Chirtoca_CMC_06

În țară este dezastru natural, trebuie mobilizată populația

Conducerea Primăriei Chișinău a fost îndemnată să mobilizeze oamenii și agenții economici din teritoriu, pentru a participa la lucrările de lichidare a consecințelor stihiei.

Propunerea a fost înaintată de președintele Fracțiunii comuniștilor și a celor fără de partid din Consiliul municipal, Vasilii Chirtoca, la ședința de astăzi a CMC, în cadrul căreia au fost estimate pagubele provocate de intemperii.

Consilierul i-a reproșat primarului faptul că nu a întreprins nicio acțiune pentru a mobiliza masele și a le implica în mod organizat în procesul de curățare a drumurilor.

„Nu totul se face cu bani, în țară este dezastru natural, iar dacă nu a fost adoptată o decizie de a aloca bani, trebuia mobilizată populația. Acesta este principalul lucru de care are nevoie conducerea Primăriei municipiului. Nici la o întreprindere din componența grupului nostru, iar în fiecare dintre ele lucrează peste 100 de angajați, nu s-a adresat nimeni nici de la Primărie, nici de la pretură. Întreprinderile noastre dispun de posibilități de intervenție. Pentru viitor vă atrag atenția asupra acestui lucru. Trebuie să ne adresăm oamenilor, să-i organizăm în teritorii, să-i adunăm pe conducătorii tuturor întreprinderilor, să trasăm anumite sarcini, să separăm teritoriile. Cred că toate astea puteau fi făcute fără a aloca bani”, a punctat Vasilii Chirtoca.

Șeful fracțiunii comuniștilor și a celor neafiliați politic a atenționat că structura administrativă a Primăriei este imperfectă, iar din acest considerent, în situațiile de criză intervenția subdiviziunilor lasă de dorit.

„Cred că va trebui să examinăm cum să modificăm structura astfel încît în teritoriu subdiviziunile să fie funcționale. Pe undeva s-au organizat și au intervenit, în alte părți nu. Totul s-a întîmplat aleatoriu. Cert este că aceste resurse trebuie puse în funcțiune de Primărie în viitor. Desigur, va trebui să ne gîndim cum să completăm tehnica din dotarea întreprinderilor municipale, pentru ca data viitoare să putem reacționa operativ”, a adăugat Chirtoca.
Menționăm că pagubele provocate de ninsorile abundente din zilele de 20 și 21 aprilie, în municipiul Chișinău, se ridică la 70 de milioane de lei.

Leave a Reply