Revendicarea alegerii directe a președintelui, fără revizuirea cardinală a constituției e populism pur

Revendicarea alegerii directe a președintelui, fără revizuirea cardinală a constituției e populism pur

Printre politicienii moldoveni cîștigă tot mai multă popularitate ideea revizuirii Constituției, în vederea introducerii în Republica Moldova a alegerilor directe a președintelui (de către întreg poporul). Realizarea acestei idei, potrivit convingerii mele, nu va rezolva problemele cu care se confruntă oamenii și, în mod evident, este una populistă.

De ce cred astfel?

În primul rînd, acei care înaintează astfel de revendicări înțeleg foarte bine că numai prin alegerea directă a președintelui problema nu poate fi rezolvată în mod cardinal. Cum s-ar fi schimbat situația, dacă să zicem domnul Timofti ar fi fost ales prin votul întregului popor? Nimic, și nu numai datorită calităților sale personale, dar și pentru că președintele statului nu are drepturi reale de a conduce statul și de a realiza, ca urmare, așteptările alegătorilor, care l-au votat.

În al doilea rînd, politicienii care promovează ideea alegerilor prezidențiale de către întreg poporul, nu propun odată cu revizuirea Constituției să fie extinse atribuțiile președintelui ales de întregul popor. Pentru toți este evident, că în condițiile democrației neînfrînate (atunci cînd chiar și acei care pledează pentru lichidarea statului se plimbă liberi pe străzi cu sloganurile lor, iar în școlile propovăduiesc deschis ideile inevitabilității acestui fapt) e imposibil ca țara să fie scoasă din criză. Exemple de acest fel nu există în istorie. Țara are nevoie de o conducere puternică și de o personalitate puternică − un președinte ales prin vot direct de întreg poporul, cu împuternicire largi. Anume aceasta este varianta Moldovei, de aceea ar fi potrivit să fie lichidat postul de prim-ministru, iar președintele, ales de întreg poporul, să fie șef al Guvernului (de exemplu, în Statele Unite ale Americii un astfel de sistem s-a dovedit eficient pe parcursul secolelor). În acest caz, spre deosebire de SUA, în țara noastră vicepreședintele ar putea juca nu numai rolul unui „președinte de rezervă”, ci, de asemenea, de conducător operațional al Guvernului.

Astfel de propuneri nu au parvenit, dar, în același timp, toată lumea înțelege că președintele ales prin votul întregului popor fie ar trebui să aibă împuterniciri largi pentru a conduce statul, fie să controleze majoritatea parlamentară.

Astfel de propuneri nu sînt, dar, în același timp, toată lumea înțelege că un președinte ales prin votul întregului popor ar trebui să aibă puteri largi pentru a monitoriza conducerea statului sau majoritatea parlamentară. În caz contrar, acesta se transformă într-o marionetă în mîinile liderilor coaliției parlamentare de guvernare sau într-un factor de instabilitate în țară, care din cînd în cînd face „ordine”, luptînd pentru influență și putere. Astfel de exemple au fost deja în istoria noastră.

În al treilea rînd, Constituția în vigoare este o constituție a unei republici parlamentare clasice, unde președintele, în mare parte, e o figură nominală, avînd rolul de garant al suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării. În pofida neajunsurilor acestui model, el poate funcționa într-un anumit fel, dar numai în cazul în care alegerea președintelui se face în Parlament.

Politicienii noștri populiști nu înțeleg oare tot ce am spus mai sus? Înțeleg desigur, dar continuă să insiste asupra alegerilor președintelui de întreg poporul, fără revizuirea cardinală a Constituției. Ceea ce este, de fapt, populism pur.