Chirtoca_UASM_ (24)

Trei cele mai strîngente probleme ale economiei moldovenești

„Indiscutabil, astăzi cea mai mare problemă este aceea că în țară nu există o guvernare concentrată. În astfel de situații chiar și politicienii capabili în loc să se ocupe cu ceva util pentru dezvoltarea economiei sînt nevoiți să lupte pentru putere, pentru menținerea ei, pentru victorie la alegeri – ei sînt ostatici ai acestei situații”, a declarat în cadrul unui interviu acordat lui Artur Efremov pe portalul privesc.eu businessmanul moldovean Vasili Chirtoca.

A doua problemă principală, în opinia lui, este lipsa în țară a unui sistem financiar stabil. „Sistemul nostru financiar nu este capabil să finanțeze businessul, să finanțeze economia. Dacă nu vom avea credite ieftine în lei pe termen lung, nu va avea loc nici dezvoltarea”, susține businessmanul.

Vasili Chirtoca a calificat politica slabă de substituire a importului și cea de export drept a treia problemă care blochează dezvoltarea economiei moldovenești.

„Dacă vorbim despre ceea ce îi va permite economiei noastre să avanseze în condițiile actuale, atunci vorbim despre o abordare netradițională. Pe noi, bineînțeles, ne așteaptă fiasco, dacă ne dorim doar „să ajungem și să devansăm” corporațiile occidentale mari. Deoarece toată economia este deja invadată de brandurile străine, ne va fi foarte greu. Este doar o ieșire – puritatea, trebuie să tindem să creăm o economie pură. Nu degeaba se zice că nivelul civilizației este determinat de calitatea apei în bazinele acvatice.

Dacă, spre exemplu, noi vom începe să încurajăm folosirea ambalajelor de sticlă și va fi instituit un sistem de schimb al sticlelor, atunci fabricile de sticlă vor funcționa la capacitate maximă. Mai mult, doar acest lucru ne va permite să construim suplimentar cinci fabrici de sticlă și să le asigurăm cu muncă. Iar acest lucru însemnă locuri de muncă, prestații sociale, creșterea capacității de cumpărare a populației, a bunăstării ei.

Un alt exemplu: dacă vom crea obstacole pentru produsele modificate genetic în calea lor spre Moldova, vom înăspri cerințele față de semințele și puieții, acest lucru va contribui la redresarea ramurii de producere a semințelor și creștere a vitelor de prăsilă. Dacă vom înăspri normele ce țin de produsele alimentare, vom începe să dezvoltăm de unii singuri zootehnia, acest lucru ne va permite să redresăm agricultura moldovenească. Și în acest sens ne așteaptă un succes colosal”, specificat Vasili Chirtoca.

Leave a Reply