Baza pentru dezvoltare este denumirea unică a statului, a limbii și a națiunii

Baza pentru dezvoltare este denumirea unică a statului, a limbii și a națiunii

Sîmbăta trecută, 31 ianuarie, la Chișinău a avut loc un eveniment unic: conferință internațională pe tema „Educația istorică în Moldova independentă: experiență națională și internațională”.

Organizatori a fost Asociația Istoricilor și Politologilor ”Pro-Moldova”. La conferință au participat cunoscuți oameni de știință moldoveni, persoane publice, diplomați. Site-ul Noi.md publică discursul antreprenorului, personalității publice, membrului Asociației Istoricilor și Politologilor „Pro-Moldova”, Vasile Chirtoca.

Stimați colegi!

Unul din obiectivele adunării de azi este să vorbim despre Republica Moldova și în special despre faptul cum să construim o țară bogată, independentă, a cărei populație are încredere în viitor. O țară cu economie dezvoltată, apă și aer curat, păduri și grădini îmbelșugate, fără gunoaie, o țară cu oameni fericiți, o țară din care nu pleacă tineretul și în care mulți cetățeni străini ar vrea să trăiască.

Fiți de acord – anume acesta ar trebui să fie scopul strategic al oricărui lider aflat la putere. Fără îndoială, toți cei care ne-au condus și-au dorit anume aceasta, însă cu cît mai mult timp trece, cu atît mai departe noi sîntem de acest scop. Astăzi economia noastră este la nivelul anilor 70, infrastructura se deteriorează, sistemul de învățămînt preluat de la Bologna degradează și pregătește material pentru universitățile din afară, oamenii sînt dezorientați și nu înțeleg ce viitor îi așteaptă în țara aceasta, de aceea părăsesc masiv Republica Moldova.

Noi sîntem împărțiți. Și nu în baza ideilor despre faptul cum să construim o țară prosperă și să luptăm cu răul care intră în conștiința copiilor prin Internet și alte așa-zise ”realizări” ale civilizației moderne. Noi sîntem divizați practic în două părți de cei care privesc harta Republicii Moldova cu susul în jos: cei care se orientează spre Est reprezintă flancul stîng al preferințelor politice, iar cei care spre Vest – flancul drept, cei ce promovează moldovenismul sînt de stînga, iar cei care susțin românismul – de dreapta, cei care critică istoria noastră în componența Rusiei și a Uniunii Sovetice – de dreapta, cei care critică istoria în componența României – de stînga. Și tot așa mai departe. De această situație se folosesc jucători străini influenți, care ne-au despărțit pe parcursul întregii perioade de independență, și agravează astfel această dezbinare. Atunci cînd oamenii, îngrijorați cum să-și hrănească familia, sînt implicați în jocuri geopolitice, pe ei nu-i mai interesează de ce economia țării este slabă, de ce degradează mediul, morala, valorile familiale, de ce înflorește vulgaritatea și lipsa de cultură. E destul ca un politician să declare că vrea în Europa sau să se unească cu cineva, și el are asigurate mii de voturi. Mai departe este o problemă tehnică, carismele liderilor, bani și mass-media, datorită cărora unii o iau înainte și ajung la guvernare.

Noi sîntem divizați în chestiunea viitorului țării. În ultima perioadă se activizează unioniștii, li s-a permis chiar să facă politică oficial și problema se pune în felul următor: va fi țara ori nu va fi? Va exista pe hartă Moldova – un stat ortodox cu tradiții și cultură străveche, cu propria misiune pe pămînt, ce-i drept, neînțeleasă de mulți, sau va dispărea pentru totdeauna?

Vom răspunde deodată. Marea majoritate a populației (inclusiv cei plecați la muncă peste hotare) pledează pentru păstrarea statalității moldovenești, iată de ce statul nostru va exista și va veni timpul prosperării lui, timpul în care, ca și în evul mediu, acest stat va sta în fruntea luptei cu răul care ne intră treptat în suflete prin intermediul tehnologiilor moderne de prostire a maselor de oameni.

Dar pe harta Europei nu prea găsești o țară, care acceptă existența partidelor ce se pronunță pentru lichidarea statului, pe care, conform legislației, conducătorii acestor partide trebuie să-l dezvolte. În statele naționale deja formate, opinia publică este divizată în baza altor probleme: cum trebuie să fie economia – liberală sau orientată social; cum trebuie să fie politica socială (cultura, educația, ocrotirea sănătății, sistemul de pensii…); politica în probleme de toleranță; politica externă în ansamblu. Iar noi discutăm foarte puțin pe marginea acestor probleme – noi sîntem implicați în alt gen de discuții (Vest-Est; UE-EurAU; NATO sau neutralitatea; istoria românilor sau istoria Republicii Moldova) pe marginea chestiunilor care ne dezbină. Problemele construirii unui sistem financiar eficient, capabil să dezvolte economia și familiile, degradarea sistemului educațional și a celui social, dezvoltarea agriculturii și a provinciei, ecologia, educarea patrioților care cred în viitorul țării lor și multe alte chestiuni foarte importante trec pe planul doi. Economia nu se dezvoltă, țara degradează, familiile sărăcesc și caută un trai mai bun peste hotare.

Fără populație economia își pierde baza de dezvoltare. Cercul s-a închis! Situația a ajuns la limită!

Stimați colegi!

Noi avem un stat național și apare întrebarea: poate există niște principii universale pe care se bazează temelia unui stat național slab nou format sau care și-a restabilit suveranitatea după o îndelungată întrerupere? Dacă există, care-s ele? De ce partenerii de dezvoltare nu ne învață acest lucru? De ce, cu consilieri străini permanenți pe parcursul întregii perioade de independență, noi nu am devenit o țară prosperă? Că doar ei ne-au împărtășit din experiența lor de prosperare. Sau, poate, ne-au dat cunoștințe despre faptul cum undeva peste mări a fost construită o casă, dar nu ne-au explicat cum trebuie pusă temelia?

Subliniez – eu nu vorbesc despre țari naționale puternice – acolo e totalmente altă situație. Dar dacă studiem istoria nouă a Europei și examinăm, să zicem, cum anume, influențată activ din exterior, s-a destrămat Iugoslavia în frunte cu Serbia ortodoxă, putem lesne vedea aceste principii.

Spre exemplu, Muntenegru. Un timp îndelungat au existat două puncte de vedere asupra apartenenței naționale a locuitorilor din Muntenegru: unele surse susțineau că ei cu toții sînt sîrbi (în special în perioada iugoslavă), alții îi divizau în sîrbi și muntenegreni, prin determinarea caracteristicilor naționale ale locuitorilor din zonele muntoase și cele de coastă ale țării. Dar la începutul anilor 90 ai secolului trecut, imediat după începerea destrămării Iugoslaviei, în această țară a apărut o mișcare națională puternică și o mare parte a populației a început a se numi muntenegreni. Asta a coincis cu sporirea bruscă a interesului UE și NATO pentru această țară și cu apariția în regiune a structurilor fondului Soros și ale altor organizații asemănătoare. Imediat au apărut manuale de istorie a Muntenegrului, care reflectau calea istorică deosebită a poporului din Muntenegru.

Adepții existenței limbii și a naționalității muntenegrene se pronunțau pentru independența politică a Muntenegrului. Participanții Centrului Pen din Muntenegru – organizația scriitorilor de orientare occidentală, protestau împotriva constituției din 1992, care determina limba sîrbă ca limbă de stat, își argumentau obiecțiile prin dreptul fiecărei națiuni la propria limbă și exemplificau prin limba croată, bosniacă, macedoneană și, cel mai interesant lucru, moldovenească. Ei nu negau faptul evident, că muntenegreana face parte din sistemul lingvistic sîrbo-croat și, practic, nu diferă de limba sîrbă, dar cereau ca limba lor să se numească oficial muntenegreană.

Și statul Muntenegru a început să lupte pentru ca limba lui să nu mai fie considerată un dialect al limbii sîrbe, chiar din clipa proclamării independenței sale de Belgrad, în anul 2006. În 2007, această limbă a fost recunoscută drept limbă de stat, iar cererea pentru codul ISO a fost expediată în anul 2008.

La 13 decembrie 2017, Organizația internațională pentru standardizare a decis recunoașterea limbii muntenegrene și separarea ei de cea sîrbă.

Astfel, cu susținerea deplină a Occidentului, limba muntenegreană a fost oficial separată de cea sîrbă, națiunea de ”muntenegreni” s-a format definitiv, iar țara se îndepărtează rapid de Serbia, intră în NATO și se mișcă spre UE.

Aceeași situație este și în Croația care, imediat după obținerea independenței, și-a separat limba, total identică, de cea sîrbă și astfel limba de stat a Croației devine croata în grafie latină. La fel și Bosnia și Herțegovina, în care din anul 1993 slavii-musulmani se numesc bosniaci, iar din anul 1994 limba lor, practic identică cu cea sîrbo-croată, se numește bosniacă.

Noi însă avem parte de un tratament exact invers. Inițial, limbii moldovenești i-au fost atribuite codurile ISO 639: ”mo” și ”mol”, însă în anii 2000, acestea au fost anulate și acum limba moldovenească nu are un cod ISO aparte, iar cunoscutul ghid al limbilor lumii — ”Languages of the World”, cu staff-ul în Dallas (SUA), care conține date privind peste 7000 de limbi existente în lume — nu pomenește moldoveneasca ca o limbă aparte.

De ce Occidentul, care a consultat și consultă activ tinerele țări balcanice și le ajută să-și consolideze denumirile limbilor și națiunilor care formează statul, nu ajută și Republica Moldova, mai mult – se opune atribuirii Republicii Moldova a denumirii propriei limbi. Noi sîntem lipsiți de propria limbă, care este primară în raport cu româna și care, spre deosebire de multe altele, are un vocabular bogat de cuvinte originale, propria gramatică, precum și confirmarea documentară a denumirii sale în actele cancelariei moldovenești pe parcurs de secole? Da, majoritatea cuvintelor moldovenești sînt incluse și se includ permanent în dicționarele românești, dar multe din ele sînt total ignorate de lingviștii români și nu sînt folosite de politicieni, de ziariști, de scriitori și învățătorii din școli. Ele sînt declarate ca fiind arhaice, necatînd la faptul ca sînt vechi, originale, frumoase și explică exact sensul. Sînt preferate cuvinte de origine străina sau valaha. De ce? Pentru că cuvintele, care sînt ignorate nu-s românești – dar moldovenești!

Probabil, Occidentul nu ne consideră apropiați și susține în această chestiune interesele statului român, înțelese greșit de elita românească. Un exemplu de acest fel este declarația Academiei Române.

Reiese că în Occident cele mai influente forțe nu-și propun să susțină dezvoltarea statului moldovenesc?

Și noi ce să facem? Să încetăm orice colaborare cu Occidentul? Nu, desigur, relațiile cu occidentul trebuie să le dezvoltăm pe toate căile, mai ales că Occidentul se destramă în cel puțin trei zone de influență cu diferite interese. Însă noi trebuie să înțelegem clar cine în Occident este cu adevărat partenerul nostru de dezvoltare (în primul rînd, marile țări europene) și cine – lup în piele de oaie și ”partener” de degradare.

Și principalul – noi trebuie să tragem o concluzie clară: Republica Moldova – un stat național tînăr și slab, trebuie să capete o temelie puternică, pe care să se bazeze ca să-și ia avînt pentru a merge înainte. Această temelie poate fi dezvoltarea patriotismului moldovenesc, mai ales în mediul tinerilor, a dragostei față de propria țară, care apare din mîndria pentru istoria, cultura națională și formează identitatea națională moldovenească. Cum am mai spus, dacă nu ne vom ocupa cu născocirea bicicletei, există o singură cale universală de construire a unei astfel de temelii:

– argumentarea propriei căi istorice, diferite de căile țărilor vecine;
– declararea existenței propriei limbi;
– declararea existenței unei națiuni aparte care formează statul, a cărei denumire coincide cu numele statului.

Dacă cele enumerate nu ar fi existat în istoria noastră, istoricii ar fi trebuit să le născocească, așa cum au făcut-o unii vecini de-ai noștri, dar cel mai interesant este faptul că toate acestea există – există o istorie bine descrisă, letopisețele, actele cancelariei moldovenești, identitatea poporului moldovenesc, consolidată în memoria istorică de 700 ani, și limba moldovenească. Să analizăm, pe scurt, aceste trei elemente principiale:

1. Nu este nevoie să argumentăm propria cale istorică a statului moldovenesc, care, înainte de a se uni cu Valahia, a existat timp de peste 500 de ani. Acest stat avea propria politică independentă, ducea războaie cu vecinii care atentau la independența lui, inclusiv cu Valahia, pe care unii istorici moldoveni o numesc greșit Țara Românească. În acest răstimp de sute de ani el s-a numit Moldova, are propria istorie bine descrisă, inclusiv un cod de acte ale cancelariei moldovenești din timpurile formării statului.
2. În acest stat se vorbeau limbile moldovenească și slavonă, primele acte ale cancelariei moldovenești în limba moldovenească sînt datate cu sfîrșitul secolului 16, iar ca limbă de bază ea s-a consolidat în primele decenii ale secolului 17. Numeroase documente, editate inclusiv în România, demonstrează că limba se numea anume moldovenească și nu altfel. O știu prea bine și istoricii români cît de cît serioși. Dar ai noștri istorici-români, cum se vede, nu cunosc acest lucru. Sau denaturează istoria!
3. Mai există și numeroase documente istorice, care mărturisesc că națiunea care forma statul se auto-întitula univoc – moldoveni.

Repet, aceste lucruri au confirmări documentare, ne putem convinge de asta studiind publicațiile care nu depind de știința noastră istorică moldovenească românească, inclusiv cele editate în România, inclusiv site-ul moldovenii.md, creat și dezvoltat datorită unui grup de savanți – moldoveniști, dintre care o parte au absolvit universități românești, dar care deocamdată nu-și dezvăluie numele.

Această temelie există, ea a fost construită de strămoșii noștri! Timp de 30 de ani noi am tot distrus-o, a venit timpul să o restabilim.

Iar după ce ne va reuși să o facem, vom obține cu totul alte poziții de pornire pentru dezvoltare. Dacă Republica Moldova – țara noastră care are propria istorie, victorii strălucite, cultură și tradiții dintre cele mai bogate, dacă noi sîntem moldoveni etnici și limba noastră se numește moldovenească, dacă noi studiem istoria Republicii Moldova, biografiile fruntașilor ei, exemple ale faptelor lor eroice și a sacrificiului lor pentru binele țării, atunci pe aceste exemple noi putem educa tineretul în spiritul dragostei, patriotismului și încrederii în viitorul luminos al statului nostru.

Conștientizarea trecutului glorios, cunoașterea propriei culturi și a propriilor tradiții formează în cetățenii țării, care-s capabili să creeze, mîndria pentru țară și națiune, optimismul și dorința de a reface fosta măreție, de a continua cele mai bune tradiții. O asemenea abordare a propriei culturi și istorii trezește respectul față de națiunea titulară și patriotismul de stat al minorităților naționale. Prin propaganda pe toate căile a propriei culturi și istorii, noi vom crește patrioți care se mîndresc cu trecutul, caută posibilități de a crea în prezent și cred în viitorul țării lor. Noi vom obține un tineret activ, care va crea proiecte de autodezvoltare, de dezvoltare a familiilor, localităților, a țării în întregime și nu va tinde să plece în alte țări. Noi vom schimba spre bine atitudinea populației adulte față de propria țară și aceasta, prin propria experiență, va sprijini acest tineret și astfel va contribui la un viitor mai bun pentru copii și nepoți.

Ce ne împiedică să o facem? Voi enumera:

1. Faptul că politicienii-patrioți nu înțeleg importanța vitală a realizării principiilor de construire a unui stat național tînăr, pe care le-am numit mai sus.
2. Faptul că politicienii-patrioți aflați la putere, care înțeleg aceste lucruri, nu iau măsurile necesare din teamă ”să nu se întîmple ceva”. Le este frică, că românii noștri locali vor ieși în stradă. Un exemplu grăitor ni l-a dat Partidul Comuniștilor, care nu a făcut acest lucru în primii ani de aflare la putere, iar după ce s-a obișnuit cu confortul puterii, a tot amînat transformările necesare și a cochetat cu elementele antistatale. Ce a obținut în schimb? Revoluția din 7 aprilie 2009, sub drapelele altor state și venirea la putere a unor oameni, pentru care principala parte a organismului este stomacul.
Viața ne arată că în problemele de importanță vitală cum este denumirea națiunii și a limbii, nu e loc de compromise, dar trebuie să existe poziția de stat, univocă și clară, a reprezentanților puterii, și această poziție trebuie explicată populației convingător și cu convingere.
3. Poziția elitei românești, mulți dintre reprezentanții căreia cred că statul moldovenesc și moldovenismul prezintă un pericol, capabil să submineze temelia statului român. Anume din aceste considerente, pe parcursul a 30 de ani, cu titlul de ajutor și sprijin, statul român, de fapt, contribuie adesea la degradarea tînărului stat moldovenesc.
Poate că asta se face neintenționat, dar dacă nu vom lua măsuri, rezultatul final al unei astfel de politici va fi dispariția deplină a Republicii Moldova de pe harta Europei. Voi aduce un singur exemplu privind oferirea burselor pentru studenții și elevii moldoveni. În ultimii 10 ani, în universitățile Moldovei numărul studenților s-a redus de la 109 la 57 de mii. Asta în timp ce în universitățile României învață în același timp cel puțin 30,0 mii de studenți moldoveni, care anual aduc economiei românești sute de milioane de Euro la cumpărarea serviciilor, produselor alimentare și a altor mărfuri de uz casnic. Reiese că România își dezvoltă economia și sistemul educațional din contul celei moldovenești, și în paralel pregătește specialiștii pentru a dezvolta România, dar și coloana a cincea, antistatală în cazul dat, formată din oameni care revin apoi în Patrie.
4. Conflictul de interese al politicienilor și a persoanelor cu funcții înalte în sistemul puterii de stat și a celei judecătorești, posesori ai pașapoartelor românești. Căci persoanele care dețin cetățenia dublă moldo-română, la primirea pașaportului moldovenesc nu au depus jurămînt de credință statului, dar au făcut-o la primirea pașaportului eliberat de statul român, legislația căruia definește clar responsabilitatea cetățeanului pentru încălcarea jurămîntului de credință țării sale. Anume din acest motiv curtea constituțională sub președinția românului Alexandru Tănase, din care făceau parte în special persoane cu cetățenie dublă, a pus o simplă Hotărîre de Parlament, numită ”Declarația de independență”, mai sus de Constituție, anume din acest motiv Comisia Electorală Centrală, compusă cum se vede tot din cetățeni ai României, a înregistrat recent blocul electoral al partidelor unioniste pentru participare la alegerile parlamentare. Exemple de acest fel avem multe, și prezența unui asemenea conflict de interese a politicienilor și oficialilor de rang înalt contravine legislației moldovenești, și atunci devine clar sensul restricțiilor impuse de Voronin persoanelor cu cetățenie dublă privind posibilitatea de a ocupa anumite funcții. Dacă noi construim un stat de drept, probabil are sens să revenim la această practică.
5. Lipsa propriilor științe istorice și lingvistice moldovenești susținute oficial de stat.
6. Poziția autorităților educaționale, centrale și locale, precum și a majorității directorilor și învățătorilor din școli, care cunosc prost istoria, se află în captivitatea șabloanelor geopolitice, plini de neplăcere față de trecutul sovietic și, respectiv, față de ruși, care în opinia lor au născocit moldovenismul, limba moldovenească și chiar națiunea moldovenilor. Acești oameni se află în captivitatea programelor școlare impuse din exterior și prelucrează sufletele generației în creștere cu toată această propagandă anti-moldovenească. Ei și, bineînțeles, mulți dintre ei, sînt cetățeni români și se află în conflicte de interese în cazurile în care trebuie să ia decizii în favoarea Republicii Moldova, care nu întotdeauna coincid cu interesele, înțelese greșit de o parte din elita României. Iar dacă vorbim despre știința istorică rusă oficială, ea cu siguranță nu este de partea poporului nostru, recunoaște rădăcinile latine ale moldovenilor și românilor, precum și naturalețea alfabetului latin pentru limba noastră. De aceea, domnilor români moldoveni, lăsați rușii în pace. Voi îi numiți moldoveni primitivi pe unii istorici, atunci nu fiți nici voi ”români primitivi”. Hai să rezolvăm împreună problemele noastre și eu nu mă îndoiesc că rușii nu se vor amesteca în acest proces.
Statul moldovenesc trebuie să conștientizeze aceste riscuri, să le elimine treptat și să le minimizeze astfel, încît într-un timp scurt să poată schimba starea de spirit a părții creative a poporului moldovenesc și să meargă repede înainte fără conflicte și revoluții majore.

În încheiere vreau să mă opresc, încă o data, la poziția statului român. Poziția lui oficială constă în recunoașterea necondiționată a suveranității și independenței Republicii Moldova. În realitate însă, elita politică si științifica a acestui stat vede în moldovenism un pericol pentru existența României și face totul pentru ca statul Republica Moldova să dispară de pe harta Europei. Este important ca noi să înțelegem aceasta, mai mult – împărtășind aceste îngrijorări să dialogăm cu românii la toate nivelurile. Există două teme principale pentru discuții: este oare posibilă unirea celor două țări și dacă da – în ce condiții. Dacă este imposibilă, iar oamenii cu judecată înțeleg că așa este, atunci cum să construim o politică prietenoasă, fără uneltiri secrete, a României față de tînărul stat moldovenesc, o politică, datorită căreia două țări frățești s-ar putea dezvolta și crește sprijinindu-se reciproc în politica internă și pe arena internațională? Dar aceasta este tema unei alte conferințe mari, speciale.

Mulțumesc pentru atenție!

Vasile Chirtoca, participant la conferință