
Vasile Chirtoca: „Leul moldovenesc ar trebui să devină valută de dezvoltare”
„Este foarte important ca noi să emitem leul nostru moldovenesc, să avem posibilitatea să luăm credite în lei, nu doar mediul de afaceri, dar și Guvernul, și familiile”. Declarația a fost făcută recent de către Președintele DAAC Hermes SA, Vasile Chirtoca, președintele Federației de Box din Moldova, în cadrul emisiunii online UNInterviu, notează Noi.md.
„Înainte de a vorbi de investitorii străini, propun să vorbim, în primul rînd, despre felul cum noi trebuie să dezvoltăm sistemul financiar și sistemul de investiții în interiorul țării așa ca să se dezvolte țara, ca să fie folosit potențialul foarte mare, care este în interiorul țării și care nu este folosit. Dacă ne referim la sistemul financiar, atunci am vorbit despre acest lucru și anterior de cîteva ori. Am participat la două forumuri de afaceri: în 2005 sau 2006 și în 2019. Acolo, am condus secția, care chiar se ocupa de sistemul de investiții, sistemul financiar. Și am discutat cu foarte mulți oameni, care cunosc acest domeniu, printre care și Leonid Talmaci, Alexandr Muravschi, la fel am vorbit și cu bancherii noștri. Dar tot timpul noi, business-ul și bancherii, nu prea găseam limbă comună. Și asta necătînd la faptul că bancherii noștri sînt tare profesioniști. Noi avem un sistem foarte bine stabilit și un sistem care poate trece peste crize, și chiar a trecut peste crize fără mari probleme. Dar este important un alt aspect: faptul că leul moldovenesc nu este valută de dezvoltare. Or, acest lucru trebuie rezolvat”, a menționat Vasile Chirtoca.
Întrebat care ar fi metodele de rezolvare care s-ar impune în asemenea caz, omul de afaceri a venit cu precizări punctate.
„De ce nu este leul o valută de investiție? În primul rînd, leul este scump, în al doilea rînd, leul este puțin pe piață, noi avem foarte puțină valută de-a noastră. Foarte multe companii, care sînt orientate la export sau la import iau credite în euro sau în dolari. Ce înseamnă cînd tu iei credite în euro, de exemplu? Tu ai primit acest credit și îl plătești pentru marfă și pentru servicii străine. Tu nu poți folosi acești euro în interiorul țării, pentru că așa este creat sistemul nostru financiar. Și se primește că noi rezolvam cîteva din problemele țărilor străine. În primul rînd, noi le sîntem lor datori cu procente, în al doilea rînd, noi le dezvoltăm economia. În al treilea rînd, Banca Națională cumpără acest euro sau dolar și-l trimite înapoi acolo în rezerve pe condiții, cred eu, nu prea bune. Pe de altă parte, noi avem un coeficient foarte mic de monetizare a economiei. Asta înseamnă că partea leului în PIB-ul nostru este foarte mică. La noi, este cam 30-40 la sută.
Este foarte important ca noi să emitem leul nostru moldovenesc, să avem posibilitatea să luăm credite în lei, nu doar mediul de afaceri, dar și Guvernul, și familiile. Și încă un aspect tare important – rata dobînzii să nu fie mai mare decît, de exemplu, 4%. Spun aceste lucruri, reieșind din experiența mea. Pînă la 4% sînt credite de dezvoltare, de la 4% la 7% sînt credite de stagnare și deja mai mari de 7 la sută sînt credite de degradare. Acesta este experiența mea de 30 de ani (deja 36 de ani!), de cînd mă ocup cu business-ul. De aceea consider că este foarte important ca la aceste aspecte noi să atragem atenția, deși văd că se întîmplă altfel”, a precizat Vasile Chirtoca.


Leave a Reply