Chirtoca_s

Cîți consilieri municipali au susținut propunerea „șorovistului” Climenco de a-l demite pe Vasile Chirtoca din funcția de președinte al Comisei pentru construcții

Propunerea de înlăturare a consilierului municipal din partea Partidului Socialiștilor, Vasile Chirtoca de la conducerea Comisei pentru construcții, arhitectură și relații funciare a fost susținută de doar 2 membri ai partidului ”Șor”, inclusiv autorului propunerii, și 3 „liberali”, inclusiv fostul primar, Dorin Chirtoacă. 42 de consilieri – adică marea majoritate a celor prezenți la ședința Consiliului Municipal Chișinău, nu au susținut propunerea reprezentantului partidului „Șor” (30 de persoane au votat împotrivă și 12 – s-au abținut), transmite Noi.md.

Menționăm că în noua componență a Consiliului Municipal, consilierul PSRM, Președintele companiei DAAC-Hermes, Vasile Chirtoca, este în permanență atacat de reprezentanții partidului Șor, care îl acuză de diverse fraude. Potrivit lui Vasile Chirtoca, atacurile din partea partidului, care poartă numele infractorului condamnat, care a jefuit statul moldovenesc și încearcă pe firimiturile din banii furați să-și finanțeze proiectul politic și activiștii săi, demonstrează doar un singur lucru: cel pe care ei îl atacă, îi împiedică să-și desfășoare în continuare schemele, în acest caz, în consiliul Municipal Chișinău. Pentru aceasta, ei inventează tot felul de brașoave, oferind fapte cunoscute într-o formă perversă, iar în legătură cu acest fapt Vasile Chirtoca îi va da în judecată pe clevetitori.

Potrivit lui Vasile Chirtoca, Valeriu Climenco, care deține al treilea mandat de consilier municipal Chișinău, desfășoară o serie întreagă de „afaceri”, pe care le-a inițiat folosind poziția sa în Consiliul Municipal. În special, Valeriu Climenco nu-i poate ierta reprezentantului PSRM faptul că Vasile Chirtoca, fiind în componența precedentă a Consiliului Municipal, a venit cu inițiativa, care a a fost sprijinită de majoritatea consilierilor, de a interzice construcția blocului locativ cu 18 etaje, pe care „șorovistul” planifica să o construiască în parcul „La Izvor” sub pretextul construcției unui ”centru pentru copii”.

În opinia consilierului municipal Alexandru Bondarenco, rezultatul votului demonstrează faptul că Consiliul Municipal susține activitatea Comisiei și a conducerii acesteia, care protejează patrimoniul orașului și dorește să dezvolte orașul după reguli obiective de urbanism.

Vasile Chirtoca nu exclude faptul că în spatele încercării de a fi înlăturat de la conducerea Comisiei pentru construcții stau interesele unor grupuri de persoane, legate de partidul Șor și Partidul Liberal, care vor să aibă posibilitatea să-și continue schemele cu terenurile municipale.

Leave a Reply