Vasile Chirtoca: Istoricul Negru se face că n-a înțeles nimic

Vasile Chirtoca: Istoricul Negru se face că n-a înțeles nimic

La 3 februarie 2020, site-ul Noi.md a publicat discursul lui Vasile Chirtoca, consilier în Consiliul Municipal Chișinău, președintel al companiei DAAC Hermes S.A., unul dintre fondatorii Asociației istoricilor și politologilor PRO Moldova, de la conferința internațională organizată de asociația în cauză, în care acesta a atras atenția aupra importanței respectării unității dintre denumirea țării, a națiunii formatoare a statului și a limbii pentru un stat tînăr și slab, care și-a căpătat sau recăpătat statalitatea.

Cum era de așteptat, acest discurs nu a fost trecut cu vederea de către românii noștri unioniști. Între altele, istoricul Nicolae Negru a publicat în Ziarul Național un articol cu pretenții de profunzime și argumentare.
Noi am atras atenția domnului Vasile Chirtoca asupra argumentelor istoricului Nicolae Negru și i-am solicitat un comentariu. Iată ce răspunsuri am primit.

– Domnule Chirtoca, N. Negru crede că Dvs. vă preocupați de politica națională, deoarece ați înțeles că banii n-adus fericirea…

Eu am trăit în timpuri diferite, inclusiv pe cînd bani erau puțini, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm de viață. În acest context vreau să atrag atenția istoricului Negru asupra faptului că oamenii care au avut posibilitate să fie fericiți fără a avea bani păstrează această aptitudine și avîndu-i, dar nu continuă să fie fericiți datorită banilor. Majoritatea oamenilor de afaceri din Moldova, aflați într-o atmosferă neoficială, vorbesc despre bani extrem de rar. Dar în cazul dat, adică în discursul ținut la conferință și devenit obiect de atenție a unioniștilor noștri, eu am vorbit anume despre bani, mai exact – despre cauza principală a faptului că țara noastră și, respectiv, cetățenii noștri, au din ce în ce mai puțini bani. Anume unionismul, lipsa educației patriotice pro-moldovenești constituie principala cauză a faptului, că tinerii pleacă masiv din Republica Moldova, nu cred în viitorul ei, nu creează aici proiecte de dezvoltare, iar țara devine tot mai săracă. Anume lipsa patriotismului moldovenesc al majorității tinerilor care absolvesc școlile ”românești” limitează substanțial posibilitățile realizării tuturor reformelor despre care vorbește domnul Negru. Un exemplu grăitor poate fi faptul cum pe parcursul anilor 2000 ”principalii juriști” ai țării – membrii Curții Constituționale – cetățeni ai României, de dragul unor interese ale statului vecin, în înțelegerea lor, au comis crime împotriva Republicii Moldova – statul care le plătea salarii și pe care, în virtutea funcțiilor, ei ar fi trebuit să-l slujească. Despre ce reformă a justiției putem vorbi, dacă în țară principalii judecători tratau Legea Fundamentală a Republicii Moldova ca pe o hîrtie fără importanță – ba au pus Declarația de independență, o simplă Hotărîre a Parlamentului, mai presus decît Constituția, ba au născocit suspendarea temporară din funcție a Președintelui, ba ”au greșit” niște calcule aritmetice elementare. De ce? Una dintre principalele cauze este faptul că ei se consideră români și-i doare în cot de justiția moldovenească, precum și de reforma acesteia, care îl îngrijorează pe unionistul N. Negru.

– Nicolae Negru aduce exemplul țărilor dezvoltate, în care denumirea limbii nu coincide cu cea a națiunii formatoare a statului, dar care totuși prosperă.

Oare domnul Negru chiar crede că eu nu cunosc acest argument al românilor locali? Îl cunosc perfect, anume de aceea în discursul meu am atras atenția asupra realităților din istoria recentă, pentru care este vitală respectarea unității dintre denumirea țării, a națiunii formatoare a statului și a limbii anume în cazul unui stat tînăr și slab, care și-a căpătat ori și-a restabilit statalitatea. De aceasta e nevoie să avem o temelie, care să fie punctul nostru de pornire pentru a merge înainte și a ne dezvolta. Mai ales că noi dispunem de tot necesarul: o istorie veche și o cultură dintre cele mai bogate, de care am putea fi mîndri, dacă am da tinerilor noștri cunoștințele respective. Eu aduc ca exemplu țările fostei Iugoslavii, unde viitorii aliați ai Occidentului (Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru), cu participarea activă a forțelor din afară, anume cu aceasta au început formarea tinerelor state naționale. Apropo, conform aceluiași principiu, cu participarea activă a societăților secrete de origine străină, în cea de-a doua jumătate a secolului XIX a fost creată și România, în care națiunea formată și limba comună aveau mult mai puține motive să se numească românești, decît acum în țara noastră – moldovenești.

Își au propria istorie limbile portugheză, spaniolă și engleză în țările multinaționale ale Americii, unde aceste limbi erau, inițial, limbile elitei coloniale care a format aceste state și, respectiv, a luat decizii cu privire la sistemul de educație și limbile de stat ale acestor țări. Dar dacă, spre exemplu, analizăm cum din numeroasele dialecte ale germanilor a fost creată forma literară contemporană a limbii germane, vedem că a fost rezultatul muncii savanților din trei țări (Austria, Elveția și Germania), care în sec.XIX-XX au creat o limbă unică, iar Germania nu a impus nimănui nimic. Mai mult, cancelarul german Wilhelm II era împotriva acestei reforme și a însușit această limbă nouă abia peste 10 ani după crearea ei, iar documentele pentru el erau perfectate pe vechi, în forma prusian-bavareză a limbii germane.

Iar nouă ne este impusă agresiv o denumire a națiunii și a limbii, nefirească pentru moldoveni, pe noi nimeni nu ne întreabă, așa cum în sec.XIX nu i-a întrebat pe moldovenii stabiliți între Prut și Nistru, precum și pe majoritatea moldovenilor din România, cum să-și numească etnia și limba, care exista de cel puțin 500 de ani.

– Nicolae Negru pune la îndoială faptul că Moldova de azi pretinde a fi moștenitoarea vechii Moldove, deoarece la mijlocul sec.XIX Moldova de peste Prut cu vechile sale capitale s-a unit cu Valahia și a format un stat nou, care ulterior a fost numit România. Și anume România, în opinia sa, este moștenitoarea și succesoarea istorică a vechii Moldove.

Eu cred că discuțiile despre cine și ce pretenții are nu-și au rostul. Noi avem un stat tînăr care se numește Republica Moldova și trebuie să studiem istoria anume a Republicii Moldova în contextul evenimentelor istorice care au avut loc pe teritoriul actual al statului nostru din timpurile pre-istorice (inclusiv civilizația Cucuteni – Tripolie, una dintre cele mai vechi în Europa, al cărei centru se află anume pe teritoriul țării noastre). Această istorie include și glorioasa perioadă geto-sarmată, și cea puțin studiată a Evului Mediu timpuriu, în care strămoșii noștri direcți, geții, nu aveau un stat unic și trăiau împrăștiați în vastul spațiu montan al Carpaților și pădurile întinse de la stepele Bugeacului la Belovezhskaya Pușcha, și perioada Statului Moldovenesc, care era un fenomen vizibil pe harta Europei, iar teritoriul dintre Prut și Nistru forma temelia potențialului economic și militar al țării, și istoria în componența imperiului rus și a României regale, timp în care acest teritoriu a suportat un anumit impuls civilizațional, și perioada URSS, pe care românii noștri o condamnă atît de mult, dar dacă apreciem obiectiv perioada sovietică – acesta a fost timpul în care poporul nostru a obținut succese mari și în economie, și în viața socială, și în educație, și în cultură, oricît de straniu le-ar părea românilor noștri. Cultura sovietică moldovenească, în pofida anumitor probleme ce țin de restricțiile (nu interzicerea) utilizării limbii moldovenești în sistemul puterii și cel universitar, a atins culmi nemaivăzute. Cel puțin, în 30 de ani de independență și românism local, nimeni nu s-a putut apropia de măreția talentelor de atunci (I. Druță, Gr.Vieru, D. Matcovschi, E. Doga, E. Loteanu, M. Dolgan, frații Teodorovici, A. Chiriac etc.).

În toate aceste perioade istorice pe teritoriul dat se forma cultura noastră moldovenească și etnia noastră moldovenească, ale cărei rădăcini se trag evident nu de la Roma multinațională, dar dintr-o antichitate mult mai profundă, respinsă de istoricii noștri români (ei provin de la Roma). Noi, moldovenii, de pe malul stîng al Prutului, nu ne-am declarat români, nici limba – română și nu am participat la formarea României, noi am rămas așa cum am fost de secole (sau poate milenii) moldoveni și ne tragem originea nu de la Roma. Noi trebuie să ne cunoaștem propria cultură, propria istorie în diferite perioade ale ei și să ne mîndrim cu ele. Istoria și cultura statului modern Republica Moldova. Noi sîntem moldoveni etnici (așa ne-a spus străbunii) și avem tot dreptul să ne numim țara Republica Moldova. Acest stat este recunoscut de comunitatea mondială, inclusiv de statul român. Noi avem tot dreptul să ne numim moldoveni, iar limba – moldovenească, avem în acest sens mult mai multe motive ca tinerele state balcanice, care au fost consultate de persoane cu nume evident ne-slave.

De ce frații noștri români se împotrivesc acestui lucru? Dvs. doriți lichidarea Republicii Moldova? Dar majoritatea locuitorilor țării noastre nu-și doresc acest lucru. Poate ar trebui să vă împăcați cu aceasta și să cugetați asupra faptului cum să dezvoltăm acest stat în așa fel, încît să-i împăcăm pe toți oponenții sau, cel puțin, pe cei capabili să raționeze în baza realităților existente în regiune și în lume.

Cu privire la denumirea limbii, eu desigur accept că limba literară contemporană a moldovenilor și a românilor a suferit schimbări majore comparativ cu limba vorbită de oamenii simpli din Republica Moldova. Și această versiune a limbii, numită română, are realizări (termenii și noțiunile moderne au căpătat analogisme adecvate, au apărut noi oportunități de auto-exprimare), dar există și inovații care pot fi explicate numai prin ignorarea tradiției populare moldovenești, motive politice sau tendința de a imita niște limbi străine. Spre exemplu, în prezent noi nu învățăm, dar ”facem studii”, ceea ce nu este specific limbii noastre și este împrumutat orbește din engleză; noi nu mai sîntem, ci suntem, nu împlem, ci umplem, nu atacăm, ci mergem în ofensivă etc. Multor moldoveni le este fizic dificil să-și regleze aparatul vorbirii la aceste stranietăți ale lingviștilor și filologilor români. Pentru noi e mai bine să folosim cuvintele noastre, moldovenești și noi avem tot dreptul să numim limba noastră contemporană, înțeleasă și de români, moldovenească, așa cum a fost ea formată de scriitorii și poeții cu origini moldovenești, în marea majoritate. În această ordine de idei îmi este apropiată poziția expusă aici.

Cu privire la Eminescu, domnul Negru însuși și-a propus sa aleagă între mine și Eminescu fără nici un motiv – în discursul meu de la conferință, eu am explicat clar de ce statul moldovenesc tînăr și slab trebuie să-și numească limba așa cum o numesc și au numit-o moldovenii, inclusiv însuși Eminescu (în prima perioadă) și părinții săi – moldovenească.

– Nicolae Negru susține că Dvs. ați fi împotriva faptului că la 1859 Moldova și Valahia s-au unit…

Cer scuze, vă întrerup. Eu nu-s nici împotrivă, nici pentru – nu are sens să vorbim despre aceasta, eu sînt împotriva lichidării națiunii moldovenești și a ideii moldovenești, care are rădăcini istorice profunde, mistice și ezoterice. Nu vreau ca cineva să-mi spună mie cine-s eu – mi-au spus-o părinții, buneii și bunicile. Mă bucur că frații români au reușit să extindă hotarele statului lor și să ocupe o parte semnificativă a Daciei – patria noastră istorică comună. Iar posibilitatea unei viitoare uniri dintre Republica Moldova și România nu trebuie să fie o idee politică, dat fiind că ea contravine legislației Republicii Moldova, ci obiectul unor discuții calme a reprezentanților elitelor din cele două țări, fără a dăuna unii altora, cum se face în prezent. În acest caz, pentru multă lume va deveni limpede că acest lucru este imposibil din mai multe motive, inclusiv geopolitice, precum și pentru că elita românească nu este gata să discute cu moldovenii această chestiune de la egal la egal.

– El scrie că Dvs. optați pentru ridicarea barierelor pe Prut, pentru revenirea la alfabetul chirilic…

Aceste presupuneri ale sale nu-s corecte. Orice persoană care știe carte înțelege, că chirilița poate servi limbii moldovenești mai bine, de aceea trecerea la latină a urmărit scopuri pur politice și avea sarcina să motiveze ”proveniența latină” a limbii noastre. Dar trebuie să fii o persoană foarte departe de realitățile noastre ca să promovezi și să tinzi spre asta. De aceea eu nu optez pentru revenirea la alfabetul chirilic, inclusiv pentru a nu reduce spațiul cultural unic moldo-român. Însă pentru statul moldovenesc actual ar fi de dorit să creeze propriul centru lingvistic, care ar avea sarcina să păstreze în limbă vechile cuvinte moldovenești, declarate de români arhaice, etimologia cărora este înțeleasă și care ne leagă de rădăcinile noastre, precum și gramatica istoricește caracteristică limbii noastre. Și românii au nevoie de aceasta. Spuneam la conferință că toate cuvintele moldovenești au fost incluse în dicționarele românești, și cele care vor mai apărea la fel de rapid vor fi incluse în dicționare – românii au pus la punct acest lucru, de aceea identitatea lingvistică se va păstra.

În afară de aceasta, noi, moldovenii, a căror literatură clasică (și nu numai), dar și muzica, formează baza culturii poporului român, într-o anumită măsură purtăm responsabilitatea pentru viitor, inclusiv cel al etniei formate în România contemporană. Moldovenii încă își vor spune cuvîntul în formarea viitorului popoarelor frățești. Și noi deja avem ce spune.

În încheiere vreau să-l îndemn pe inginerul-istoric Nicolae Negru să nu uite că trăiește în Republica Moldova, că în această țară a învățat și aici își cîștigă mijloacele de existență. Trebuie ori să iubești propria țară, ori să trăiești în altă parte. Dacă nu-ți iubești țara și promovezi această ne-iubire, adică ești ne-prietenul ei, prezinți un anumit pericol pentru această țară și meriți aceeași atitudine față de propria persoană. Eu cred că a sosit timpul să cugetăm asupra unor restricții legislative în activitatea agenților străini și să revenim la practica reglementării activității în domeniul politicii persoanelor cu dublă cetățenie în Republica Moldova.