Scopul proiectului de lege al liberalilor este legiferarea fărădelegii
Referitor la controversatul proiect de lege privind statutul municipiului Chişinău, elaborat de deputaţii din Partidul Liberal, s-au pronunţat deja fracţiunile consilierilor municipali PSRM, „Partidului Nostru” şi blocului Partidului Popular European al lui Iurie Leancă. Această iniţiativă nu i-a lăsat indiferenţi nici pe consilierii comunişti din CMC. Preşedintele fracţiunii comuniştilor şi celor fără partid Vasili Chirtoca şi-a expus, într-un interviu pentru NOI.md, opinia privind acest proiect vital pentru capitală.
– Cum apreciaţi apariţia proiectului de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău în redacţie nouă?
– Din păcate, cei care au elaborat noua variantă a Legii cu privire la statutul municipiului Chişinău şi au început să-l promoveze rapid în Parlament au făcut totul nu pentru a spori eficienţa gestionării municipiului, a anula unele contradicţii ce existau în legislaţie, dar pentru că reprezentantul Partidului Liberal care ocupă postul de primar general se confruntă cu o părere distinctă din partea majorităţii consilierilor din Consiliul municipal la soluţionarea anumitor probleme.
Însă acest lucru e un nonsens: dacă cuiva nu-i place ceva în CMC, dacă cineva nu poate stabili relaţii normale cu Consiliul, atunci trebuie modificată legislaţia. Totuşi, aceasta are loc în contextul ultimelor modificări în legislaţia Moldovei. De exemplu, cineva a dorit ca în Constituţie să fie scris că statul nostru este creat incorect, că nu are justificare juridică. Astfel, Declaraţia de independenţă, care a fost adoptată nici ca lege, dar ca hotărîre a Parlamentului a fost ridicată mai presus decît Constituţia. În aceasta se vorbeşte despre pactul Molotov-Ribbentrop, dar nu se ştie dacă acesta a existat în general. Cineva a dorit să organizeze alegeri prezidenţiale directe, la fel şi-au bătut joc de Constituţie cum au vrut.
De ce atunci aceeaşi băieţi să nu modifice legea în loc ca primarul general să vină în Consiliul municipal şi să-și demonstreze dreptatea? În Consiliul municipal nu există opoziţie politică, deoarece socialiştii, care au o doctrină opusă celei liberale, au doar 19 voturi, insuficiente pentru soluţionarea tuturor problemelor. Există o opoziţie profesionistă pe chestiunile ce nu corespund intereselor municipiului. Pentru adoptarea deciziilor de bază sînt necesare 26 de voturi. De aceea, liberalilor li se opune şi blocul PPEM al lui Iurie Leancă, de dreapta. Nu cred că ei au ieşit din majoritatea proeuropeană a CMC-ului, deoarece viziunile lor politice sînt diametral opuse cu cele ale socialiştilor, însă ei acţionează ca nişte consilieri profesionişti. Ei vor să soluţioneze problemele oraşului, iar politica aici nu e implicată.
În fracţiunea comuniştilor şi independenţilor, doi din trei sînt consilieri independenţi, iar reprezentantul PCRM, de asemenea, activează ca un consilier profesionist. Noi sîntem gata să-l susţinem pe primarul general, dacă acest lucru va fi în folosul oraşului. Aceeaşi poziţie, din cîte înţeleg, o ocupă şi „Partidul Nostru”. Şi reprezentanţii Partidului Liberal Democrat, dar şi consilierul independent Ştefăniţă au aceeaşi abordare. De aceea, dacă domnul primar consideră că are dreptate, iar acţiunile lui sînt benefice pentru oraş, să vină să demonstreze acest lucru – noi îl vom susţine. Eu i-am spus acest lucru într-o discuţie privată. M-am întîlnit cu domnul primar, am discutat situaţia creată şi i-am spus deschis ce nu-mi place în activitatea Primăriei din ultimii opt ani. Eu i-am propus cooperarea în toate domeniile ce ţin de dezvoltarea oraşului. Îmi părea că domnul Chirtoacă înţelege cît de multe trebuie schimbate în activitatea Primăriei şi să este gata de o conlucrare eficientă.
Însă, în schimb, colegii lui din Partidul Liberal au decis să se folosească de poziţia lor în coaliţia parlamentară astfel, ca Platforma Social-Democrată să le soluţioneze problema – or, ei au convenit că liberalii conduc capitala. Însă trebuie de menţionat că, cel mai probabil, ei au convenit să conducă capitala în limitele cadrului legal existent.
Eu consider că acesta e doar un şantaj al colegilor lui de alianţă pentru a-şi menţine puterea în municipiu şi să continue să facă ce vor în capitală. De aceea, dacă noi dorim ca în capitală să înflorească birocraţia, bătaia de joc asupra oamenilor, cînd problemele lor nu sînt soluţionate cu anii, pentru ca oraşul să fie plin în continuare de chioşcuri şi panouri publicitare, dacă dorim să transformăm parcurile în şantiere, să fie tăiaţi copacii, să fie lichidate spaţiile verzi, să fie mutilată partea istorică a oraşului, ca liberalii să-şi construiască casele sub ferestrele locuinţelor, desigur, noi trebuie să susţinem această iniţiativă.
Însă eu chem majoritatea parlamentară să nu cedeze în faţa acestui şantaj. Viteza promovării acestui proiect vorbeşte despre faptul că cineva se simte incomod, cineva a început să „piardă” bani, pentru că nu-l lasă să construiască aşa cum doreşte sau să mai acapareze o bucată de pămînt municipal. Însă doar din cauza aceasta să schimbi o lege întreagă este obrăznicie.
Pe de altă parte, trebuie adoptată o nouă lege cu privire la statutul municipiului Chişinău. Şi în acest proiect de lege există prevederi ce stabilesc mai clar competenţele primarului şi responsabilitatea lui. Eu aş păstra chiar două treimi din proiect. Însă cealaltă treime rămasă este cea mai importantă, sînt prevederi ce-i permit primarului să facă tot ce doreşte.
Acest fapt nu corespunde nici Legii cu privire la administraţia publică locală, nici obligaţiilor internaţionale ale Moldovei în domeniul administraţiei locale.
– Ce consecinţe poate avea consolidarea puterii primarului?
– Din punctul meu de vedere, în municipiul Chişinău nu trebuie inventat nimic deosebit. El trebuie examinat ca orice altă formaţiune teritorială. De exemplu, raionul este format din centru raional şi, presupunem, 30 de primării. Fiecare comună are propriul primar şi consiliu. Centrul raional, la fel, are primar şi consiliu raional. Acest consiliu soluţionează problemele comune ale întregii formaţiuni teritoriale. Se alege preşedintele raionului, vicepreşedintele, există aparatul consiliului raional.
La Chişinău totul e cu susul în jos. Există consiliul – cel mai important organ al puterii. Moldova a semnat Carta Europeană, fiind de acord că principalul organ al administraţiei locale în toate formaţiunile teritoriale este consiliul. Iar la noi acesta a fost limitat din toate părţile. El nu are aparat, chiar secretarul consiliului municipal este subordonat primarului general. E firesc ca el să aibă în permanenţă o opoziţie în consiliul municipal, deoarece a fost plasată „o bomba”, pe care vor s-o ascundă sub masă, aruncînd cît mai departe lansatorul. Însă de fiecare dată, aceasta va fi scoasă, pentru că nimănui nu-i convine situaţia cînd secretarul consiliului sau persoana care îl înlocuieşte, înaintea şedinţei Consiliului să declare că nu va semna procesul verbal al şedinţei, dacă consilierii vor adopta o decizie sau alta.
Municipiul Chişinău trebuie să aibă consiliu şi primarul de Chişinău, care trebuie să conducă doar capitala. În celelalte localităţi (Cricova, Durleşti, Vatra etc.) există primari şi consilii locale. Cum funcţionează aceştia e scris în Legea cu privire la administraţia publică locală. Şi trebuie să existe consiliul municipal, înzestrat cu funcţii de gestionare a formaţiunii teritoriale – municipiul Chişinău. Aşa ar fi corect. Deoarece Chişinăul este capitala ţării, suplimentar pot fi precizate competenţele consiliului municipal şi cele ale primarului. Poate ar fi logic ca consiliului municipal să fie şi consiliul oraşului Chişinău. Pentru a nu suprapune funcţii şi aparate. Însă astăzi, consiliul capitalei, cu milioane de locuitori, în comparaţie cu consiliile raionale, nu e nimic şi nimeni. Iar liberalii merg mai departe şi propun transformarea acestuia într-un organ decorativ, care nu decide nimic.
– Adică Dvs. nu aţi dori să examinaţi chestiunea consolidării prerogativelor primarului general pe teritoriul Chişinăului?
– Totul ce este scris în proiectul noii legii privind competenţele primarului deja a fost valorificat. Noi am vorbit deja despre faptul că el îşi depăşeşte atribuţiile. Şi acest proiect confirmă faptul că, pe parcursul a opt ani, primarul general şi-a depăşit atribuţiile, încălcînd legislaţia. Toate aceste acţiuni sînt pasibile nu doar de răspundere administrativă, dar şi penală. Însă legea nu are putere retroactivă. De aceea, primarul general are o problemă gravă.
Eu le-aş recomanda liberalilor şi primarului general să meargă pe calea ajustării legislaţiei. Adică să nu-şi atribuie competenţe în plus, să nu evidenţieze că cîndva ai încălcat ceva, dar foarte clar, în conformitate cu Carta Europeană a administraţiei publice locale şi Legea cu privire la administraţia publică locală, să ajusteze legislaţia ce ţine de municipiul Chişinău.
– În proiect se propune o nouă procedură de înaintare a proiectelor de hotărîre a CMC de către consilierii municipali. Fracţiunea comuniştilor şi independenţilor luptă cu birocraţia, iar aici, dimpotrivă, se încearcă întărirea acesteia.
– Dacă Consiliul municipal ar funcţiona ca un consiliu raional şi ar avea preşedinte (apropo, funcţia de preşedinte a fost lichidată la dorinţa liberalilor), dacă am avea un aparat în CMC, direcţii corespunzătoare care ar verifica proiectele din punct de vedere juridic, atunci toate aceste probleme ar fi fost soluţionate acolo. Însă nimic din toate acestea nu există. Iar un consilier nu poate întotdeauna să pregătească un document calitativ.
Ar fi fost bine dacă unele persoane ar fi fost îngrijorate anume de aceste aspecte, dar nu de faptul că noi, de exemplu, am adoptat o hotărîre privind deşeurile solide şi acum Primăria trebuie să o execute, deşi ea nu e pe placul primarului general. Eu cred că liberalilor nu le place că Consiliul municipal îi obligă să înlăture neajunsurile în activitatea lor.
Însă dacă este vorba despre faptul că toate deciziile CMC au fost verificate strict din punct de vedere juridic de structura existentă, atunci în proiectul de lege propus există o anumită logică. Întrebarea este – la ce bun şapte direcţii cu care consilierul trebuie să-şi coordoneze proiectele de decizie? Eu cred că ar fi necesare doar trei direcţii. În special, secretariatul Consiliului, subdiviziunea de profil (în funcţie de tema proiectului) şi departamentul juridic. Totodată, legea trebuie să conţină o procedură clară de obţinere a încheierii, dar nu a avizării. De exemplu, dacă pe parcursul săptămîniii nu a parvenit lista exhaustivă de propuneri de la subdiviziunea corespunzătoare, atunci proiectul se consideră avizat.
În cazul în care Direcţia juridică blochează complet şi diluează esenţa şi sensul propunerilor consilierilor, aceasta înseamnă că noi nu avem dreptul să-l propunem spre examinare Consiliului? Este un nonsens. Un oarecare funcţionar îi poate indica unui consilier cum să procedeze? Acest fapt contravine nu doar Cărţii Europene, dar şi bunului simţ. De acea, eu sînt de acord ca toate proiectele de hotărîri să fie verificate juridic şi logic, însă ca propunerile subdiviziunilor Primăriei să aibă caracter de recomandare. Iar autorul proiectului de lege să decidă dacă le ia sau nu în consideraţie. Consiliul, la rîndul său, examinează proiectul de decizie şi încheierile subdiviziunilor Primăriei şi adoptă o hotărîre.
Însă ceea ce se propune astăzi înseamnă să-i legăm pe consilieri de mîini şi de picioare şi să le astupăm gura. Atunci la ce sîntem noi de folos? Bine dacă în fruntea municipiului ar fi o persoană care a demonstrat că-şi iubeşte oraşul şi ţara, că a făcut multe pentru acestea. Însă noi, deocamdată, nu am văzut acest lucru.
– În prezent, Consiliul municipal, prin hotărîrile sale, prelungeşte termenul de arendă a terenurilor. În proiectul de lege, primarul general primeşte dreptul de a prelungi termenul de arendă a teritoriului adiacent. Cît de corect este acest lucru? De asemenea, el obţine dreptul de a distribui locuinţele, drept deţinut pînă acum de Consiliu (la propunerea primarului).
– Acest fapt nu corespunde Legii cu privire la administraţia publică locală şi obligaţiilor internaţionale a ţării ce ţin de problemele administraţiei publice locale, de aceea această prevedere nu trebuie să existe.
– De asemenea, conform proiectului liberalilor, primarul general obţine dreptul de a emite dispoziţii privind demolarea construcţiilor ilegale. Nu există oare pericolul că în acest caz acestea doar se vor înmulţi?
– Eu nu sînt împotrivă, lasă să demoleze. Însă problema constă şi în faptul că multe construcţii ce urmează a fi demolate sînt legalizate. Primarul nu poate cu o mînă să demoleze, iar cu alta să legalizeze. Eu cred că această lege trebuie completată cu un punct în care consiliul ar avea dreptul de anulare a deciziilor primarului, dacă acestea ar putea avea anumite consecinţe negative.
Însă, în general, problema distribuirii competenţelor între puterea executivă şi legislativă este foarte importantă. Nu putem avea o putere legislativă legată de mîini şi de picioare şi nu poate face nicio mişcare fără permisiunea puterii executive. Însă trebuie să recunoaştem că în Consiliul municipal sînt şi oameni nepregătiţi, dintre care unii încearcă să se etaleze, să se manifeste în faţa camerelor. Nu întotdeauna atmosfera şedinţelor noastre este una constructivă. De aceea, sînt probleme care trebuie soluţionate operativ şi eu aş semna sub două treimi din funcţiile primarului, pe care consiliul nu are rost să le examineze.
Mai mult, eu sînt de acord cu faptul că deciziile de bază ale consiliului municipal trebuie iniţiate de primărie. Însă aceasta nu înseamnă că consilierii nu trebuie să aibă acest drept. Ei trebuie să-l aibă, dar trebuie și să se consulte cu organul executiv. Să se consulte, dar să nu alerge din urma funcţionarilor, care trebuie să lucreze pentru consilieri, economisindu-le timpul.
Anghelina Taran
Leave a Reply