Chirtoca_Universitatea_Medicina_08

Chișinăul a pierdut 15 la sută din spațiile verzi (FOTO,VIDEO)

În perioada mandatului actualului primar general numărul spațiilor verzi din Chișinău s-a micșorat cu 15 la sută. Acest fapt l-a relatat studenților de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” candidatul la postul de primar al Chișinăului din partea PCRM, Vasili Chirtoca, prezentînd proiectele ecologice incluse în programul său.

„Responsabilitatea pentru diminuarea atît de semnificativă a numărului de spații verzi în municipiu aparține Primăriei Municipiului Chișinău. Construcțiile necontrolate, licențele pentru construcții în parcuri, așa-numita curățare a bordurilor, reprezintă doar partea minoră a prejudiciului adus ecologiei Chișinăului în ultimii opt ani, a menționat Vasili Chirtoca. Imaginați-vă, că în gospodăria orășenească există un viceprimar cu numele Nistor Grozavu, căruia nu-i este jenă să declare că nu orice loc, în care cresc arborii, este parc, de aceea acești copaci pot fi defrișați”, s-a revoltat Chirtoca.

El le-a propus viitorilor medici să-și unească eforturile, renunțînd la dispute și preferințe politice în lupta pentru restabilirea Chișinăului: „Această chestiune nu vizează politica, ci viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri”, a specificat candidatul la postul de primar general. El a relatat că micșorarea numărului de arbori în Chișinău nu este nici pe departe singura problemă a ecologiei municipiului.

„În apropierea localității suburbane Bubuieci a fost creată o gunoiște, în schimbul poligonului de deșeuri închis la Țînțăreni. A fost ales un loc nepotrivit, deșeurile acumulate poluează apele subterane. În plus, există informații că noaptea administrația gunoiștii arde o parte din deșeuri pentru a elibera suprafețe noi pentru depozitarea acestora. Respectiv, atmosfera este poluată cu fum, funingine și încă nu se știe cu ce. Complexul de stații de epurare din capitală, care a fost, chipurile, modernizat de Dorin Chirtoacă, a trecut la noul ciclu de neutralizare a deșeurilor menajere doar parțial, ceea ce a dus la poluarea suplimentară a terenurilor aferente”.

Vasili Chirtoca a explicat că scopul modernizării instalațiilor de epurare din capitală a fost deshidratarea deșeurilor menajere la nivelul de 90 la sută, iar restul trebuia să fie prelucrat pentru a servi drept îngrășăminte. Însă, în pofida faptului că pentru realizarea proiectul în cauză au fost alocate și cheltuite mijloace considerabile, în momentul de față deshidratarea deșeurilor este efectuată doar la 30 la sută. Acest lucru se realizează prin adăugarea la deșeuri a unui reactiv chimic – coagulant, al căruia acțiune asigură, chipurile, înlăturarea mirosului odios care îi urmărește pe locuitorii unei părți a Chișinăului deja de cîteva decenii și suburbiilor învecinate complexului de instalații de epurare. Drept urmare mirosul nu a dispărut, iar deșeurile menajere prelucrate insuficient, cu conținut de reactivi chimici, sînt stocate pe pămînt, poluînd astfel sistemul apelor subterane și aducînd un prejudiciu ireparabil ecologiei capitalei și suburbiilor, precum și sănătății locuitorilor.

„Trebuie să ne gîndim, de asemenea, la salvarea rîului Bîc și a afluenților acestuia, zona sanitară a albiei căruia este ignorată în mod fraudulos”, a spus Chirtoca, menționînd că „să restabilești un lac timp de opt ani și să observi cu cîteva luni înainte de alegeri că în oraș mai există resturi de rîu este cu totul altceva, decît ceea la ce au dreptul să se aștepte cetățenii de la administrația unei capitale europene”.

„Am pregătit un program amplu de restabilire și păstrare a ecologiei municipiului, a spus la finalul întîlnirii candidatul la postul de primar general, Vasili Chirtoca. Echipa noastră are o abordare profesionistă față de realizarea proiectelor ecologice şi vă asigur că în Chișinăul nostru –va fi parc pretutindeni, unde sînt copaci”.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

One Comment

  • Василова Ирина

    Да – всё сказано верно!!! И ОЧЕНЬ ВАЖНО ПРИСТУПИТЬ К ДЕЙСТВИЯМ!!!

Leave a Reply