chirtocav

Președintele Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare a CMC anunță o conferință de presă

Președintele Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău, Vasile Chirtoca, vă invită la o conferință de presă care va avea loc joi, 6 mai, la ora 11.00, în Sala de conferințe al INFOTAG.

Veți avea posibilitatea de a obține din prima sursă informații cu privire la toate problemele care prezintă interes pentru locuitorii Chișinăului și, în special, reprezentanții mass-media.

Vor fi oferite răspunsuri, cu o sinceritate absolută, la următoarele întrebări:

– Principiile activității Comisiei.
– Există o mafie a pămîntului? Despre interese și discuții despre interese.
– Cum decurg lucrurile privind elaborarea noului Plan general al orașului Chișinău?
– Planul Urbanistic Zonal al centrului istoric al Chișinăului sau cine vrea să distrugă centrul istoric al capitalei.
– Informații din primă sursă despre cine a făcut lobby și de ce a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construcția pe terenul fostei fabrici Aviatehnologie de pe strada Burebista.
– Alte întrebări cu privire la probleme funciare, precum și la proiectarea și construcția în municipiul Chișinău.

Conferința va putea fi urmărită LIVE.

Informație privind activitatea Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare constituită pentru perioada 03.12.2019-31.03.2021

Comisia actuală pentru construcții, arhitectură și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău a fost constituită în baza deciziei Consiliului Municipal Chișinău nr.1/4-2 din 15.11.2019 „Cu privire la componența nominală a comisiilor de specialitate pentru diferite domenii de activitate”.

Activitatea Comisiei este reglementată de Regulamentul privind constituirea și funcționarea Consiliului municipal Chișinău.

Potrivit prevederilor acestui Regulament, principalele obligațiuni ale comisiei sînt examinarea și adoptarea proiectelor de decizii, precum și identificarea, examinarea problemelor ce țin de domeniul de activitate a comisiei care necesită a fi soluționate de Consiliul municipal.

Prin urmare, dat fiind faptul că, Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare, constituită de Consiliul municipal precedent, ultima dată s-a convocat la data de 11.06.2018, la începutul activității Comisiei actuale erau în așteptare spre a fi examinate și avizate 719 proiecte de decizii/dispoziții.

În perioada activității sale, Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare s-a convocat în 27 ședințe, dintre care 6 – pînă la declararea stării de urgență și 21 – după declararea stării de urgență.

În perioada de raportare, Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare a examinat 806 proiecte de decizii.

Pînă la declararea stării de urgență au fost examinate 205 proiecte de decizii.

După încheierea primei stări de urgență pînă în prezent, Comisia a examinat 601 proiecte de decizii.

Dintre cele 806 proiecte de decizii examinate, aproximativ 628 Comisia a avizat POZITIV, 40 proiecte a avizat NEGATIV și 138 proiecte de decizii a trimis spre REEXAMINARE.

Motivele principale de întoarcere a proiectelor de decizie de către Comisie au fost:

1) Inexistența acordurilor tuturor coproprietarilor de bunuri imobiliare și după caz, al vecinilor.
2) Întoarcerea pentru efectuarea studiilor despre posibilitatea sau imposibilitatea formării în baza unei părți din terenul ce depășește norma, a unui lot de teren separat pentru vînzarea acestuia în cadrul licitațiilor.
3) Obținerea mai multor rapoarte de evaluare actualizate pentru a evita pierderile pentru municipalitate.
4) Neadmiterea transmiterii terenurilor municipale din Chișinău în proprietate privată cu pierderi pentru municipiu.
5) Protejarea spațiilor verzi.
6) Dreptul de proprietate al terenului obiect al proiectului de decizie nu aparținea municipiului Chișinău.
7) Persoanele care au depus cerere către primărie și Consiliul municipal Chișinău referitor la relațiile funciare a terenului aferent construcțiilor private deja nu mai erau proprietarii construcțiilor, respectiv, proiectele erau învechite.

Dintre proiectele de decizii examinate de către Comisie, Consiliul municipal Chișinău a examinat și aprobat aproximativ 412 proiecte de decizii, restul urmează să fie examinate în cadrul ședinței care ar putea avea loc în jurul datei de 20 mai.

Comisia pentru construcții arhitectură și relații funciare se convoacă regulat pentru a examina toate proiectele de decizii înaintate acesteia spre avizare. La momentul actual, în Secţia pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii Consiliului municipal Chişinău din cadrul Direcţiei administraţie publică locală sînt înregistrate 37 proiecte de decizii pentru Comisie, care urmează să fie examinate la ședința imediat următoare.

În scopul soluționării problemelor existente în domeniul proiectării și construcțiilor în municipiul Chișinău, membrii Comisiei pentru construcții, arhitectură și relații funciare au inițiat mai multe proiecte de decizii care au fost aprobate de Consiliul municipal Chișinău, ca exemplu:

1. Decizia nr.2/28 din 02.04.2021 „Cu privire la stabilirea unor norme obligatorii la elaborarea și prezentarea spre aprobare Consiliului Municipal Chișinău a planurilor urbanistice zonale și de detaliu”;
2. Decizia nr.2/26 din 02.04.2021 „Cu privire la securizarea și dezvoltarea zonei Centru-Nucleul Istoric al orașului Chișinău”;
3. Decizia nr.2/22 din 31.03.2021 „Cu privire la reglementarea amplasării stațiilor de alimentare cu produse petroliere și gaz în limitele teritoriale ale municipiului Chișinău”;
4. Decizia nr.14/27 din 13.08.2020 „Cu privire la protejarea spațiilor verzi de pe lîngă porțile orașului Chișinău”;
5. Decizia nr.10/5 din 02.07.2020 „Cu privire la inițierea procedurii de înlocuire a pavilioanelor moral învechite de pe teritoriul grădinițelor din municipiul Chișinău”;
6. Decizia nr.8/25 din 18.06.2020 „Cu privire la întreprinderea măsurilor de recuperare a dreptului de proprietate publică a municipiului Chișinău asupra terenurilor înstrăinate în baza hotărîrii judecătorești din 26.08.2016” și altele.

Comisia pentru construcții, arhitectură și relații funciare, la adoptarea deciziilor conform competențelor stabilite, acționează în baza următoarelor principii:

• Respectarea necondiționată a drepturilor de proprietate ale persoanelor fizice și juridice în legătură cu bunurile imobile ale acestora;
• Luarea în considerare prioritară a intereselor locuitorilor municipiului Chișinău și intereselor orașului atunci cînd se adoptă decizii în domeniul proiectării și construcției.
• Respectarea celor mai importante principii de planificare urbană – complexitate, ansamblu și zonare.
• Operativitatea examinării cererilor persoanelor fizice și juridice de către subdiviziunile Primăriei ce ține de domeniile de activitate a Comisiei. Eliminarea barierelor birocratice după trimiterea materialelor spre examinare Comisiei.
• Promovarea investițiilor în infrastructura Chișinăului, luând în considerare interesele locuitorilor Capitalei, în deplină conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Președintele Comisiei pentru
construcții arhitectură și relații funciare
a Consiliului municipal Chișinău
Vasili CHIRTOCA

Leave a Reply