vasili_chirtoca_CMC_02

Cînd trebuie acoperite fărădelegile, Primăria apelează la Consiliul municipal (VIDEO)

În agenda şedinţei Consiliului municipal Chișinău din 18 decembrie (care s-a început încă la 10 decembrie) au fost incluse zeci de chestiuni, inclusiv unele de importanţă majoră. Dar există şi chestiuni mărunte, care doar irosesc timpul consilierilor şi îi sustrag de la soluţionarea problemelor stringente. Asupra acestui fapt au atenționat şi consilierii din partea diverselor fracţiuni.

Astfel, liderul fracţiunii comuniştilor şi celor fără partid, Vasilii Chirtoca, a menţionat: „Pe ordinea de zi sînt 200 de chestiuni importante și mai puțin importante, pe care trebuie să le soluţioneze Consiliul municipal. Nouă însă ni se sugerează să facem ceea de ce ar trebui să se preocupe primarul. Şi invers, Primăria soluţionează de una singură numeroase probleme, în loc să le aducă la şedinţa Consiliului municipal. Iar atunci cînd trebuie dat în exploatare un obiect pentru a acoperi unele fărădelegi, ei vin la noi. Aceste probleme trebuie soluţionate de primar”.

Spre exemplu, consilierilor li s-a sugerat să creeze o comisie de primire-predare a reţelelor electrice de iluminat exterior. Svetlana Popa de la PSRM a adresat o întrebare: „Spuneți-mi, vă rog, ce recepționăm noi? Mîța în sac? Sau există vreo explicație pentru această construcție?”. La fel şi consilierii liberali au susţinut propunerea fracțiunii comuniştilor şi celor fără partid de a consolida puterea executivă prin intermediul hotărîrii CMC-ului în soluţionarea unor astfel de probleme (dacă primarul nu-şi cunoaşte abilităţile).

De asemenea, pe ordinea de zi au mai figurat numeroase chestiuni privind casarea, inclusiv a unor cărţi şi manuale vechi de la Direcţia educaţie a Primăriei. Acest lucru chiar este ridicol. Dar poate că ordinea de zi a şedinţei este umplută intenţionat cu fleacuri pentru ca problemele de importanţă majoră să nu să se examineze cît mai mult timp?

Vasilii Chirtoca a sugerat să nu să se mai aducă în Consiliul municipal astfel de chestiuni: „Dacă ceva a fost casat greşit, noi vom fi responsabili pentru acest lucru? Există norme, legi, se formează o comisie, se aprobă procesul verbal de casare, se întocmeşte lista materialelor returnate. Trebuie să votăm ca de acest lucru să se ocupe primarul”.

Chirtoca a fost susţinut şi de liberalul Mihail Ceban: „Ne pierdem timpul. Aceste lucruri urmează să fie examinate de organul executiv”.

Leave a Reply