Vasile Chirtoca: Timpul nu așteaptă pe nimeni – trebuie să acţionăm!

Vasile Chirtoca: Timpul nu așteaptă pe nimeni – trebuie să acţionăm!

Situaţia financiară incertă, prognozele pesimiste privind creşterea economică, incertitudinea privind pieţele externe, criza în ţările partenere ale Moldovei, scandalurile politice – toate acestea pun mediul de afaceri în situaţia de a căuta soluţii, inclusiv peste hotarele ţării. Cunoscutul om de afaceri din Moldova, președintele holdingului DAAC-Hermes, Vasile Chirtoca, consideră că nu trebuie să fugim nicăieri. Iar autorităţile moldovene ar trebui să uite de certuri, să se gîndească mai mult la cei care i-au votat, să asculte propunerile mediului de afaceri, să examineze posibilităţile şi să elaboreze o poziţie pentru crearea, împreună cu partenerii externi, programelor de dezvoltare a Moldovei. Despre faptul cum mediul de afaceri ar putea contribui la dezvoltarea ţării şi cum ar putea participa statul în acest proces, Vasile Chirtoca a relatat într-un interviu oferit redactorului-şef al portalului informaţional NOI.md, Irina Astahova.

– Pentru a stopa devalorizarea bruscă a leului la începutul acestui an, BNM a adoptat un şir de măsuri care deja au dus la majorarea dobînzior la credite. Cum va influenţa acest fapt asupra activităţii mediului de afaceri, ţinînd cont de faptul că situaţia economică din Moldova s-a înrăutăţit în urma şocurilor externe, dar şi din cauza problemelor interne?

– Sînt înaintate o mulţime de versiuni despre faptul ce s-a întîmplat în Moldova la sfîrşitul anului trecut – începutul anului curent şi cine poartă răspundere pentru aceasta. Un singur lucru este clar: în ţară există un organ ce răspunde de stabilitatea sistemului financiar şi care trebuie să evite căderea pieţei valutare – acesta este Banca Naţională a Moldovei.

Ce-i drept, recent, în legislaţia privind Banca Naţională a fost introdusă o modificare potrivit căreia BNM poartă răspundere, în special, pentru stabilitatea preţurilor – la fel ca şi în ţările occidentale. Însă cum poţi compara rolul băncilor centrale în ţările bogate cu al celor din ţara noastră cu sistemul ei financiar subdezvoltat? Este evident că aceasta nu este sarcina principală a BNM. Sarcina principală a acesteia ar trebui să fie dezvoltarea şi stabilitatea pieţei financiare – sistemul sanguin ce alimentează economia, sistemul ce creează bunăstarea și viitorul familiilor moldovenești, care trebuie să rămînă în această țară, nu să fugă, salvîndu-se de inflație, instabilitate, lipsa locurilor de muncă și a speranţei într-un viitor luminos.

Din punctul meu de vedere, situația critică de pe piața valutară din Moldova putea fi evitată. Cu ceva timp în urmă, conducerea Băncii Naționale declara că această situație s-a creat în mod obiectiv, deoarece economia moldovenească depinde de tradiționalii partenerii comerciali externi, care acum se confruntă cu probleme. Ar putea fi invocat acest argument – unele țări (accentuez, doar unele), într-adevăr, sub influența afacerilor orientate spre export, „depreciază” propria valută, pentru a reduce prețurile mărfurilor și a fi competitivi pe piețele țărilor a căror valută este afectată de inflație. Însă, în primul rînd, acest lucru nu-l fac toate statele, deoarece în urma acestei politici suferă populația, ale cărei salarii rămîn în urmă cu ani de zile față de prețurile majorate pe piața internă. Iar în al doilea rînd, Banca Națională a adus foarte repede cursul leului „la loc”. Timp de o lună! Atunci cum rămîne cu competitivitatea mărfurilor moldovenești, pe care stimabila conducere a Băncii Naționale dorea nu demult să o sporească?

În teoria de management al finanțelor există multe mituri și povești care sînt prezentate drept niște „adevăruri științifice” pentru cei neinițiați, mai ales atunci cînd trebuie sustrași bani de la populație și oameni de afaceri. Eu sînt convins că trebuie să încetăm odată și pentru totdeauna povestea privind susținerea exportului prin deprecierea leului, cu atît mai mult că are loc procesul de diversificare a exportului moldovenesc spre piața UE – zona euro și spre Asia, Africa și America – zonele dolarului american. Și, probabil ar fi fost mai corect, ținînd cont de interesele economiei în general, să menținem valuta naţională stabilă față de principalele valute străine. Cu atît mai mult cu cît, precum am mai menționat, în urma acțiunilor BNM, care a majorat brusc normele rezervelor obligatorii ale băncilor, eliminînd leii din circulație, a ridicat dobînzile în economie – acum totul a revenit la normal, iar leul continuă să se aprecieze.

Putem doar presupune: sau conducerea BNM e incompetentă și nu este în stare să soluționeze situația, sau a acționat intenționat. Însă în rezultatul acestor acțiuni mulți s-au alertat, iar persoanele informate au cîștigat sute de milioane. De lei sau de euro – nu știu. Noi, oamenii de afaceri, nu numărăm banii străini, însă în acest caz acești bani nu sînt străini, dar ai noștri, care au migrat în buzunare străine.

În rezultatul erorilor, neprofesionalismului, iar dacă e să credem presei, posibil, și al escrocheriilor, toată țara este alarmată. Cetățenii, familiile, afacerile. O mulțime de oamen, care parcă intenționau să rămînă aic, iarăși își fac bagajele și se gîndesc unde ar putea pleca mai departe de această situație incertă. Și toate acestea din cauza acțiunilor unor persoane care stau la conducerea BNM. Astfel, în loc să mențină prețurile, BNM stimulează creșterea lor și căderea catastrofală a economiei.

Băncile comerciale de la care Banca Națională „a supt” banii acum încearcă să majoreze dobînzile la depozite. Automat, se ridică și dobînzile la credite. Aceasta înseamnă că noi ne „tăiem” pentru mulți ani înainte perspectivele de dezvoltare a întreprinderilor, de creare a locurilor de muncă, dar principalul – noi stimulăm inflația. Orice contabil știe că dobînzile la credite sînt cea mai importantă componentă a costului producției. Cu cît este mai înaltă dobînda la credite, cu atît sînt mai mari prețurile. Iată așa BNM îndeplinește cea mai importantă sarcină, stabilită de legislație – lupta cu creșterea prețurilor și inflația.

Principala sarcină a sistemului bancar nu poate fi majorarea dobînzilor în economie, dezvoltarea clasei de rentieri și crearea problemelor pentru mediul de afaceri. Însă anume aceste procese sînt stimulate în țară de către „regulator”, care uită că principala sarcină a băncilor din toată lumea, indiferent de ce s-ar scrie – să alimenteze economia cu bani (lungi și ieftini), să o dezvolte. O altă metodă de a obține bani pentru dezvoltare mediul de afaceri moldovenesc, aflat în curs de dezvoltare, nu are. Nu au o sursă de dezvoltare nici majoritatea familiilor moldovenești. Însă există o lege obiectivă potrivit căreia, la majorarea dobînzilor, scade cererea la bani, se reduce consumul și, respectiv, prețurile…

Dar se pare că această lege funcționează acolo unde băncile centrale alimentează în realitate economia cu bani și fluctuațiile dobînzilor au loc în jurul unui procent sau două (la dobînzile finale pentru familii și faceri pînă la 5%). La noi, BNM nu alimentează nimic (cu excepția cazului cu trei bănci problematice), ci doar controlează și presează. Însă este o limită cînd, soluționînd problemele menținerii consumului de finanțe, BNM începe să lovească puternic în întreaga economie. Eu cred că această limită, dacă vorbim despre dobînzile la credite, constituie 5-6%. În aceste limite, jucînd cu dobînda, modificînd-o cu 1-2%, poate fi regulat consumul de finanțe și pot fi menținute prețurile. Însă majorarea dobînzilor în economie pînă la 8-10% și mai mult începe să aibă un impact catastrofal asupra vieții țării și aceste „legi obiective” funcționează exact invers – economia (și așa slabă) stagnează, iar prețurile cresc. Astăzi însă, cînd este evidentă reducerea fluxului de remitențe, cînd scade exportul, trebuie întreprinse toate măsurile pentru a dezvolta economia.

– Dar cum?

– De creat un sistem financiar stabil garantat, de majorat capitalul băncilor și de creat condiții pentru apariția banilor „lungi” și „ieftini”. Spre exemplu, dacă se putea lua un credit de 8% anual, iar mijloacele – investite în dezvoltarea producției, atunci termenul minim de răscumpărare a acestui proiect ar fi fost de șapte ani. La 8% anual, noi achităm suplimentar la bancă aproximativ 50%. E o situație acceptabilă. Însă pentru multe întreprinderi conduse de mari optimiști, acest fapt nu este acceptabil, de aceea noi avem mulți falimentari. Dar cu 12-15% anual, în același termen, noi trebuie să achităm băncii 100% – este evident că în aceste condiții niciun proiect nu-și va avea rostul. Nu există posibilitate de a inventa ceva ce se va răscumpăra dublu, peste șapte ani. Iar acum sînt dobînzi și de 20%!

Dacă BNM dorește într-adevăr să-și îndeplinească sarcina de menținere a stabilității prețurilor, atunci ea trebuie să facă tot posibilul pentru a crea finanțe pentru dezvoltare. Ea trebuie să reducă dobînzile, să nu stimuleze procesele în care Ministerul Finanțelor procură obligațiuni cu 20% – e un nonsens.

Banca Națională a aruncat miliarde de lei pentru a salva cele trei bănci, dar nu a putut cumpăra de la Ministerul Finanțelor cîteva sute de milioane de obligațiuni la dobînzi normale? Eu nu înțeleg acest lucru. Ei spun: trebuia să salvăm deponenții. De cine? Se știe că Banca de Economii a fost întotdeauna o bancă stabilă, Banca Socială – la fel. Și brusc, cu venirea noilor acționai și noii conduceri, acestea au devenit instabile?

Fiecare operațiune a oricărei bănci se vede la Banca Național și Guvern, ca prin lupă. Aceasta poate fi sistată în orice moment. Iarăși, nu se cuvine să te amesteci în afaceri străine. Ce treabă am eu cu ceea ce a făcut o persoană fără experiență în aceste bănci? Însă tu ocupă-te de afacerile tale în așa fel, încît să nu afectezi milioane de oameni și să nu creezi probleme întregii țării.

De aceea, în situația creată, planurile de dezvoltare a multor întreprinderi sînt înghețate sau sistate. Totodată, migranții transferă tot mai puțini bani, iar importatorii își reduc vînzările. În paralel, din toate părțile, nedorind să-și coboare nivelul de viață, numeroși funcționari-controlori presează mediul de afaceri. La ce să ne așteptăm? Ce să facem mai departe? Să presăm sistemul bancar, afacerile sau poate acționăm altfel? Domnilor, înainte de a primi ceva de la mediul de afaceri, trebuie să investiți. Iar la etapa inițială e suficient să puneți mintea la contribuție. Dar poate are sens să fie reuniți toți oamenii gînditori din conducerea de vîrf a țării (ei există) și din business, din comunitatea științifică și de experți, care au creieri și să elaboreze un program anti-criză? Pentru că astăzi noi pur și simplu îngropăm capul în nisip, aceasta fiind o cale care duce la impas.

– Dar oare au existat alte soluții pentru a stabiliza rapid situația de pe piața valutară? Moldova s-a pomenit involuntar în condițiile în care partenerii tradiționali se află în stare de război, care se apropie de frontierele noastre …

– Înainte de a vorbi despre stabilizare, trebuie să vorbim despre faptul că asemenea situații nu trebuie admise, în principiu. Dacă e să vorbim despre instabilitatea din țările vecine, ar fi fost corect să menținem stabilitatea în țara noastră, să nu admitem salturi artificiale ale cursului valutar, să creăm condiții pentru atragerea finanțelor, care ar putea veni, spre exemplu, de la businessmenii din Rusia și Ucraina. Eu sînt convins că doritori sînt mulți. Situația complicată din țările vecine ar trebui să constituie un stimulent pentru crearea unui refugiu liniștit în Moldova pentru capitalurile prietenilor noștri din Est. Și, diversificînd exportul, să nu plecăm de pe piețele noastre tradiționale. Dimpotrivă, trebuie să ne ocupăm de ele, să le dezvoltăm.

Procesul lansat în urmă cu 10 ani și încheiat anul trecut – de pregătire a semnării Acordului de asociere și de liber schimb cu UE – este un beneficiu pentru țara noastră. În condițiile de instabilitate, cînd economia este influențată de mulți factori politici, Acordul de liber schimb cu UE ne deschide alte piețe. Este o perspectivă pe care trebuie să o folosim. O altă chestiune este dacă trebuie să dezvoltăm mai profund procesul de integrare cu Uniunea Europeană fără a reîntregi țara. Poate trebuie mai întîi să unificăm țara și apoi să ne mișcăm undeva sau să mai stăm pe loc? Însă acordurile de liber schimb, și spre Est, și spre Vest sînt o alternativă bună pentru micul nostru stat. Prezența acestor oportunități ar putea fi atractivă pentru businessmenii din Rusia și Ucraina, care ar putea investi în Moldova fără a risca.

Noi avem acum șansa să revenim la ce a fost odată Moldova medievală – un stat puternic, care asigura posibilitatea Europei Centrale și de Vest să facă comerț cu Europa de Est, Asia și Africa. Cu ajutorul unei puteri stabile, a legilor, protecției întreprinzătorilor.

– Ce credeți despre reluarea relațiilor cu FMI? Nu demult, guvernul moldovean spunea că noi nu avem nevoie de banii Fondului. Acum deja contăm pe creditele FMI. Însă e clar că condițiile vor fi dure.

– FMI oferă Moldovei, în special, mijloace pentru suplinirea rezervelor valutare. Banii Fondului pot fi obținuți și pentru alte scopuri – la dobînzi destul de mici, de aceea, colaborarea cu o asemenea organizație financiară este interesantă. Problema constă în faptul că condițiile unei asemenea colaborări trebuie discutate, trebuie stabilite. Cînd funcționarii FMI ne spun că pentru a obține banii noi trebuie să-i facem încă mai săraci pe cei săraci, că noi, spre exemplu, trebuie să ne optimizăm raioanele, să distrugem acea legătură fragilă dintre popor și putere – atunci noi trebuie să ne expunem poziția.

Într-o țară bogată aceste procese sînt acceptabile – decentralizarea, îndepărtarea de putere. Însă astăzi, o mulțime de oameni are nevoie de ajutor, care nu poate fi acordat decît de stat. În aceste condiții, inițierea reformei administrative nu e chiar corectă.

La fel de incorectă a fost optimizarea în masă a școlilor. Noi avem multe sate fondate încă în secolele 14, 15 de către strămoșii noștri. Satul este istoria noastră, leagănul culturii moldovenești. Se distruge școala – se distruge și satul. Greutățile au caracter temporar. Va veni timpul și țara va îmbogăți – noi, cei care trăim și muncim aici credem în acest lucru. Poate nu trebuie să ne grăbim să distrugem școlile, iar odată cu ele și satele?

Dacă ni se spune că trebuie să reducem instituțiile medicale, atunci și aceasta este o mare problemă – face oare să fim de acord cu aceste condiții? Cred că trebuie să negociem. Este foarte important ca în procesul de tratative pentru obținerea mijloacelor financiare să fie elaborat, în comun cu FMI, un program de dezvoltare a economiei. Eu cred că dacă va fi creat un program nu de reducere și optimizare, ci de creare a condițiilor pentru cîștigarea banilor, pentru dezvoltare, cînd cei săraci vor putea deveni mai bogați, atunci o asemenea colaborare cu această organizație ar putea fi destul de fructuoasă.

– Cum poate fi făcut acest lucru?

– Trebuie să atragem FMI în elaborarea programelor de înlocuire a produselor de import și dezvoltarea teritoriilor subdezvoltate (provinciile). Trebuie să elaborăm programe de dezvoltare a sistemului financiar, al cărei scop să fie sporirea rapidă a calității banilor (leilor) în țară, capabili să dezvolte economia.

Spre exemplu, în Moldova au fost împărțite comenzile pentru construcția drumurilor (iar în acest scop noi luăm credite, care deseori sînt destul de scumpe) companiilor străine, concursurile investiționale pentru procurarea tehnologiilor informaționale deseori sînt cîștigate de companii străine (în special românești), deseori, instituțiile de stat procură marfă străină (produse alimentare, detergenți etc.), în timp ce noi avem mărfurile noastre, de o calitate la fel de bună.

Dacă revenim la construcția drumurilor, atunci acest lucru nu este atît de complicat, încît constructorii noștri să nu poată face față. Eu știu cel puțin cîteva companii moldovenești care și-au păstrat baza materială, specialiștii și care sînt în stare să construiască drumuri la nivel înalt. Problema aici constă doar în baza normativă. Baza tehnico-normativă a rămas în urmă – ea trebuie reconstituită.

– Dar Moldova acum preia standardele europene, așa că, cel mai probabil, nici nu va trebui să elaborăm nimic, deja totul este, trebuie doar să le aplicăm.

– Atunci trebuie să luăm standardele europene și să le aplicăm. Însă, totodată, este important ca la aceste proiecte să participe firmele noastre de construcții. Dacă noi construim în această țară case cu multe etaje și ele nu cad în timpul seismelor de 9 grade, atunci oare nu vom putea construi un drum?

Despre programul de substituire a importurilor. Pentru a demara acest proces, statul trebuie să se determine, în primul rînd, în ceea ce privește politica achizițiilor. Se estimează că, dacă statul va achita chiar și cu 50% mai mult pentru mărfurile de la producătorul autohton, în comparație cu cele de import, acesta va cîștiga. Se ameliorează balanța valutară a țării, este stimulată dezvoltarea producătorilor autohtoni, se îmbunătățește situația privind ocuparea forței de muncă.

– Poate deseori mărfurile și companiile străine sînt mai bune?

– În primul rînd, nu în toate cazurile sînt mai bune. Iar în al doilea, cum ale noastre pot deveni mai bune, dacă ele nu sînt admise la lucrări? În toată lumea, beneficiarul de drumuri, în 95% din cazuri, este statul. Beneficiarul de servicii IT – 70% – statul. Achizițiile de stat constituie 30% din întreg volumul de vînzări din țară. Aceasta este o piață mare ce trebuie valorificată. Dacă cu ajutorul FMI va fi creat un program de substituire a importurilor, adică de investiții, de acordare a mijloacelor la prețuri acceptabile, cu atît mai mult în regiuni, atunci în acest caz am putea vorbi despre un impuls major în dezvoltarea economiei.

– Noi vorbim despre memorandumul cu FMI. Iar partenerii externi deja au prezentat Guvernului propunerile sale de dezvoltare. Poate are sens ca autorităţile și mediul de afaceri să elaboreze propriul program de depășire a crizei, iar pe urmă să poarte negocieri cu partenerii externi de la egal la egal?

– Eu am vorbit despre aceasta mai sus și noi, conducerea companiei DAAC Hermes, sîntem gata să participăm la aceste discuții și să oferim propuneri concrete, or, noi ne ocupăm de afaceri peste 25 de ani. Noi ne aflăm în mijlocul proceselor economice, noi înțelegem ce trebuie de făcut ca să producem mai mult, să creăm mai multe locuri de muncă. Trebuie să ne ascultăm unul pe altul, să discutăm, iar apoi să ajungem la soluții. Dar aici trebuie să ținem cont că pentru mulți funcționari de la noi este caracteristică nu găsirea soluțiilor eficiente, ci formale: mediul de afaceri nu înțelege, businessmenii trag la turta lor. Noi vom discuta cu mediul de afaceri, despre acest fapt îmbucurător va anunța presa, iar mai departe vom face ce considerăm necesar.

Ce avem în rezultatul acestei abordări știm cu toții, de aceea, dacă aceste discuții vor fi consistente, dacă vom fi auziți, atunci sînt convins că aceste negocieri vor fi foarte utile.

Astăzi, precum ne arată practica, nu mai putem conta doar pe exportul forței de muncă, pe gastarbeiteri, care își întrețin familiile și alimentează economia moldovenească. Trebuie să ne concentrăm asupra dezvoltării pieței interne, companiilor interne, pe creșterea potențialului lor. Fără participarea statului și a Băncii Naționale în aceste procese nu vom reuși nimic.

– Vorbim de 20 de ani fără rezultat despre programul de substituire a importurilor, iar situaţia continuă să se înrăutăţească. Ce poate produce Moldova singură astăzi? În orice caz, nu tehnică. Dar ce atunci? Să substituim roşiile din Turcia?

– Moldova poate să producă foarte multe, inclusiv şi multe poziţii din industria constructoare de maşini. Spre exemplu, întreprinderea noastră „Agromaşina” a demonstrat acest lucru – în ultimii ani a fost lansată producţie de tehnică agricolă care nu cedează în faţa producţiei occidentale, dar este cu mult mai ieftină. Moldova poate produce multe electrocasnice. Nu e nimic complicat să produci fierbătoare, foenuri, frigidere, maşini de spălat. Anterior, toate acestea erau produse în Moldova. În lume permanent apar noi întreprinderi care produc toate acestea. Totul este standardizat, unificat şi, dacă şi mărcile de automobile nu se deosebesc prea mult între ele, dacă Apple şi Google intenţionează să-şi creeze propriile automobile, ținînd cont de faptul că totul este unificat – atunci ce să mai vorbim despre un simplu climatizor? În general nu este o problemă să producem toate acestea la noi. Este nevoie de un program de stat, deoarece e puţin doar să ai oameni care au capacităţi.

– Dar de ce mai este nevoie? Enumeraţi, vă rog.

– Mediul de afaceri şi familiile duc lipsă de finanţe calitative pentru dezvoltare. În acest sens, a venit timpul de reformare a sistemului financiar al ţării în aşa mod, încît ea să corespundă următoarelor principii:

• În ţară în circulaţie se află doar leul (băncile moldoveneşti creditează doar în lei; mărfurile şi serviciile se vînd doar contra lei; depozitele în băncile moldoveneşti sînt plasate doar în lei; imobilul şi pămîntul se vînd doar în lei, hîrtiile de valoare emise de rezidenţi circulă doar în lei etc.)

• Leul este stabil şi „legat” de cursul mediu euro-dolar.

• Dobînzile la depozite în sistemul bancar nu depăşesc 3%, iar la credite – 7%.

• Este asigurat accesul la creditarea investiţională în economie în lei, la dobănzi mici, pe termen lung.

• Este asigurat accesul familiilor la creditarea pe termen lung pentru procurarea locuinţelor pe un termen de pînă la 30 de ani, la o dobîndă anuală de cel mult 5%.

• Banca Naţională creditează real băncile comerciale cu lei şi asigură nelimitat vînzarea/cumpărarea de valută străină, conform regulilor stabilite.

• Este asigurat un regim favorabil maxim pentru activitatea companiilor investiţionale.

Toate acestea, în primul rînd.

În rîndul al doilea: în ţară nu există o legislaţie care să stimuleze atragerea investiţilor în fabricarea produselor de substituire a importurilor în teritoriile subdezvoltate. Eu consider că, de exemplu, dacă cineva va decide să construiască la Basarabeasca o uzină de producere a electrocasnicelor, atunci statul i-ar putea oferi facilităţi, cu anumite condiţii: să angajeze cel puţin 100 de persoane, dintre care cel mult 3% să fie cetăţeni străini, cu salariul mediu de 300 de euro, 50% din materialele de construcţie să fie procurate de la producătorii autohtoni. La rîndul său, statul va restitui timp de 10 ani toate cheltuielile pentru construcţie. Iar încă 20 de ani întreprinderea nu va achita impozitul pe venit. Iată acesta este un program real de substituire a importurilor.

– Dar de unde statul va lua mijloace pentru a susţine afacerile?

– Mijloacele nu sînt necesare – în cazul unei abordări precum cea descrisă mai sus, statul doar va avea de cîştigat. Dacă luăm impozitul pe venit, contribuţiile sociale ale angajatului noilor întreprinderi şi impozitele achitate de companiile de construcţii şi firme autohtone care au obţinut comenzile, atunci vom vedea că peste cinci ani statul îşi va recupera aceşti bani, iar încă peste cinci ani va obţine aceeaşi sumă sub formă de venit curat în bugetele de diferite nivele. În acelaşi timp, vom avea noi locuri de muncă, impozite achitate în bugetele locale, dezvoltarea teritoriului, susţinerea infrastructurii sociale, va dispărea necesitatea de a închide şcoli, de a lichida localităţi etc. Toate acestea pot fi uşor calculate.

Mai departe. Eu cred că în ţară trebuie create programe de ocrotire a mediului, de creare a spaţiului ecologic închis. În acest scop, trebuie implementat un sistem de înlocuire a polietilenei cu sticlă, de revenit la ambalajul reciclabil – acesta va fi un stimulent pentru activitatea fabricilor de sticlă existente, dar şi pentru construcţia unora noi. Trebuie introduse bariere dure împotriva importului de produse modificate genetic, a seminţelor şi puieţilor necalitativi etc. Dacă noi, respectînd întocmai normele europene, vom investi în laboratoare, în controlul sanitar şi ecologic, atunci noi vom dezvolta foarte repede agricultura. Aceste măsuri, de asemenea, fac parte din programul de substituire a importurilor.

Toate acestea vor contribui la ameliorarea situaţiei financiare a ţării, a balanţei de plăţi, la crearea noilor locuri de muncă, la dezvoltarea teritoriilor, precum şi la asanarea naţiunii. Toate sînt interconectate: şi economia, şi politica, şi ecologia, şi sănătatea.

Protecţia mediului, plantarea copacilor, restabilirea albiilor rîului, nivelului apelor freatice – toate aceste sînt posibile doar cu sprijinul unui program de stat de amploare pentru protecţia mediului, doar dacă există o conştientizare a acestui fapt şi a răspîndirii acestei abordări. Astăzi, e timpul ca statul să acţioneze, să creeze stimulente pentru atragerea investiţiilor în proiecte concrete care ar dezvolta ţara, ar ameliora mediul financiar, precum şi modul de viaţă al cetăţenilor. Eu ştiu că mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri sînt dispuşi să desfăşoare o asemenea activitate şi să participe activ la aceste iniţiative.