chirtoca climenco

De ce „șorovistul” Climenko îl atacă pe Vasile Chirtoca

Partidul „Șor”, condus de unul dintre principalii figuranți ai dosarului „furtul miliardului” din sistemul bancar al Moldovei, Ilan Șor, pretinde că luptă activ pentru păstrarea patrimoniului municipal.

De fapt, posibilitățile ipocriziei și demagogiei nu au limite și acest lucru este bine demonstrat de comportamentul unuia dintre principalii reprezentanți ai acestui partid, Valeriu Climenco, care nu încetează atacurile verbale în adresa consilierului din partea PSRM în Consiliul Municipal, Vasile Chirtoca. Climenko îi acuză pe colegul său din Consiliul Municipal că a procurat în capitală de la compania „Taxi Service” la un preț de nimic un teren cu suprafața de 0,8417 ha, pe care a fost construit Centrul Auto Land Rover-Jaguar.

Cetățenii bine informați știu că aceste acuzații din partea lui Climenko nu au apărut de ieri, ele sînt „scoase din deget” și anume din cauza insolvabilității lor, nici Procuratura, nici alte organe de drept nu s-au interesat de acest caz.

Pentru ce se fac toate aceste lucruri și ce se află, de fapt, în spatele atacurilor unuia dintre reprezentanții Partidului ” Șor” asupra lui Vasile Chirtoca, vom încerca să clarificăm în cadrul analizei rădăcinile profunde ale acestei confruntări.

Să începem cu momentul că Climenco nu vorbește despre faptul că, compania DAAC-Hermes grup deține circa 60% din acțiunile SA „Taxi Service”, iar municipiul Chișinău – circa 40% și acest pachet de acțiuni a fost procurat de companiile din cadrul DAAC-Hermes grup în anii 2000 exclusiv pentru dezvoltarea direcției auto a grupului.

El, de asemenea, nu menționează faptul că pachetul de control a fost procurat de DAAC-Hermes group în perioada în care „Taxi Service” avea datorii enorme, care au fost achitate de către compania condusă de Vasile Chirtoca. În același timp, cota municipiului în această companie nu s-a diminuat.

În plus, Valeriu Climenco nu spune nici despre faptul că terenul pe care a fost construit centrul auto Land Rover–Jaguar, care a devenit o bijuterie a capitalei, a fost cumpărat de o subdiviziune auto a grupului DAAC-Hermes de la compania-fiică a SA „Taxi-Service” pentru 22,0 milioane de lei – un preț de aproximativ două ori mai mare decît valoarea de piață estimativă, conform raportului realizat de către o companie de evaluare specializată.

Și acest lucru a fost făcut numai după ce a devenit clar că această afacere, avînd în vedere conjunctura de piață, nu este atît de profitabil pentru a dezvolta o activitate comună cu „Taxi Service”.

Prejudiciul, chipurile, cauzat în valoare de 5 milioane de lei este rodul imaginației lui Valeriu Climenco, iar această cifră, luată nu se știe de unde, este folosită exclusiv pentru denigrarea colegului său din Consiliul Municipal, pe care s-a supărat din considerente pur mercantile.

Și acestui lucru Valeriu Climenco îi dedică majoritatea timpului din activitatea sa în Consiliul Municipal, găsind noi motive, absolut nefondate, pentru a-l ataca pe Vasile Chirtoca?

Este important să știm că domnul Climenco nu vorbește despre faptul că „Taxi Service” este o companie în care municipalitatea nu deține pachetul majoritar de acțiuni, însă este una dintre puținele din activitatea căreia municipiul Chișinău primește dividende bune.

Toată lumea are dreptul să-și facă propria concluzie, printr-o coincidență sau nu, dar faptul rămîne fapt. Anume în perioada în care Valeriu Climenco deținea funcția de consilier în Consiliul Municipal în perioada 2002-2008, el lua în arendă pentru o plată simbolică sau, în general, gratuit, pentru propriile organizații obștești suprafețe mari de teren în zone de parc sau în partea centrală a capitalei.

La rîndul său, Vasile Chirtoca, după ce a devenit consilier municipal, în cadrul luptei cu abuzurile din Primărie, a depistat două astfel de terenuri în capitală: în parcul „La Izvor” și lîngă circ.

În special, un lot de pămînt cu numărul cadastral 0100518325, cu o suprafață de 0,098 ha din componența parcului „La Izvor” a fost dat în arendă prin decizia consiliului Municipal Chișinău Nr.14/21-12 din 01.08.2008 către AO „Congresul comunităților ruse din Moldova”, președintele căruia a fost și este consilierul municipal, Valeriu Climenco.

În același timp, două terenuri cu numere cadastrale 0100415011 și 0100415012, cu suprafețe de 1,393 hectare și, respectiv, 0,765 ha în apropierea circului din capitală au fost transmise, prin decizia primăriei municipiului Chișinău Nr. 5/17-10 din 21.02.2002, în folosință gratuită către AO „Liga de baseball și softball pentru copii”, al cărui președinte, potrivit informațiilor disponibile, era consilierul municipal, Valeriu Climenco. Atrage atenția faptul că marea majoritate a locuitorilor din Chișinău nici nu au auzit de astfel de genuri de sport, nemaivorbind de faptul ca ele să fie cît de cît populare în Moldova, din care fapt putem trage concluzia existenței unei noi scheme de scoatere, sub un pretext plauzibil, a terenurilor din proprietatea municipiului, cu scopul de a le privatiza și a le folosi pentru construcția unor blocuri locative.

Împreună cu partenerii din fracțiunea PSRM, Vasile Chirtoca a pregătit o decizie a Consiliului Municipal cu privire la încetarea contractelor de arendă și utilizarea acestor terenuri.

Astfel, în ceea ce privește terenul cu numărul cadastral 0100518325, cu suprafața de 0,098 ha din componența parcului „La Izvor”, la inițiativa consilierului municipal Vasile Chirtoca, în scopul protecției parcului, conform deciziei consiliului municipal Chișinău 11/16 din 31.10.2017, a fost emisă decizia de reziliere a contractului de arendă cu SA „Congresul comunităților ruse din Moldova” din mai multe motive, una dintre care constă în faptul că obiectul socio-cultural cu spații locative planificat a fi construit acolo, nu poate fi înălțat într-o zonă cu spații verzi.

Firește, Valeriu Climenco s-a indignat de faptul că nu va mai putea construi un bloc locativ pe acest teren, a contestat decizia Consiliului Municipal Chișinău în instanță și a cerut anularea acesteia. Însă toate instanțele de judecată, inclusiv Curtea Supremă de Justiție (hotărîrea din 29.05.2019), au respins acest demers ca fiind neîntemeiat, lăsînd în vigoare decizia Consiliului Municipal.
Cu privire la terenurile cu numere cadastrale 0100415011 și 0100415012 cu suprafață de 1,393 de hectare și 0,765 ha de lângă Circ, transmise prin decizia primăriei Chișinău Nr. 5/17-10 din 21.02.2002 în folosință gratuită către AO „Liga de baseball și softball pentru copii” pentru amplasarea unui teren de sport de baseball, fără amplasarea de construcții capitale”, consiliul Municipal Chișinău, prin decizia sa Nr.11/12 din 16.07.2020 a decis anularea propriei decizii din 2002, pe motiv că terenul respectiv nu a fost folosit în conformitate cu prevederile deciziei, a fost mereu neîngrijit, iar faptul cum a fost amenajat, este departe de a fi numit un teren de sport, deoarece nu există nici gazon, nici linii de marcare și, în plus, acolo a fost realizată o construcție capitală, contrar prevederilor deciziei inițiale.

Totodată, în momentul în care a început această acțiune de întoarcere a terenurilor, Vasile Chirtoca nu-l cunoștea pe Valeriu Climenco și nu avea niciun motiv să-i facă vre-un rău.

În plus, potrivit unor date, anume la propunerea lui Valeriu Climenco, prin parcul „La Izvor” urma să treacă o porțiune a străzii Mesager cu ieșirea la strada Calea Ieșilor. Valeriu Climenco a solicitat acest lucru pentru a asigura intrările spre blocul locativ, pe care intenționa să-l construiască sub pretextul unui centru pentru copii în zona parcului „La Izvor”. Acest proiect nu a fost aprobat de asemenea la insistența lui Vasile Chirtoca.

Astfel, prin decizia Consiliului Municipal Chișinău Nr. 6/20 din 19.12.2016, în ceea ce privește proiectul de reconstrucție și extindere a străzii Mesager (de la strada Albișoara pînă la Calea Ieșilor), strada Mesager urma să fie prelungită prin parcul „La Izvor” cu ieșire la strada Calea Ieșilor, în imediata apropiere a terenului care a fost dat în arendă organizației obștești, al cărei președinte este consilierul municipal, Valeriu Climenco.

La inițiativa consilierului municipal, Vasile Chirtoca, a fost modificată decizia Nr. 6/20 din 19.12.2016 prin excluderea prelungirii străzii Mesager prin parcul „La Izvor” cu scopul de protejare a acestuia.

Este evident că anume aceste acțiuni ale lui Vasile Chirtoca de întoarcere înpoi orașului a mai multor suprafețe mari de teren, pe care Valeriu Climenco le-a luat anterior în arendă pentru o taxă simbolică sau, în general, gratuit, pentru organizațiile publice conduse de el, a dus la faptul că, Climenco, stăpînit de răzbunare, a început să-l acuze pe Vasile Chirtoca de diferite păcate…

Este de remarcat faptul că aceste acuzații au fost făcute de președintele de Onoare al partidului „Șor”, al cărui lider este principalul figurant în dosarul cu privire la marea fraudă bancară și „furtul miliardului” și este acuzat de privatizare frauduloasă și de atribuire a veniturilor aeroportului Chișinău, precum și de cheltuire nejustificată a acestor fonduri.

Astfel, analizând toate faptele sus-menționate, putem fare concluzia că Valeriu Climenco, ales de chișinăuieni consilier municipal, în loc să aducă foloase municipiului, își dedică timpul pentru a-și rezolva problemele personale, precum și a-și realiza supărările mărunte și setea de răzbunare…

În același timp, este semnificativ faptul că, acuzațiile înaintate de Climenco în adresa lui Vasile Chirtoca, au fost imediat discutate de mass-media, care susțin partidele de dreapta al spectrului politic, văzînd, în mod evident, în atacurile lui Climenco împotriva reprezentantului PSRM în Consiliul municipal Chișinău posibilitatea, în ajunul alegerilor prezidențiale, de a-i discredita pe susținătorii lui Igor Dodon și, prin urmare, de a lovi în ratingul Președintelui țării.

Cu toate acestea, este absolut evident faptul că ei, o dată în plus au pierdut…

Noi.md

Leave a Reply