Chirtoca_Glass_Container_Company_38

Pentru a salva orașul, trebuie să ne unim (FOTO, VIDEO)

„Actuala primărie a Chișinăului nu soluționează problemele orașului. Pentru a te convinge de acest fapt, este suficient să ieși afară și să arunci o privire în jur. Chișinăul degradează și, pentru a salva orașul, noi îi îndemnăm pe toți locuitorii municipiului la unire”, a spus candidatul PCRM la funcția de primar general al Chișinăului, Vasili Chirtoca, în cadrul întîlnirii cu colectivul întreprinderii SA „Glass Container Company”.

În discuțiile cu angajații întreprinderii Vasili Chirtoca a menționat că orice activitate, oricît de mică ar fi, este prezentată de actualul primar al capitalei ca pe un succes remarcabil. „Se creează impresia că a venit cineva de peste hotare care l-a apucat pe primar de guler: «Măi Dorine, se apropie alegerile, trebuie făcut ceva», a glumit Chirtoca. Și imediat se organizează reparația urgentă a cîtorva străzi, care, conform unei noi tradiții, este însoțită de defrișarea arborilor, iar noaptea în oraș sînt instalate limitatoare de viteză, care, probabil, sînt semne ale unei capitale europene. Cu alte cuvinte, inactivitatea de patru ani este compensată cu un fel de activitate agitată”, a subliniat candidatul la funcția de primar general.

Vasili Chrtoca le-a povestit producătorilor de sticlă despre principalele puncte din programul său de administrare a municipiului. Angajații de la „Glass Container Company” cel mai mult s-au arătat interesați de programele sociale și proiectele de restabilire a balanței ecologice. „Știți oare că în ultimii opt ani suprafața spațiilor verzi în municipiul Chișinău s-a redus cu 15%? Noua conducere a orașului va avea multe de făcut pentru redresarea situației”, a menționat Vasili Chirtoca.

Candidatul a explicat că, în conformitate cu programul elaborat, în fiecare sector și suburbie urmează să fie creată cîte o organizație specializată responsabilă de menținerea curățeniei și ordinii și restabilirea spațiilor verzi: „Totul va fi așa cum trebuie să fie într-un oraș modern. Acolo unde crește un copac, va fi sădit un arbust, iar în jur va fi amenajat un gazon cu iarbă. Dacă nu există copac, înseamnă că se va începe de la sădirea acestuia”, a spus candidatul la funcția de primar general.

Unul dintre angajații întreprinderii și-a exprimat îndoiala că echipa noului primar general va reuși în primii trei-patru ani să implementeze eficient prevederile programului, deoarece este prea amplu. „Nu avem de ales. Capitala nu are nevoie de încă un mandat de acest fel, iar pentru a convinge oamenii, în primul rînd tineretul, să nu plece din țară, va trebui să muncim foarte operativ. Vom face multe în primii ani, dar și mai multe proiecte vor fi demarate. Oamenii vor vedea că lucrurile s-au urnit din loc”, a explicat Vasili Chirtoca.

Întreprinderea SA „Glass Container Company” produce ambalaj din sticlă, în special sticle de diferite modele și volum. Compania a fost fondată în anul 1997. În anul 2010 a fost dat în exploatare un al doilea cuptor pentru topirea sticlei, ceea ce a sporit capacitatea de producție a întreprinderii pînă la 150 de milioane de bucăți pe an.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Leave a Reply