Chirtoca_CMC_01

Chirtoca, la prima ședință a CMC: Nu sîntem aici să facem politică (Video)

Consilierul municipal din partea PCRM Vasili Chirtoca și-a îndemnat colegii din CMC să-și concentreze atenția asupra problemelor Chișinăului și să nu facă politică. Declarația a fost făcută astăzi, la ședința de constituire a Consiliului Municipal Chișinău, informează NOI.md.

Vasili Chirtoca și-a exprimat regretul în legătură cu modul defectuos în care s-a desfășurat activitatea CMC în ultimii 10 ani, precizînd că Primăria a devenit o arenă a luptelor politice și o pistă de promovare a intereselor personale.

„Toate acestea și lipsa de profesionalism au dus la înflorirea corupției și a birocrației, la instituirea unui haos total în municipiu. Orașul este plin de chioșcuri, construcții ilegale, iar autoritățile sînt departe de nevoile poporului. Nimeni nu se ocupă cu soluționarea problemelor ecologice și a prelucrării deșeurilor. Sper că primarul a căpătat suficientă experiență pentru a se ocupa de problemele orașului, și nu de politică mai departe. Atunci cînd aud că trebuie formate blocuri, nu înțeleg unde ne aflăm. Nu sîntem aici să facem politică și să ne unim pe criterii politice, dar să soluționăm problemele. Noi vom iniția multe proiecte, nu aș vrea ca votul să fie acordat în baza criteriului «cine a propus»”, a precizat Chirtoca.

Totodată, omul de afaceri a anunțat despre constituirea fracțiunii municipale a PCRM și a consilierilor apartinici. În calitate de președinte al fracțiunii a fost ales Vasile Chirtoca, iar vicepreședinte a devenit Natalia Vîsotina.

Precizăm că fracțiunea PCRM are trei reprezentanți în Consiliul Municipal Chișinău.

Leave a Reply