Noi trebuie să protejăm și să reabilităm parcurile din Chișinău (FOTO)
Candidatul la funcția de primar general al capitalei din partea PCRM, Vasili Chirtoca, s-a întîlnit cu părinții și spectatorii concursului de creație pentru copii, organizat de organizația de tineret a Partidului Cominiștilor din Republica Moldova, în parcul „Valea Trandafirilor”.
În timp ce tinerele talente creau adevărate opere de artă pe asfalt, recitau poezii și săreau cu coarda, Vasili Chirtoca discuta cu părinții acestora despre cele mai stringente probleme ale gospodăriei orășenești.
În particular, s-a discutat despre tarifele la serviciile comunale, creșterea cărora îi neliniștește pe cetățeni, despre necesitatea realizării reformelor economice, care vor permite orașului să producă majoritatea mărfurilor de primă necesitate și să efectueze lucrările de întreținere a orașului. Au fost abordate și problemele de mediu.
„În Chișinău există parcuri minunate, cascade de lacuri. Mă plimbam aici cu copiii mei, iar acum vin cu nepoții. Însă este dureros să vezi în ce stare se află aceste locuri acum”, a spus Vasili Chirtoca. „În Valea Trandafirilor fiecare arbore și arbust sînt sădiți cu cap, insă priviți ce se întîmplă în jur. În jur e dezastru: gunoi, parcul este inundat de chioșcuri oribile, transportul circulă pe alei, în loc de copaci apar diferite edificii”, a menționat candidatul la funcția de primar al capitalei.
Vasili Chirtoca consideră că pentru redresarea situației se impun măsuri cît mai urgente și el cu adepții săi știe ce și cum trebuie de făcut:
„Unul din principalele compartimente din programul nostru de administrare a orașului prevede un șir întreg de acțiuni pentru menținerea balanței ecologice – vom reabilita afluenții și albia principală a rîului Bîc, care din cauza nepăsării autorităților locale a fost transformată într-o rîpă, vom curăța lacurile și le vom popula cu pește, în mod prioritar vom interzice construcția în parcuri”, a promis Vasili Chirtoca.
Candidatul la funcția de edil al municipiului le-a propus tuturor chișinăuienilor să se unească, să uite de preferințele politice și să se ocupe de orașul nostru: „Devenind primar general, voi realiza tot ce prevede programul nostru. Sînt om de cuvînt și sloganul nostru «De la vorbe, la fapte», nu sînt vorbe goale”, a subliniat Vasili Chirtoca.
Leave a Reply