Chirtoca_UASM_ (22)

Termenul de introducere a DCFTA în vigoare ar trebui amînat

„Termenul de introducere a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE (DCFTA) ar trebui amînat pînă în momentul, în care UE va fi dispusă să accepte certificatele organelor de resort din Moldova”, consideră renumitul antreprenor moldovenesc Vasili Chirtoca.

În afară de aceasta, în opinia lui, în DCFTA ar trebuie introduse modificările ce ar permite ţării noastre să instituie restricţii asupra importului de produse alimentare şi alte mărfuri care, potrivit ştiinţei moldoveneşti, sînt nocive pentru sănătatea locuitorilor ţării noastre”, relatează NOI.md.

„Astăzi s-a creat o situaţie interesantă, cînd începănd cu 1 ianuarie 2016 mărfurile din UE vor putea ajunge liber, fără achitarea taxelor pe piaţa Republicii Moldova, pe cînd un şir de mărfuri moldoveneşti vor avea nevoie de certificare în ţările UE. Certificarea presupune existenţa unui importator în una din ţările Uniunii Europene şi achitarea taxei de cel puţin 200 de euro pentru fiecare marfă. Nu mai vorbesc despre faptul că chiar după executarea condiţiilor indicate producătorul se ciocneşte cu birocraţia europeană care deseori le lansează în circuit, invocînd diverse pretexte.

Totodată reţelele comerciale din Europa de Vest au început să intre activ pe piaţa RM. Ce mărfuri vor fi comercializate în aceste reţele? Moldoveneşti? Nu, ele vor importa fără taxe mărfurile partenerilor săi din UE, beneficiind de sconturile enorme oferite de aceştia. Cumpărătorii moldoveni se vor bucura de preţurile reduse, fără a conştientiza că distrug ce a mai rămas din industria moldovenească care produce mărfuri mai calitative decît cele din UE, dar în volum mai mic şi de acea puţin mai scumpe.

De asemenea, vor fi distruse şi companiile comerciale locale. Faptul că în multe ţări din UE, în procesul de fabricare a produselor alimentare este permisă folosirea obiectelor modificate genetic, iar în unele ţări există standarde speciale pentru ţările terţe, din care facem parte şi noi, de asemenea provoacă îngrijorarea. Aceste standarde permit utilizarea diverselor adaosuri artificiale în produsele alimentare (coloranţi, îndulcitori, stabilizatori, înlocuitori, conservanţi şi a.m.d.) în cantităţi mari. Dar cum rămîne cu sănătatea copiilor noştri şi a poporului nostru în ansamblu?”, se întreabă Vasili Chirtoca.

Leave a Reply