Vasile Chirtoca despre proiectele controversate, despre de ce nimeni nu-i oferă mită și de ce Chișinăul trebuie să se extindă

Vasile Chirtoca despre proiectele controversate, despre de ce nimeni nu-i oferă mită și de ce Chișinăul trebuie să se extindă

Consilierul municipal Vasile Chirtoca, președintele Comisiei pentru Construcții, Arhitectură și Relații Funciare, președinte al companiei DAAC Hermes, a fost oaspetele emisiunii «Механизм действия» cu Elena Levițcaia-Pahomova, la postul de televiziune NTV Moldova. A fost discutat un spectru larg de probleme – de la compatibilitatea businessului cu ideologia de stînga la metodele de sporire a spațiilor verzi din capitală. Propunem atenției cititorului înregistrarea completă a acestei discuții.

Elena Levițcaia-Pahomova. În afară de faptul, că activați la nivel de autoritate publică, Dvs. sunteți și un cunoscut om de afaceri. De obicei, lumea se întreabă: cum o persoană din mediul de afaceri poate simpatiza cu comuniștii, socialiștii… Eu fac parte dintr-o altă formație, nu am apucat să fiu nici comsomolistă, nici pionieră. Dar Dvs. ați fost și pionier, și comsomolist…

Vasile Chirtoca. …Și membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

E.L-P. De aceea aveți o altă cale, aveți experiența unei persoane implicate deplin în sistemul sovietic, care a venit în business, dar a păstrat așa temelii ca libertatea, egalitatea, fraternitatea, echitatea socială. Cum de ați rezistat? Cum de nu ați renunțat la viziunile pe care le împărtășeați în tinerețe? Sau ele s-au transformat, totuși?

V.Ch. Aproape că ați răspuns la propria întrebare. Într-adevăr, libertatea, egalitatea, fraternitatea, echitatea socială – toate acestea ne-au fost insuflate din start. În perioada URSS, eu am fost conducătorul unei întreprinderi de stat – directorul filialei din Chișinău a Institutului de stat de proiectări din Novosibirsk. Acest institut proiecta întreprinderi pentru industria radio a URSS. La Chișinău, existau multe întreprinderi de acest gen – «Счетмаш», «Виброприбор», uzina de frigidere, «Электромашина», uzina de computere, uzina «Альфа». Era un întreg complex de întreprinderi ale Ministerului industriei radio. Evident, aceste întreprinderi se dezvoltau încontinuu, se construiau, la început a fost o secțiune locală, apoi o filială – o persoană juridică de sine stătătoare, în fruntea căreia mă aflam. Aveam în subordine cca două sute de angajați.

E.L-P. Cîți ani aveați, cînd ați preluat conducerea întreprinderii?

V.Ch. Împlinisem 31 de ani. Și a trebuit să soluționez multe probleme, în special – ale oamenilor, ale colectivului. Dacă colectivul unei organizații de proiectare, care întotdeauna muncește complex asupra unui proiect, nu este consolidat, dacă există probleme – respectiv, nu se respectă termenele, are de suferit calitatea. Iar în construcții, calitatea este cea mai importantă, căci dacă ai pus greșit o cifră oarecare, nu ai trasat o linie – cauzezi pierderi, uneori de milioane. De aceea, evident, trebuia să soluționez multe probleme – și familiale, și cu privire la locuințe, și conflictele din colectiv, pentru a crea condiții ca oamenii să creadă în viitorul luminos al acestui colectiv. Și deoarece și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice mereu declara asta (altceva, că nu întotdeauna avea loc, dar în linii mari aceste declarații erau transpuse în viață), și noi simțeam acest lucru.

E.L-P. În partid ați intrat conștient? Unii spun, că erau impuși mai că cu de-a sila. Dvs. credeați sincer, la intrarea în Partidul comunist?

V.Ch. Dacă în partid intra un muncitor sau un țăran, practic nu i se refuza. Printre persoanele cu studii superioare, care activau în colective mari, nu era primit să depui cerere de intrare în partid. Deoarece exista o selecție dură, nici pe departe nu toți erau admiși, și lumea înțelegea că trebuie să aștepți să ți se propună. Trebuie să fii social activ, să te manifești – atunci, desigur, o așa propunere va urma.

Mie mi s-a propus, eu așteptam această propunere – desigur, fiind membru de partid ți se deschideau noi posibilități să faci ceva în viață. Noi eram tineri, doream să facem ceva, și acum mai dorim. Omul plin de putere și idei întotdeauna dorește să facă ceva. De aceea eu am acceptat propunerea, am intrat în partid, și am fost membrul lui pînă la urmă.

E.L-P. Destrămarea Uniunii Sovietice… Anul acesta avem o dată importantă, din păcate se vorbește puțin despre aceasta, dar Dvs. faceți parte din puținele persoane cu care se poate vorbi despre aceea, cum era RSSM. Cunoașteți situația din interior , și nu ca om obișnuit, dar ca persoană care lua decizii. Cum ați reacționat la destrămarea Uniunii Sovietice? Pentru Dvs. a fost o tragedie și puteați înțelege cu ce se va solda totul, sau ca mulți alții pe atunci credeați în principiile democratice, că totul trebuie schimbat?

V.Ch. Desigur că noi nu doream să pierdem această țară, însă lucrurile evoluau treptat în așa fel, că pentru noi era un proces pe care îl resimțeam ca pe unul firesc. Noi înțelegeam că există anumite restricții, și aceste restricții nu ne permiteau să ne realizăm. Noi credeam că aceste restricții trebuie scoase, ne părea, – mai ales după adoptarea legii privind cooperarea, după ce exista mai mult liberalism, după ce puteau fi ascultate trupele rock interzise anterior, – ni se părea că e bine. După anul 1988, cu adoptarea legii privind cooperarea, toate aveau loc treptat, și în a.1990 a fost adoptată legea privind întreprinderile mici, businessul se dezvolta în paralel cu economia statului. Noi vedeam că asta distrugea economia, dar nu prea înțelegeam – de ce. Ni se părea că trebuie să mai facem pași în această direcție.

De aceea către momentul destrămării Uniunii Sovietice noi aveam dispoziții destul de liberale. Cel puțin, îmi amintesc, că am luat un concediu și am mers la tata să-l ajut la prășit via, atunci avea loc congresul deputaților poporului. Eu am luat un aparat de radio și îl purtam după mine, pe măsură ce înaintam în vie. Ascultam emoționat discursurile lui Irii Afanasiev, Gavriil Popov, îmi plăceau mult acestea.

Conștientizarea proporțiilor acestei tragedii a venit ulterior – după ce am văzut cu ce s-a soldat totul, după ce am văzut războaiele, pierderile omenești, după ce am văzut că a fost distrusă economia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Cum simțeam eu Republica Sovietică Socialistă Moldovenească? Mie îmi plăcea această țară. Era plină de întreprinderi industriale, oamenii munceau, erau gospodării agrare minunate. Pe urmă, din neștiință sau din lipsă de profesionalism, sau pentru că ne plăcea mult să ascultăm sfaturile străinilor – ni se păreau niște unchi buni, care doresc doar ca noi să fim fericiți. Și iată-i că au venit și ne dau sfaturi. Dar deoarece în istoria omenirii nu exista experiența trecerii de la socialism la capitalism, noi nu știam cum este el, și urmam sfaturile lor.

Îmi amintesc, la putere a ajuns o simbioză din foști activiști de partid, care nu se prea dumereau în economia capitalistă, și oameni de cultură – artiști, poeți. Oameni emotivi, fără cunoștințele de rigoare, cu un orizont destul de îngust. Și această simbioză, în care conducerea de partid, care știa să accepte compromisurile, se supunea acestei presiuni, acestei forțe, care era o forță a necunoașterii, s-a soldat, într-un final, cu rezultate proaste.

Revenind la întrebarea Dvs. Ca orientare politică, eu nu am viziuni de stînga. Eu nu am nici viziuni de dreapta. Eu iubesc Republica Moldova, eu văd potențialul țării noastre. Tot ce se poate face în cadrul companiei noastre, noi facem. Noi am construit deja această structură, eu am parteneri, am adjuncți, care de cele mai multe ori nu mai au nevoie de mine, de aceea timpul meu liber vreau să-l dedic anume orașului. Deoarece îl iubesc și-l înțeleg, chiar dacă nu m-am născut în acest oraș.

E.L-P. În ce an ați venit la Chișinău?

V.Ch. Eu am absolvit Institutul politehnic din Odessa și în a.1979 am venit încoace. Aici m-am căsătorit, aici s-au născut copii mei, originari din Chișinău. Mereu făceam cu ei plimbări prin parcurile chișinăuiene. Luam troleibuzul – și spre Valea Trandafirilor, luam troleibuzul – și la Parcul-dendrariu, sau spre cel din sectorul Rîșcani, sau spre La izvor… În parcul La izvor am plimbat-o cu luntrea pe viitoarea mea soție… Este un parc minunat! În el toate iazurile-s naturale. În țară, avem puține de acest fel. Fluxurile lor de apă formează spațiile verzi din preajmă, pe care noi trebuie să le păstrăm.

Am văzut cum Chișinăul condus de așa numiții liberali degradează, și atunci mi-a apărut dorința de a participa cumva la aceasta. Numai din acest motiv. Desigur, încercăm să fim utili orașului nostru.

Despre viziuni. Așa se face, că noi ne orientăm spre persoanele care vor să facă ceva în această țară. Care au grijă de oameni, care înțeleg ce înseamnă un producător local. Ei înțeleg că trebuie extinsă producerea, sprijinită agricultura. Aceste lucruri se conțin și în statutele acestor partide, și în sînge. De aceea – este o selecție firească. Reiese, că acestor criterii le corespund partidele de stînga, care în Occident deseori se numesc de dreapta. Adică, aceste partide propovăduiesc conservatismul – în Occident este un partid de dreapta. Aceste partide propovăduiesc protejarea producătorului autohton – în Occident este un partid de dreapta. Aceste partide propovăduiesc valorile tradiționale – în Occident este un partid de dreapta. De aceea totul este convențional: stînga – dreapta.

E.L-P. La fel cum convențională este divizarea în proeuropene și prorusești .

V.Ch. Noi suntem în exclusivitate pro-moldoveni.

E.L-P. În prezent, aveți o funcție cam ingrată – cea de președinte al comisiei pentru construcții și arhitectură. Vi s-au propus mite, în această funcție?

V.Ch. Niciodată.

E.L-P. Poate, pentru că sunteți o persoană foarte înstărită?

V.Ch. Mie nu mi s-a propus niciodată, deoarece eu am deja o anumită reputație. Oamenii mă cunosc, înțeleg că este inutil să discute aceste lucruri. Au fost încercări de a mă atrage în anumite proiecte, ce nu corespund intereselor orașului. Le-am respins categoric.

Oamenii cred – și eu am încetat să mai demonstrez contrariul – că eu mă aflu în consiliul municipal doar pentru a ajuta orașul. Pentru că eu am cunoștințe. Eu sunt un profesionist, un proiectant. Eu am proiectat complexe enorme, inclusiv întreprinderi formatoare de orașe. Noi proiectam și orașe în preajma lor.

E.L.P. Care anume?

V.Ch. Spre exemplu, am proiectat un orășel în apropierea de Lvov. Pe atunci eram inginer-șef de proiecte în cadrul Ministerului industriei electronice. O fabrică de sticlă enormă în orășelul Sihov, pe care am proiectat-o odată cu această fabrică. La fel – în Cercask. Acolo exista o uzină de producere a micro-schemelor, eu eram inginer-șef de proiecte. Același lucru – uzina de computere, care era proiectată ca un complex enorm.

E.L-P. Și uzina de computere din Chișinău tot Dvs. ați proiectat-o?

V.Ch. Da, eu am proiectat-o. Eu m-am implicat la o etapă ulterioară, însă tot ce ține de complexele rezidențiale a trecut prin mine. Strada Mircea cel Bătrîn, de la Zadnipru și mai departe, a fost proiectată anume de institutul nostru de proiectări.

E.L-P. Ce anume includea proiectarea uzinei de computere? Că doar nu numai halele de producere?

V.Ch. Desigur! Cu ce am început? Prima a fost școala tehnico-profesională, care pregătea cadrele. Uzina consta în principal din secția de asamblare – acolo unde aceste computere urmau a fi asamblate – și, desigur, erau produse și elemente pentru computere. A fost prevăzută producerea circuitelor imprimate. Asta este baza pe care se suprapune întreaga schemă integrală. Este o producere foarte complicată. Pentru ea, cristalele se cultivă în mod special, apoi ele-s tăiate în încăperi speciale, curate. Era o întreprindere enormă!

E.L-P. Și din start era prevăzut unde voi locui, eu știu că se preconiza și o policlinică, care nu a mai fost construită…

V.Ch. Se preconiza o policlinică, în mod obligatoriu – două școli, grădinițe de copii. Era prevăzută o gospodărie energetică foarte mare, construcția străzii Computerelor, legătura ei cu strada Uzinelor (pe atunci Заводская). Trebuia să fie continuarea străzii spre Ciocana. Apropo, acest proiect este actual și acum, eu cred că el ar trebuie totuși realizat.

Ar fi fost un complex mare, care soluționa toate problemele. Cu regret, marele neajuns al Uniunii Sovietice – economia Uniunii Sovietice exista fără sisteme informaționale. Dacă acestea ar fi existat, totul ar fi fost altfel. Și, ca urmare, termenele normative de construcție nu erau respectate. Termenul normativ de construcție a uzinei de computere, conform proiectelor noastre, era de 4,5 ani. Însă în 1992 construcția n-a fost terminată. Au trecut 12 ani. În acest răstimp, computerele au devenit cu totul altfel. A fost o mare nenorocire. A fost cheltuit cca un miliard de ruble – pe atunci însemna cam un miliard și jumătate de dolari, – dar în exploatare nu a fost dat. De ce? Pentru că toată lumea vroia să pună mîna pe banii direcționați pentru investiții. Și oamenii care dirijau asta la Planificarea de stat din URSS, voiau să fie prieteni cu toată lumea.

Apropo, și la noi în Consiliul municipal asemenea lucruri au loc la repartizarea bugetului – asupra unui buget auster se năpustesc toate fracțiunile, se năpustesc toți conducătorii suburbiilor. Ei încă nu dispun de un proiect, dar vor să apuce banii. Le trebuie pentru apeduct, pentru canalizare… Din păcate, uneori angajații primăriilor, care formează propunerile privind bugetul, nu au cunoștințe destule pentru a verifica: da proiectul există? Și care este termenul normativ de construcție? De obicei, mai bine de un an acolo nu există nimic asemănător. Spre exemplu, Casa de cultură din Vadul lui Vodă, care urma să fie construită timp de doi ani – au construit-o în 15 ani.

E.L-P. Reiese că Planificarea de stat era o structură bună?

V.Ch. Eu susțin ideea că dezvoltarea țării trebuie să o formăm din nou în baza planurilor cincinale. Nimic nou, însă azi ne va fi mult mai lesne să controlăm îndeplinirea, deoarece toate problemele le soluționează elementar sistemele informaționale. Care, apropo, pot fi elaborate în interiorul companiei noastre, căci noi avem o mare companie IT. Eu înțeleg perfect acest lucru și cred că noi vom reveni la planificarea pe cinci ani. Dacă ai încotro să mergi, respectiv ai scopuri, ai sarcini, noi le discutăm, lucrăm la ele, atunci este mult mai simplu să formezi căile de atingere a acestor scopuri.

E.L-P. Apropo despre planificarea strategică în oraș. Acest studio în mod repetat a fost vizitat de oaspeți de la Moscova, din «Мастерпланс», – compania care se ocupă de elaborarea infrastructurii. Membrii consiliului municipal participă nemijlocit la aceste discuții? Și cum credeți, în ce măsură acest document va fi realizat? Să nu ne mai trezim că un proiect cu adevărat bun și mare va începe să patineze? Și un document bun va deveni irealizabil ?

V.Ch. Desigur că participăm, deoarece anume consiliul municipal aprobă și sarcina de proiect, și proiectul în sine – este vorba despre Strategia de dezvoltare a municipiului Chișinău. Și desigur, înainte de a ajunge la ședința consiliului municipal, documentul trece prin comisia noastră de profil. Am fost atrași, am participat activ și am înaintat obiecțiile noastre. Mi-a făcut plăcere să văd această misiune, alcătuită de colegii noștri din Rusia, pentru că era alcătuită în limbajul pe care la timpul meu l-am cunoscut perfect – asupra lui în URSS a lucrat un număr enorm de specialiști, Institute de cercetări științifice mari. Apropo, în zadar noi am renunțat la standardele sovietice în construcție, ele erau bine puse la punct, verificate pe parcursul anilor, s-au manifestat și s-au prezentat bine.

E.L-P. Și aceste case și azi stau mai bine ca cele noi.

V.Ch. Ele stau, au o rezervă mare de rezistență, au fost calculate pentru o seismicitate de 7-8 grade, la Chișinău pe alocuri – și de 9 grade.

Așa că ne atrag și pe noi, desigur, căci există o lege care reglementează activitatea autorităților publice locale și care prevede că toate problemele ce țin de construcție și dezvoltare în mod obligatoriu trebuie să fie aprobate de consiliul municipal.

Însă iată care este problema. Pe timpurile alianței Ghimpu-Filat-Plahotniuc mereu au existat compromisuri, avea loc un negoț – «tu îmi dai asta, da eu îți voi da cealaltă». Cu regret, Legea privind municipiul Chișinău a devenit victima acestor compromisuri. În conformitate cu ea, municipiul a fost lipsit de dreptul de a aproba planurile generale ale suburbiilor. Este total incorect, pentru că în rezultat la noi suburbiile se dezvoltă haotic. Undeva există un arhitect, altundeva – nu. Periodic, dacă merg în afara Chișinăului, în suburbii, eu văd că magistralele – și cele din municipiu, și cele naționale, – se construiesc greșit. Pur și simplu, cresc niște pocitanii. Și eu cred că după ce va fi elaborată această schemă, după aprobarea ei, va trebuie neapărat să fie modificată Legea privind municipiul, astfel ca ea să fie obligatorie pentru conducerea primăriei.

Eu în general cred că trebuie revizuită structura administrativ-teritorială a municipiului Chișinău – pentru ca suburbiile aferente să fie incluse în componența orașului Chișinău. Dvs. ați observat, apropo, că nimeni nu mai spune ”orașul Chișinău”?

Cum este alcătuit un raion? Există un centru raional. În centrul raional există un primar și un consiliu. Există localitățile care fac parte din raion. Acolo de asemenea există un primar și un consiliu. Dar în consiliul raional există președintele raionului, care dispune de un aparat. Și există probleme, pe care le soluționează raionul, aparatul: arhitectul șef al raionului, direcția arhitectură a raionului. Da ici, în urma tuturor acestor compromisuri politice, a apărut o structură foarte nereușită, din care a dispărut denumirea «orașul Chișinău». Reiese următorul lucru: consiliul orășenesc parcă ar fi și municipal, dar în raport cu suburbiile nu are alte drepturi – doar să le dea bani.

De aceea, din punctul meu de vedere, e nevoie de încă o reformă, în conformitate cu care, bineînțeles, va trebuie să organizăm referendumuri. Eu aș include în componența Chișinăului localitățile Stăuceni, Băcioi, Durlești, Trușeni, Grătiești. Trebuie neapărat să facem acest lucru, căci uitați-vă – la ieșire din Chișinău vezi tăblița: «Chișinău», dar la ieșirea spre Leușeni în partea stîngă ”Chișinău”, în dreapta – ”Durlești”. Au luat și au împărțit între ei acest teren. Acolo nu mai poți construi un complex, nu mai poți planifica nimic. Adică, există o problemă gravă, și eu sper că următoarea putere consolidată, pe care o vom avea, o va putea rezolva, cu privire la capitala noastră.

E.L-P. Despre extinderea orașului. Cu adevărat, este o problemă mare. La noi au apărut aceste ”cuiburi ale nobililor” acolo unde nu erau permise construcțiile, ceva a fost privatizat și în fostele parcuri au apărut case proprii. Dar problema mai constă și în faptul, că orășelele de vile au apărut în locurile prin care trec magistralele, în care trec toate comunicațiile. Orașul nu se poate dezvolta. Vedeți vre-o ieșire? Noi avem una singură – orașele-sateliți în cadrul Chișinăului, sau cu careva sisteme separate? Ce să facă orașul, cum să se dezvolte? Este imposibil! Aceste construcții în locurile unde s-au aflat fostele noastre întreprinderi.

V.Ch. Din punctul meu de vedere, primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să finalizăm Strategia de dezvoltare a municipiului. Bineînțeles, noi vom examina totul, vom aproba. În baza ei, va trebui să ieșim cu niște inițiative legislative, să fie adoptată noua Lege privind municipiul, extinse hotarele orașului Chișinău. În opinia mea, este un lucru foarte important, trebuie să-l facem și să planificăm cel puțin dezvoltarea Chișinăului și a altor 5-6 localități aferente lui în baza Planului general unic. Aceasta trebuie să o facem neapărat.

Deja în cadrul acestei activități, desigur, trebuie să soluționăm și problemele infrastructurii sociale, a celei de transport, inginerești, despre care ați vorbit Dvs. Cunoașteți cazuri în care careva clădiri au fost construite pe rețele mari de comunicații?

E.L-P. Mi se pare că a fost ceva asemănător… …

V.Ch. Dacă cineva și-a permis acest lucru, ne vom dumeri.

E.L-P. Întrebare: are oare legea putere retroactivă? Eu înțeleg așa, că moscoviții recomandă insistent ca noile complexe în construcție, iar noi oricum ajungem la aceea că în locul fostelor întreprinderi odată și odată va apare ceva, este imposibil ca acest teritoriu să fie ținut așa mult timp, chiar dacă ne dorim ca acolo să fie totuși întreprinderi, noi înțelegem că acel teritoriu va fi folosit cumva altfel… Cu ce ne-am ciocnit? Cu aceea, că în timp ce apar complexe noi, nimeni nu se gîndește că este nevoie și de o grădiniță, că policlinica va trebui extinsă sau să fie construită o filială, că este nevoie de o școală… Locuitorii sectorului Rîșcani numesc sicrie verticale unele complexe, unul – vizavi de Parcul Afgan, al doilea – ”Oaza”. Este creația populară, nu a mea. Noi, cei de la Rîșcani, ne așteptăm la un colaps – și al transportului, și policlinicile se vor prăbuși, și grădinițele în care nu mai există locuri. Cum credeți, ar putea oare orașul avea posibilitatea ca cei care deja au construit să investească retroactiv în infrastructura socială? Sau această regulă va acționa doar pentru cei care abia plănuiesc?

V.Ch. Cu privire la aceea, are sau nu legea putere retroactivă, eu cred că nu trebuie să aibă. Dar noi în permanență de ciocnim de faptul, că niște acte emise anterior și care au putere juridică, au fost anulate. Asta pentru că aceste lucruri s-au făcut altă dată în rezultatul lipsei de profesionalism a factorilor decizionali, sau în rezultatul unor scheme de corupție. Și la vederea acestor circumstanțe, noii aleși se revoltă. Atunci ei anulează aceste lucruri. Însă poziția mea ca persoană, la inițiativa căreia au fost stopate mai multe șantiere de construcție, este următoarea: noi trebuie să compensăm cumpărătorilor de bună credință valoarea terenurilor, și să o facem la prețul de piață. La inițiativa mea, în bugetele pentru anii 2018 și 2019 au fost prevăzute asemenea mijloace – pentru a le achita celor, cărora nu le-am permis să construiască. Da nu le-am permis pentru că acolo nu trebuie să se construiască. De-a lungul străzii Calea Ieșilor, spre exemplu, cineva a dorit să construiască un centru comercial pe spațiile verzi. Dar el nu este necesar, acolo trebuie să crească pini, mesteceni…

E.L-P. Și din contul cui se achită compensațiile?

V.Ch. Asta și este problema: în buget mijloacele au fost prevăzute, dar compensațiile nu se achită. Însă altă ieșire nu este! Ce-i de făcut? La timpul lor, oamenii au privatizat cumva un teren într-un parc. Apoi l-au vîndut, apoi l-au revîndut. Ultimul cumpărător este un cumpărător de bună credință, care a investit bani. Și dorește să construiască acolo ceva. Asta în timp ce acest loc nu este considerat parc. Băieții care erau în consiliul municipal înaintea noastră, nu au scris în acest loc «parc». De mai mulți ani noi scriem, că acolo este parc, aici – spațiu verde… În anul 2018 noi, consilierii independenți, împreună cu fracțiunea socialiștilor, am emis la 18 iulie o decizie, prin care am atribuit statutul de spații verzi mai multor zone cu adevărat verzi. Apropo, acum comisia a elaborat o decizie privind conferirea statutului de spații verzi mai multor scuaruri. Este foarte important ca spațiile verzi să aibă statut de zonă verde, deoarece în acest caz ea este protejată de Legea privind spațiile verzi în Republica Moldova, adoptată încă în anul 1994.

E.L-P. Eu locuiesc vizavi de Palatul sindicatelor, acolo a apărut scuarul ”Guguță”. Eu am văzut cum pe terenul unde oamenii se odihnesc, a crescut o clădire. Am senzația că acest scuar a apărut anume pentru ca acolo să nu fie construit mai mult nimic, pentru ca nimeni să nu vină și să înceapă a tăia copacii, pentru ca acolo să nu mai apară nimic nou. Este într-adevăr o mișcare a primăriei și preturii, pentru a pune în siguranță locuitorii și orașul?

V.Ch. Nu este doar o mișcare a primăriei și preturii, este inițiativa oamenilor. Noi sprijinim aceste inițiative și le salutăm. Spre exemplu, recent la inițiativa colegului meu Alexandru Bondarenco a fost adoptată decizia de a nu reînnoi contractele de închiriere a unei părți din scuarul de pe bulevardul Dacia. Acolo-i o zonă verde de mai multe hectare. Un scuar fără statut de zonă verde. Noi i-am conferit acest statut, și dezvoltatorului care intenționa să construiască un complex rezidențial…

E.L-P. Este acel complex controversat, despre care s-a vorbit așa de mult?

V.Ch. În locul uzinei ”Aviatehnologie”, care este betonat total. Oponenții noștri au venit cu pancarta ”Nu betonați Chișinăul”. Dar acolo nu se betonează nimic, din contra, este scos betonul și se construiesc lucruri bune pentru Chișinău, inclusiv o zonă verde.

Noi anumit facem aceste lucruri, scoatem spațiile verzi din obligațiile contractelor de închiriere – s-a făcut altă dată, evident în baza unor scheme de corupție – și apoi le conferim statut de zonă verde. Și cu asta – basta. Acolo nimeni nu mai poate intra cu șantierele lui. Această activitate noi o desfășurăm și o vom continua, și eu mă adresez chișinăuienilor: dacă noi nu am observat ceva, scrieți-ne, atrageți atenția noastră, noi vom face din aceste spații verzi zone verzi, și le vom amenaja. Nu este numai poziția mea, dar și a primarului orașului în primul rînd.

E.L-P. Ca om de afaceri, ați participat la careva proiecte de construcție?

V.Ch. Nu că am participat – eu în permanență construiesc ceva! În oraș, noi am construit o rețea de centre auto. Noi nu participăm la construcțiile rezidențiale, dar poate că vre-odată vom participa.

E.L-P. Acum se discută mult despre complexul de la intersecția străzilor Burebista, Sarmisegetusa și Grădina Botanică, Dvs. ați atins această temă. El corespunde normelor ce stau la baza noilor documente?

V.Ch. Eu cred că da. Nu cunosc ce altceva vor elabora moscoviții. Ei elaborează Strategia de dezvoltare a municipiului Chișinău. Adică, nu intră în detalii. Da Planul general va fi elaborat deja de o altă companie. Planul general, fără îndoială, va prevedea totul, dar noi deja la stadiul actual am cerut toate documentele, deoarece comisia a examinat acest proiect în mod repetat.

E.L-P. De ce un timp așa de îndelungat?

V.Ch. Noi l-am întors, pentru că nu erau soluționate definitiv problemele infrastructurii sociale. Ne interesa infrastructura transportului. Deși eu din start nu am avut întrebări față de infrastructura transportului, oponenții noștri spuneau că pe strada Grădina Botanică nu circulă troleibuze și autobuze. După ce totul va fi construit, peste vreo 7 ani, noi vom lansa acolo și troleibuze, nu este o problemă. Important e ca în urma discuțiilor și a folosirii acestora în scopuri politice, să nu aruncăm și copilul. De fapt, este un proiect bun. În locul întreprinderii betonate, la marginea orașului, noi vom avea un complex rezidențial. Vom obține investiții de 2 mlrd. lei. Vom avea pe acest teritoriu două complexe sportive acoperite, dintre care unul – cu piscină. Tot în rezultatul muncii cu dezvoltatorul. Vom avea un pasaj subteran – primul în oraș. Cu ascensoare, inclusiv pentru invalizi. Va exista un număr suficient de parcări, inclusiv în multe niveluri, pentru ca cei veniți la Grădina Botanică să-și poată lăsa mașinile acolo. Va exista o grădiniță de copii, care se construiește adăugător pe acest teritoriu. În ceea ce privesc școlile și grădinițele suplimentare – ne-au fost prezentate documentele Ministerului educației, din care rezultă că în școli există suficiente locuri pentru numărul de copii care vor apărea acolo. Iar două grădinițe enorme pentru copii au fost construite acolo încă în perioada sovietică – la 50 metru distanță de acest complex.

Știți care este avantajul meu, în opinia mea? Eu am toate posibilitățile să apăr proiectele necesare orașului. Nu mi-i frică că vor spune: ”Chirtoca are interese”. Chirtoca are interese peste tot. Poate, eu chiar le încurc unora, pentru că, spre exemplu, încerc să apăr proiectul întreprinderii de procesare a deșeurilor, dar pentru că toți spun că eu am acolo interese (deși am făcut cunoștință cu acest băiat acum cinci ani), asta împiedică orașul să meargă spre acest proiect minunat.

În decembrie, noi am adoptat decizia consiliului municipal, prin care propunem conducerii orașului să creeze în cadrul institutului Chișinăuproiect o subdiviziune, care să se ocupe de știința urbană și de problemele ce țin de evidența și dezvoltarea infrastructurii sociale, inginerești și de transport.

În concluzie, mă adresez către telespectatori, către locuitorii municipiului Chișinău, cu rugămintea, Dvs. trebuie să înțelegeți clar că atît primarul general, cît și consilierii municipali – în primul rînd cei care îl susțin pe primarul general, pentru că fără aceasta ar fi imposibil să implementăm ceva – așteaptă reacții din partea dumneavoastră! Noi vrem să facem ceva, deși, desigur, inerția mașinii birocratice rămîne, dar împreună o vom depăși.