și am ajuns printre primii. Oamenii ne aduceau bonurile cu plăcere. Dar majorarea neașteptată a prețurilor a încetinit procesul. Voi exemplifica: în a.1995 prețurile de privatizare brusc au crescut de șapte ori, comparativ cu a.1994. Se pare că guvernul a văzut în bonuri, în deținătorii de bonuri și fonduri, o portiță pentru a obține beneficii suplimentare.

– Dar în prezent aveți 90 de mii de acționari ?

– Acum avem 90 de mii, mai înainte erau mai mulți. Asta ține de reorganizarea în societate comercială pe acțiuni, în cadrul căreia acționarilor li s-a oferit posibilitatea de a răscumpăra acțiunile. Planul meu era simplu. Se baza pe o analiză a experienței țărilor din Europa de Est. În special, am acordat atenție Ungariei, care în 1994 atrăgea anual investiții în sumă de 12 miliarde de dolari. Mie mi s-a părut că vom fi ca Ungaria către anii 1998-1999. Vom colecta bonuri, le vom investi, apoi, după exemplul Ungariei, vom atrage investitori străini, vom vinde totul și vom împărți… Dar la începutul a.1995 noi am fost nevoiți să nu mai colectăm bonuri din cauza creșterii bruște a prețurilor. Chiar dacă numărul bonurilor de care dispuneam nu era mare, comparativ cu alte companii, noi aveam cele mai semnificative active printre fondurile de investiții, în ciuda faptului că în 1994 pe un bon am cumpărat de șapte ori mai multe proprietăți, ca în ​​1995.

– Dar oamenii au investit în voi. Îmi amintesc că pe atunci erați deja o companie destul de serioasă, populară, care se bucura de încredere, și iată că astăzi mulți întreabă: unde-s dividendele?

– Da, eram populari. Azi multă lume întreabă despre dividende. Există o asemenea întrebare. Pot spune că aceasta este principala problemă a vieții mele acum și în ultimii zece ani. La început, am plătit dividende de trei ori și, în ciuda faptului că s-au plătit milioane de lei, sumele primite pe fiecare acționar erau mici (zeci de lei), ceea ce doar irita oamenii. Și iată că cu15 ani în urmă, la adunarea generală a acționarilor, noi am decis să nu mai plătim dividende, și să ne concentrăm pe măsurile de sporire bruscă a activelor companiei. Avem succese în această privință, și de aceea recent am decis să începem, în viitorul cel mai apropiat, răscumpărarea acțiunilor de 1 leu la prețul de 7 lei. Prețul de cumpărare a fost determinat în baza evaluării făcute de o organizație independentă specializată, iar răscumpărarea o va face fondatorul și acționarul DAAC Hermes Grup, compania DAAC Hermes S.A., care de mulți ani practică comerțul, în special, businessul auto. Reieșind din resursele financiare limitate (20,0 milioane de lei alocate în a.2024), vom începe răscumpărarea cu acțiunile celor mai vîrstnici acționari, primii care au investit în compania noastră și-s acționari de mulți ani. În a.2025 planificăm să răscumpărăm acțiuni de încă 20 mln. de lei.
Mă adresez acționarilor care citesc acest interviu: rezistați tentației de a vinde acțiunile acum. Noi, ca acționari mari, credem în viitorul companiei și în faptul, că acțiunile acesteia vor crește în preț, și că el le va aduce acționarilor dividende mari.

– Dar oamenii așteaptă aceste dividende de 30 de ani…

– Uitați-vă ce a ieșit. Pe de o parte, oamenilor li s-a insuflat încrederea în privatizare, în bonuri și așa mai departe. Pe de altă parte, s-a făcut totul pentru a ne împiedica să avem succes. Primul lucru care s-a făcut – nu aveam voie să cumpărăm mai mult de 25% din acțiunile unei întreprinderi. Imaginați-vă, am finalizat privatizarea în a.1995, către acea vreme întreprinderile au început să moară pentru că a fost introdus leul, sistemul financiar a fost distrus, piața comună a Uniunii Sovietice s-a prăbușit. Întreprinderile produceau marfă, care nu avea piață de desfacere. Unii conducători de întreprinderi luau împrumuturi bancare cu 100% anual, 200% anual, pentru a plăti salariile… Au fost necesari ani de zile, pentru ca după ridicarea restricțiilor să obținem controlul asupra acestor întreprinderi. În cazul unor întreprinderi mari, unde dețineam acțiuni, nu am reușit să preluăm controlul și ele au falimentat.

Doi – au majorat brusc prețurile. Spre exemplu, noi plănuiam să încheiem privatizarea cu active de jumătate de miliard, dar am încheiat-o cu doar 120 mln. Însă au existat companii, care au acumulat de trei ori mai multe bonuri, dar au cumpărat și mai puține active. Din această cauză astăzi, de facto, am rămas doar noi.

– Mai pe scurt, dl Chirtoca ne îndeamnă să nu ne grăbim, deși el însuși a promis…

– Ei, ce-i de făcut… Asta e situația. Spre exemplu, îi dai omului 1000 de lei. Cheltuiești pentru asta 90 de milioane. Pentru Moldova, e o sumă enormă. Foarte mare. Dar el oricum va fi nemulțumit. Omului trebuie să-i dai niște sume mari. Pentru a da sume mari, trebuie să ai o companie care costă miliarde, și noi în prezent lucrăm pentru aceasta.

– În continuare ne hrăniți cu promisiuni. Spuneți că la început trebuie să investești, și pe urmă…

– Desigur. Pentru aceasta noi cu ceva ani în urmă am cumpărat fabrica Viorica, plănuiam să facem din ea o întreprindere de zeci, poate chiar sute de milioane de euro.

– Nu ați reușit?

– Cum adică nu am reușit? La etapa data nu am reușit. Căci este un proiect de durată. Dar de succes, din punctul nostru vedere. Cel puțin, noi am sporit multiplu numărul angajaților. Am majorat înzecit cifra de afaceri a acestei companii. Acum discutăm cu parteneri din străinătate.

– E de menționat că aveți designeri buni, specialiști SMM, publicitate – acum totul funcționează la un alt nivel, și alta este percepția .

– Nu doar designerii. Principalul este conținutul.

– Conținutul, desigur. Cele trei lacuri din Vatra fac o poveste aparte. Dar! O întrebare ne-modesta, pe care totuși aș dori să o pun. Cum ați făcut primul milion?

– Probabil, aveți în vedere Vio-Parcul, dar acolo avem cinci lacuri, nu trei, și nu la Vatra, da la Varnița. Primul meu milion l-am făcut încă înainte de privatizare, din comerțul cu produse petroliere. Unii dintre cei, care au devenit apoi proprietarii rețelelor de benzinării, cumpărau de la noi și motorină, și benzină. Țineam combustibilul la două baze în apropiere de Bălți și la Sîngera, unde închiriam o bază mare a statului. Am comercializat metale, în cantități mari.

Da în a.1990 am creat prima în Moldova companie, care organiza expoziții – Poliproiect. În a.1994, pentru că nu era clar cum să ne dezvoltăm în continuare, ne-am despărțit de partenerii noștri. Acea companie le-a rămas partenerilor, prietenilor. Slavă Domnului, am păstrat prietenia. Mie mi-a revenit grupul DAAC, și toți banii primiți după divizare au mers la privatizare.

– Știți, îmi pun o întrebare, cred că nu doar eu. Iată, democrația moldovenească. Businessul merge în politică. Dvs. ați devenit politician. Memorabila „Furnica”, Partidul democrației sociale. După care Partidul democrat a fost în biografia Dvs. Apoi ați fost membru al consiliilor economice, la început a președintelui, apoi a premierului. Dar asta înainte de a.2008. A urmat o pauză. Adică, ce pauză. Confederația națională a patronatelor, apoi în anii 2015-2019 – consilier municipal. Ce mai, un lanț cunoscut. Bani, influență, putere și politica mare. De ce în cazul Dvs. nu s-a produs acea politică mare, cu funcții-cheie?

– Dar nu mi-am dorit niciodată să ajung acolo. Să luăm partidul, pe care noi l-am creat cu greul politic Ivan Timofeevici Guțu. Nu i-ați citit cartea? O recomand . O carte minunată, se numește „Republica Moldova. 30 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice”. Ei bine, am creat partidul cu el și cu regretatul Adrian Usatîi. La început se numea Alianța Civică pentru reforme. Noi doream să modificăm puțin legislația, căci cea care exista la moment nu ne satisfăcea. Ne doream să putem influența. Discutam cu premierul, cu alte persoane, care influențau situația economică din țară, dar nu eram înțeleși, nu eram auziți. De aceea, cu un grup de businessmeni, am decis să creăm această mișcare politică. Eu eram responsabil pentru două raioane, ambele au depășit, la alegeri, 4%. Atunci eu nu am trecut pe liste, pentru că nu eram interesat – purtam grija companiei și a acționarilor ei. Dar am fost adept activ al unirii într-un bloc cu Partidul democrat. Pe atunci PD era cu totul altfel. Îmi convingeam colegii, convenisem cu Dumitru Diacov că vom obține trei locuri în fiecare top-10.”Nu, – mi s-a spus, – noi vom lua 20%”. Dar nu le-am mai văzut.
De aceea, după ce acel proiect a eșuat, eu am trecut la PD. Colaboram de mai mult timp cu ei, încă de la fondarea partidului. Încercam să fac ceva, să ajut. Dar după ce conducerea Partidului Democrat a intrat în conflict cu președintele, am părăsit PD. Era inacceptabil pentru mine. Credeam că toată lumea trebuie să lucreze împreună. Nu trebuie să existe un dezacord. Totul trebuie să fie consolidat. Și pentru că nu a fost să fie, am părăsit partidul și de atunci nu am mai făcut politică, nu am fost membru al unui partid. Dar am candidat la funcția de primar general de Chișinău și am activat în consiliul municipal nu ca politician, ci ca un conducător economic, care are cunoștințe și dorința de a îmbunătăți situația din oraș. Informații despre rezultatele acestei activități pot fi găsite pe site-ul meu https://chirtoca.md/md/report/.

– Dar numai ce ați spus că era imposibil să vă înțelegeți. Și de 30 de ani este imposibil. Azi opoziția se confruntă cu nevoia de a desemna un singur candidat. Dar nici cei mai mari optimiști nu mai cred în asta, deși alegerile din 20 octombrie sunt chiar după colț. Care credeți că este motivul principal? De ce nu putem ajunge la o înțelegere, nu putem găsi puncte de contact?

– Nu cred că există politicieni cu un rating aproape de scorul de trecere, să zicem, în parlament, care ar ceda benevol acest drept unui rivali. Așa că discuția despre un singur candidat, din punctul meu de vedere, este un mod de a atrage atenția, cel puțin pentru principalii jucători. Cred, că cei care au început să negocieze pe această temă au înțeles din start că nimic nu le va ieși. Cineva a pornit această discuție – cum să nu-l susții? Nu vei fi înțeles. De aceea cu toții au susținut-o. Toți au discutat, au atras atenția, dar în rezultat, desigur, nu este vorba despre un candidat unic. Închipuiți-vă: eu am creat un partid, eu merg în teritoriu, în provincie, vorbesc cu oamenii, îmi irosesc sănătatea, familia nu mă vede, și dintr-o dată îl fac pe altul președinte. Cu ce ocazie?

În plus, eu nu cred că azi problema unui președinte alternativ este foarte acută. Eu pot crede așa ceva numai într-un singur caz: dacă actuala președintă admite posibilitatea ca noi să fim atrași în acțiuni militare pe teritoriul nostru. Numai în acest caz trebuie să ne consolidăm și să aducem la putere oameni, care cu siguranță nu vor admite așa ceva. Da presiunile-s mari. Avem un teritoriu de tranzit.

– Ați spus că erați liberal în timp ce URSS era în declin, apărea o nouă țară suverană, dar astăzi ați devenit conservator. Ce a determinat acest lucru? Ce V-a schimbat așa de tare?

– Eu am revenit la mine însumi. Da, am fost liberali și, apropo, am stat la baza primului Partid liberal. Împreună cu Nicolae Chirtoacă, pe atunci consilierul președintelui Snegur, în a.1993 am creat așa zisa Convenție liberală. Ceslav Ciobanu, Nicolae Chirtoacă, consilierul prezidențial în jurisprudență, cu numele tot Ciobanu – ne întruneam îndelung, am dezvoltat conceptul statutul, am organizat un congres. Dar juriștilor de la președinție le-a scăpat faptul că, după cum s-a dovedit, dreptul să participe la alegerile din a.1994 îl aveau doar partidele care au fost înregistrate cu cel puțin șase luni înainte de alegeri. Am întîrziat cu o săptămînă.

Da la întrebarea ce anume m-a schimbat, voi răspunde așa : nu eu m-am schimbat, în acest răstimp s-a schimbat ideea liberală. Eu eram liberal în timp ce liberalismul însemna libertate, încurajarea oamenilor activi, oportunități de dezvoltare în afaceri, în familie. Dar astăzi ideea liberală arată cu totul altfel. Există multă așa-zisa toleranță. Nu pentru asta am pledat atunci. Există o mulțime de lucruri de neînțeles, impuse sub masca libertății. De fapt, este libertatea minorității. Dar democrația și liberalismul ar trebui să implice libertatea majorității. Prin urmare, liberalismul de astăzi este complet diferit de ceea ce era atunci. Liberalii de dreapta au devenit astăzi de stînga. Partidele de stînga, din moment ce-s conservatoare și apără valorile tradiționale, devin deja de dreapta. Adică, totul se schimbă. Așa că, de fapt, noi am rămas la fel cum am fost.

(Va urma)